Schimbari pe banca lui BC Timisoara

BC Timişoara va fi antrenată, începând de marţi, de Cristian Bota şi Djordje Jovicic. Asta, după ce contractul lui Dragan Petricevic a fost reziliat, de comun acord.

Dragan Petricevic s-a despărţit de BC Timişoara. “Este un moment greu, să plec după cinci ani. Nici unui om care pleacă din închisoare după atâta timp nu-i e totuna, dar mai când părăseşti casa şi familia. Nu a fost o decizie uşoară nici pentru mine şi nici pentru club. În cariera de antrenor, doar rezultatele sunt cele care te ridică sau te coboară. Încetarea acestei colaborări este spre binele echipei. Îmi pare rău că nu am reuşit să câştig titlul împreună cu echipa şi că nu am îndeplinit obiectivele din acest sezon”, a declarat Dragan Petricevic. Tehnicianul bosniac a antrenat gruparea de pe Bega timp de aproape cinci ani, perioadă în care a reuşit să aducă la Timişoara primul trofeu din istoria clubului, Cupa României, în 2010. Actualul sezon este compromis, sigurul obiectiv fiind acela ca echipa să nu retrogradeze. “Echipa e formată din oameni cu caracter şi vor da tot ce pot pentru ca BC Timişoara să termine decent campionatul”, a afirmat Leo de Maio. “Conducerea clubului se gândeşte deja la sezonul viitor. La conceperea unei noi echipe, a unei noi structuri, prin care să putem într-adevăr să ne atingem obiectivele, să atacăm o performanţă mai înaltă aşa cum merită Timişoara. Probabil că şi în sezonul viitor vom avea un antrenor din străinătate”, a declarat Valentin Moldovan, care nu a negat şi o posibilă reîntoarcere a lui Dragan Petricevic, însă nu din campionatul viitor. Pe banca tehnică vor sta, de la următorul meci, fostul secund Criastian Bota şi Djordje Jovicic, antrenorul echipei a doua a lui BC Timişoara. “Nu e un moment foarte fericit pentru club. Echipa este într-o situaţie grea, dar vom face tot posibilul să nu ajungem la retrogradare. Avem nevoie de ajutorul tuturor oamenilor. Speră ca publicul să ne ajute şi să rămânem în Divizia A”, a spus noul antrenor, Jovicic. Cei doi vor sta pe banca tehnică până la finalul acestei ediţii de campionat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

fanul a spus: (March 23rd, 2011 at 12:44 )

Imi pare rau de Petricevic, dar trebuia sa se intample ceva acolo. Nu se mai putea asa.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii

Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti! / FOTO

Pentru a treia duminică la rând, timișorenii au ieșit în stradă, cerând justiție, nu corupție. Protestul din Piața Victoriei s-a raliat celor din București, Cluj, Oradea si alte orase. În jur de 700 de oameni au plecat în marș prin zona pietonală, oprindu-se apoi câteva zeci de minute în fața Palatului Dicasterial.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesaj de la Timisoara: Nu vrem sa fim condusi de hoti! / FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Organizațiile județene ale PNL organizează luni, 20 noiembrie, în toată țara, proteste împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acestea fac parte din campania de informare lansată în scopul determinării parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură împotriva demiterii Guvernului Tudose.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timis ia atitudine: protest in fata prefecturii
Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi
Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top