Si-a ucis tatal sub ochii vecinilor!

Locuitorii unui bloc din centrul Timişoarei au avut parte de o noapte agitată, după ce unul dintre vecini şi-a omorât tatăl chiar sub ochii lor, în casa scării. Victima avea 74 de ani şi n-a avut nicio şansă în faţa fiului său, care se pare că este bolnav psihic.

Scenele de groază s-au petrecut într-un imobil de pe strada George Coşbuc, în apropierea Palatului Dicasterial. Se pare că tatăl şi fiul au avut, din nou, o ceartă, la fel cum se întâmpla, în fiecare seară, de mai multă vreme. Bărbatul mai tânăr a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat părintele chiar în holul apartamentului în care locuiau. Iancu Sandu a reuşit să iasă în casa scării, pentru a cere ajutor, dar loviturile de cuţit nu s-au oprit nici măcar în prezenţa vecinilor. Speriaţi, aceştia au sunat la 112. În timp ce tatăl său îşi dădea ultima suflare, fiul s-a întors în locuinţă şi a aşteptat sosirea poliţiştilor. Vecinii spun că Daniel Sandu, absolvent de Medicină, avea grave probleme psihice. Din acest motiv, el a şi renunţat, acum câţiva ani, să-şi mai practice meseria. Când au venit poliţiştii, aceştia au găsit-o pe soţia victimei în stare de şoc şi pe criminal foarte liniştit. Bărbatul le-a explicat oamenilor legii că şi-a ucis tatăl deoarece acesta îi teroriza atât pe el, cât şi pe mama lui. El urmează să fie supus unui examen psihiatric şi, dacă se va constata că a avut discernământ în momentul în care şi-a ucis tatăl, ar putea sta la închisoare 25 de ani.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Elena Papes a spus: (October 31st, 2011 at 20:52 )

Bine ca nu si-a terminat studiile de medicina, altfel ar fi ucis multi oameni.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

drdp

Cum scăpați de înghesuiala de pe DN68A Margina – Ilia. DRDP spune că sunt și rute alternative

DN 68A Margina – Ilia este unul dintre cele mai aglomerate și mai stricate drumuri din Timiș. Vacanța crește și mai mult traficul, asta în condițiile în care, în această perioadă, se fac și lucrări de reparații. Cei de la DRDP le recomandă șoferilor rute alternative.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum scăpați de înghesuiala de pe DN68A Margina – Ilia. DRDP spune că sunt și rute alternative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are consiliu de administrație, din care face parte Titu Bojin, dar și director interimar. Este vorba despre Gheorghe Tătar, un colaborator apropiat al lui Bojin. Când vor circula vaporașele e încă greu de spus. Ministerul Transporturilor face acum concursuri de angajare la regie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Bojin și un fost director din CJ Timiș, șefi interimari la… vaporașele Primăriei Timișoara
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com