Pedeapsa cu suspendare pentru vitezomanul de la Caransebes

A băgat în spital patru persoane, după ce s-a năpustit cu maşina pe pista aeroportului din Caransebeş, unde se desfăşura o etapă a Campionatului Naţional de Motociclism, dar a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare.

În august 2010, Cristian Ungur a intrat în viteză, pe pista Aeroportului Caransebeş, unde avea loc o etapă a Campionatului Naţional Individual de Viteză la Motociclism. Tânărul de 25 de ani a pierdut controlul volanului şi a virat în mulţime, rănind patru persoane, din care două grav. Nu s-a oprit aici, ci şi-a continuat goana pe străzile Caransebeşului, lovind încă o maşină. A fost oprit de poliţişti, pe care i-a înjurat copios, fiind acuzat, ulterior, de vătămare corporală gravă, lovire, ultraj contra bunelor moravuri şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Cristian Ungur a stat în arest până în octombrie, fiind judecat apoi în stare de libertate. Sentinţa emisă, joi, de Judecătoria Caransebeş prevede condamnarea lui la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. Instanţa a mai decis ca timp de trei ani şi patru luni Cristian Ungur să fie în termen de încercare.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi
Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top