Astăzi începe distribuirea laptelui praf din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Distribuirea se face în Timişoara, str. Ioan Plavoşin nr. 21, după următorul program: luni şi miercuri, orele 8,15 – 14,30; marţi, orele 8,15 – 18,30; joi, orele 8,15 – 17,30; vineri, orele 8,15 – 13,30. Beneficiarii care au ridicat cele cinci produse alimentare se pot prezenta la sediul de distribuţie, pentru primirea cantităţii de lapte praf cuvenit, având asupra lor actele necesare. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, Bd. Regele Carol I nr. 10, telefon nr. 0356-416049; 0256-220583, persoană de contact, Cosmin Dumitrescu.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
COMUNICAT
DISTRIBUIREA PRODUSELOR ALIMENTARE DIN STOCURILE UE
Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara vă informează că, începând cu data de 24 ianuarie 2011, se vor distribui produse alimentare, provenind din stocul Uniunii Europene, persoanelor aflate pe listele suplimentare furnizate de către Consiliul Judeţean Timiş. Menţionăm că pe listele suplimentare se vor regăsi persoanele care au îndeplinit condiţiile de acordare a acestui ajutor începând cu 01 august 2010 şi până în 31 decembrie 2010.
Atât persoanele aflate pe listele suplimentare cât şi cele care nu s-au prezentat pentru ridicarea produselor alimentare, sunt rugate să se prezinte la sediul de distribuire din Timişoara, str. Ioan Plavoşin nr. 21 (cartierul Mehala) pentru a beneficia de acest ajutor.
Orarul conform căruia se realizează distribuirea este următorul:
Luni: 8,15 – 14,30
Marţi: 8,15 – 18,30
Miercuri: 8,15 – 14,30
Joi: 8,15 – 17,30
Vineri: 8,15 – 13,30
Categoriile de persoane, cu domiciliul în Timişoara, care beneficiază de aceste ajutoare alimentare sunt următoarele:
– şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj,
– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună,
– persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate,
– beneficiarii de ajutor social, acordat in baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
- „Piedonizarea” României şi fronda Timişoarei
- Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
- Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
- Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
- La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
- Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Administratie
Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Citeşte tot articolul
Noua parcare de pe bulevardul Dragalina va avea 197 de locuri/FOTO
Politica
Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Citeşte tot articolul
Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Sport
SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită
Citeşte tot articolul
Social
A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Retroparada Primăverii se întoarce la Timişoara pe 20 aprilie
Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO
Expoziție de animale subacvatice gigant și dinozauri animatronici, în Iulius Town Timișoara/Foto
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook