„Timisoara este pe locul al saselea în topul oraselor poluate”

Marian Eperieş, prim comisar al Gărzii de Mediu Timiş, spune că principala problemă de poluare a Timişoarei este reprezentată de spaţiile verzi lăsate în paragină, pe care, de multe ori, s-au făcut parcări ad-hoc. Eperieş le recomandă oamenilor să nu aştepte după autorităţi, ci să-şi îngrijească singuri zonele în care locuiesc.

Domnule comisar Eperieş, cât de murdară este Timişoara?
Pot să spun că Timişoara este un oraş curat, prin ceea ce văd că se întâmplă zi de zi din punctul de vedere al salubrizării şi al amenajărilor de spaţii verzi. Dar, din punctul de vedere al volumului de lucrări, acestea sunt insuficiente faţă de nevoia care se impune pentru reducerea poluării cu praf.

Cum răspunde primăria la acţiunile impuse pentru reducerea poluării?
De la începutul anului şi până acum, răspunsul este mulţumitor. Totuşi, încă sunt probleme în zonele de blocuri, în zonele mai aglomerate.

Există un program extins pe durata a trei-patru ani, conform căruia administraţia locală trebuie să realizeze anumite investiţii pentru îmbunătăţirea mediului, măsuri cerute de UE, gen piste pentru biciclete, reducerea aglomerării auto şi altele. Este acest program în grafic?
Investiţiile care se derulează la ora actuală în Timişoara, atât ale municipalităţii, cât şi ale societăţilor private, sunt oarecum în grafic, însă modul în care sunt puse în practică lasă de dorit. Lasă de dorit prin problemele de mediu pe care le creează, adică gestiunea deşurilor, dar şi printr-o lipsă a controlului asupra firmelor care execută aceste investiţii.

În prezent, care este cea mai mare problemă a Timişoarei, din punctul de vedere al poluării?
Cea mai mare problemă o reprezintă spaţiile verzi neamenajate din aglomerările de locuinţe, parcările neamenajate şi neputinţa primăriei sau insuficienţa măsurilor pe care le implică în controlul agenţilor economici, a celor care au obligaţia să întreţină spaţiile verzi, să amenajeze domeniul care le aparţine şi să gestioneze problema deşeurilor.

Ce măsuri putem să luăm noi, ca şi locuitori ai oraşului, pentru a reduce poluarea?
În nenumărate rânduri am făcut apel la populaţia Timişoarei şi la cea din zona metropolitană, cea care cuprinde localităţile riverane, să nu aşteptăm doar după autorităţi. Avem în acelaşi timp şi obligaţia cetăţenească de a ne întreţine spaţiul verde, trotuarul şi parcarea, iar acolo unde nu există grafic de salubrizare, inlcusiv strada până la mijlocul ei.

Ce înseamnă, pentru timişoreni, gradul avansat de poluare al oraşului?
Timişoara se află pe locul al şaselea în topul celor mai poluate oraşe din ţară.

Asta înseamnă că suntem mai bolnavi decât cei din Arad, de exemplu, sau mai expuşi îmbolnăvirilor?
Factorii de mediu care pot să fie afectaţi, şi despre care discutăm atunci când vorbim de poluare, sunt apa, aerul şi solul. Din punctul de vedere al solului şi al apei, în Timişoara nu avem probleme de poluare. Din punctul de vedere al calităţii aerului, avem o problemă doar la PM10, un indicator dintre cele care se fac pe calitatea aerului dar nu este chiar atât de grav încât să ducă la necazuri de sănătate, este o problemă de moment pe care putem să o rezolvăm.

Este adevărat că nu este indicat să folosim produsele naturale din zona oraşului, din cauza poluării? Mă refer la fructele din grădini, florile pentru ceai şi aşa mai departe.
A fost o problemă într-adevăr, cu persoanele care recoltau floare de tei din aliniamentele stradale. Din cauza parcului auto, căci despre asta este vorba, şi în mod deosebit în zonele industriale unde se află vegetaţie, este contraindicat să se recolteze aceste produse pentru consum. În primul rând din cauza prafului şi a mizeriei care de depune pe ele, mai ales cele provenite din cauza parcului auto învechit. Orice semnal pe care îl trage autoritatea locală în acest sens este binevenit.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

sorin robu a spus: (mai 9th, 2011 at 13:21 )

Forza Ciuhandu! Vrem să fim pe primul loc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top