Pe vremuri căcăcioase, Primăria Timişoara face un rahat de economie

Categoric suntem un popor de supravieţuitori. Dacă legea zice că ceva e interzis, atunci imediat intră în funcţiune gena aia de mare meşter, că românul e mare meşter şi la prins capacul la delcou, şi la suflat în bujie, şoferul de tir ştie să pună magnetul pe diagramă spre deruta poliţiei, e mare meşter şi în probleme juridice, la 180 km/oră contestă în instanţă amenzi de circulaţie, ce mai, se pricepe la tot felul de vicleşuguri.

Ca să poată face disponibilizările cerute de guvern prin Ordonanţa de Urgenţă 63, Consiliul Local Timişoara a externalizat câteva servicii de mare senzaţie şi a încredinţat Administraţiei Domeniului Public (ADP) servicii precum coşeritul, administrarea veceurilor publice, care se vor adăuga la mai vechea îndeletnicire, cea a funcţionării Telpark, ridicatul de maşini parcate aiurea etc. Obligată de lege, pe de o parte, strânsă cu uşa de vremurile căcăioase din ţară şi mizeria din WC-urile publice, pe de altă parte, instituţia românească găseşte imediat şi antidotul. Ce făceau angajaţii municipalităţii pe o sumă de bani va face de acum încolo, în regim externalizat, ADP-ul ca şi prestator de servicii al primăriei, pe altă sumă de bani. Mai mare, normal. Dacă unei instituţii bugetare i se interzice să cumpere maşini, ce face ea, instituţia? Legea nu-i interzice să închirieze maşini cu costuri de 50 de ori mai mari decât amortizarea pe zi a maşinii noi. Sau, de ce nu, face şeful instituţiei un contract de comodat şi se plimbă cu maşina proprie pe banii instituţiei. În doi ani îşi achită costul maşinii şi rămâne şi cu dânsa în proprietate. Rezultatul? Costuri mai mari, de la buget, exact contrar ideii pentru care pachetul legilor austerităţii şi-a făcut apariţia.

Dar ce să mai jelim acum pentru banul public? Ce, e al nostru? Nu, e al publicului! În plus, doar n-o să avem pretenţia să meargă Gheorghe Ciuhandu să cureţe WC-urile din oraş! Vă mai amintiţi pe vremuri ce fermecătoare erau veceurile alea publice de prin pasaj şi Unirii? Ce „savoare”, câtă „gingăşie” la personalul de serviciu! Unde mai găseşte conducerea ADP acele femei dintr-o bucată, de regulă minoritare, care erau în stare să te bată cu măturoiul plin de pişălău, dacă plecai fără să laşi moneda? E, acum să vedem cum va mai fi supranumit directorul ADP Liviu Barbu, răsfăţatul mass-media în postura de responsabil cu „mafia parcărilor din Timişoara”? Mi-e şi groază să mă gândesc la ce titluri vor apărea prin ziare de acum încolo: „Liviu Barbu, baronul coşarilor, a furat funinginea strânsă cu trudă într-o viaţă de om de o familie de bătrâni din Mehala!”. Sau „Ayatolahul veceurilor publice a blocat bideurile rău-platnicilor!”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Top