RCM Universitatea de Vest Timişoara şi-a trecut în cont cea de-a treia victorie din Superligă. Jucătorii antrenaţi de Alexandru Domocoş s-au impus în faţa rivalilor arădeni cu 56-3.
Etapa a şasea a Superligii a programat, sâmbătă, duelul vestului la rugby. RCM a primit vizita rugbyştilor de la CSU Arad. Meci a fost fără emoţii pentru gazde, care au deschis scorul printr-un eseu reuşit de Căpăţână şi transformat ulterior de Calafeteanu. Timişorenii şi-au mărit avantajul în minutul 13, după eseul lui Drenceanu, şi acesta transformat de Calafeteanu. Fercu a mai adus cinci puncte RCM-ului, în minutul 20, iar cel de-al patrulea eseu al primei reprize a fost punctat de Lemnaru, în minutul 37. În ambele cazuri Calafeteanu a reuşit transformarea. Prima parte a întâlnirii s-a încheiat cu 28-0 pentru RCM. În cea de-a doua, secund gazdele au reuşit încă patru eseuri. Primul a fost marcat de Lemnaru şi transformat de Calafeteanu. La 35-0, arădenii au bifat primele, şi singurele, puncte din această întâlnire. Grigoraş a transformat o lovitură de pedeapsă, în minutul 55. Până la final, gazdele au mai punctat trei eseuri, prin Lemnaru, Roşu şi Conache, toate transformate de ultimul marcator, care l-a înlocuit în minutul 38 pe Calafeteanu. RCM Universitatea de Vest Timişoara a câştigat astfel întâlnirea cu rivalii din Arad cu 56-3 şi şi-a trecut în cont şi punctul bonus. Rugbiştii timişoreni vor evolua următorele două etape în deplasare. În runda a şaptea, RCM va juca pe terenul lui Dinamo, contracandidată la locul patru. Timişorenii se vor deplasa apoi la Constanţa, unde vor întâlni Farul.
Comentarii prin facebook