Milan Gubic, cel mai cautat vames din tara

Milan Ştefan Gubic este în continuare de negăsit. Fostul şef de tură al vameşilor din PTF Moraviţa a fost dat în consemn la frontieră, dar nu se găseşte pe listele cu urmăriţi general ale poliţiei române.

Milan Gubic este, de departe, unul dintre cei mai bogaţi vameşi ai DRAOV Timişoara. El deţine trei case şi un apartament în Nădlac, un apartament în Timişoara, dar şi terenuri în comuna Giroc. Printre afacerile lui se numără un restaurant în Nădlac, un lanţ de case de schimb valutar şi o companie de transport cu o flotă de peste 200 de maşini. Timp de 15 ani, Gubic a fost şef de tură în vama Nădlac. Când vama s-a desfiinţat, a reuşit să rămână în sistem, fiind prieten foarte apropiat al actualului şef al Direcţiei Vamale Timişoara, Aurel Mătiuț. Pe 13 ianuarie, procurorii DIICOT au început urmărirea penală împotriva lui Mătiuț, după ce, în noiembrie 2010, poliţiştii au descoperit, în două tiruri care intraseră în ţară prin vama Jimbolia, 160 de baxuri de ţigări, în locul cărămizilor şi materialelor de constrcuţii declarate vameşilor. Mătiuț a ajuns la comanda instituţiei în urmă cu doi ani, pe filiera şefului PD-L Arad, Gheorghe Falcă. Milan Gubic este căutat de oamenii legii, deoarece la descinderile mascaţilor de marţi acesta lipsea de acasă, aflându-se, oficial, în concediu medical. Oamenii legii sunt siguri că acesta aflase cumva că i se pregăteşte arestarea.
„Gubic este şi proprietarul restaurantului «Coliba», situat la ieşirea din vamă, unde Dinu Gheorghe lua masa destul de des. Noi îi suspectăm pe cei doi (n.r. Gubic şi Doru Florian Băluş – fost şef de tură până în 2000) că ar fi supapele către Occident, folosite de Dinu Gheorghe pentru scoaterea produselor periculoase din ţară”, spunea, în 2003, Vasile Marica, șeful sindicatului Sed Lex, făcând referire la drogurile care au ieşit din ţară pe aici, în contextul în care din cele patru ture ale vămii nu au fost făcute niciodată capturi de droguri. Potrivit presei locale, Milan Gubic a participat, sâmbătă seara, la Balul Agricultorilor. Duminică seară, vameşul s-a prezentat la medicul de familie, care i-a emis o trimitere la o policlinică unde acesta nu a mai ajuns. Gubic a candidat pentru funcţia de primar de Nădlac, în 2008, din partea PSD, dar a obținut numai 13% din voturi, iar ulterior a demisionat din partid.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

man a spus: (februarie 18th, 2011 at 11:53 )

ce stupiditate sa zici ca are o firma cu peste 200 de masini, cand firma are 2 camionete 😀
alecsandra draga, nu dezinforma, ca nu asta e meseria ta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Top