Faceti cum vreti, oricum nu e bine

Gheorghe Popescu, zis Baciul, ar putea finanţa echipa de fotbal Poli Timişoara. Dar, la fel de bine, Gică Popescu ar putea să nu finanţeze clubul alb-violet. Tot aşa, Marian Iancu ar putea renunţa la Poli, dacă câştigă litigiul la TAS, dar, nu-i aşa?, acelaşi Marian Iancu ar putea să nu părăsească pe Poli, dacă izbândeşte la Lausanne. Ba chiar patronul BkP zice că ar rămâne pe mai departe cu o aprigă dorinţă de revanşă, dacă instanţa europeană decide că el a greşit, să ridice din nou clubul la nivelul la care tot el l-a ridicat în vremurile bune şi recente. În realitate, nimeni nu ştie ce va face Marian Iancu, nici măcar doamna Iancu. Nu ştim nici cine va câştiga alegerile la anul, de unde să ştim ce va face Gică Popescu cu investitorii spanioli, cu Cosmin Contra, Paul Codrea şi naşul afacerii, Constantin Ostaficiuc? Credeţi că cineva din oraşul ăsta ar avea vreo idee dacă omul de afaceri „Fraţii Cristescu” va finanţa echipa în cazul în care pleacă Iancu? Nu, nici fraţii nu ştiu dacă vor să investească mălaiul lor sau vor doar să administreze banii primăriei alocaţi fotbalului. Sau dacă Ovidiu Şandor se va gândi, într-o bună dimineaţă de vară, dacă ar putea risca nişte bani la Poli sau mai bine îşi mai trage un turn business centre în Piaţa 700. În toată această nebuloasă, limpede e doar faptul că mereu vor fi centre de opinie şi presiune publică oripilate de varianta alesă sau rămasă, mai degrabă, ca ultimă soluţie dintr-o largă paletă de alternative. Dacă rămâne Marian Iancu e clar. Extaz si agonie, Liga Campionilor şi Liga a II-a, bani BkP întorşi cu lopata la începuturi, fonduri publice decontate anapoda spre timpul prezent, readucerea palmaresului şi indisciplina financiară care ne-a ruinat la licenţiere. Bune şi rele cu Marian Iancu. Dacă vin autorităţile locale iarăşi nu va fi bine. Se vor pune întrebări mai ceva ca acum. Cine gestionează banul? De ce doar ţărăniştii merg în deplasări, nu şi pedeliştii? Sponsorul ăla al cui e? Al lui Grindeanu! „Ahaaaaa! Nu mai băgăm niciun ban”, vor zice oamenii lui Robu. Finanţatorul bănăţean e ca Fata Morgana. Şi dacă e bănăţean, cum o dovedeşte el? Fredonează melodii populare de joc şi voie bună sau cum? Plus că, în mod obligatoriu, istoria locală recentă îi va scoate o simpatie sau afiliere politică, ceea ce va dărâma tot, căci doar români suntem.

Soluţia socios, precum Barcelona tiki-taka. Sau ca la nemţi. Asta ar însemna ca 1.000, 2.000, hai să visez… 10.000 de cotizanţi vor oferi clubului să zicem 100 euro… bine, nu mai râdeţi, să rămânem la 50 euro pe an, adică un total plasat între 50.000 şi 500.000 euro pe sezon. Bani cu care, în cel mai fericit caz, am putea plăti trei-patru salarii de jucători cu pretenţii de cupe europene. Sau, în cel nefericit, dar realist caz, vreo doi de liga a doua. Dar Gică Popescu, zis Baciul, nu e bănăţean. E oltean. Cert este că nici spaniolii nu sunt bănăţeni. Devin ei eligibili în acest caz? Desigur, numai că oricât de frumos şi de vertical se prezintă dl Popescu, oricând se va găsi cineva să zică că am scăpat de un evazionist şi am dat de fii-su. Sau că, pe lângă Gică, vor bântui pentru vecie fantomele lui Giovani şi Victor Becali, ba chiar a lui Gigi Neţoiu şi iarăşi ne va trece fiorul pe şira spinării. Dar spaniolul ce vină are? Păi să ne spună careva câţi spanioli şi mai ales italieni mai degrabă n-au făcut fotbalul praf în vestul ţării, ba la UTA, ba la Poli, şi cine mai ştie cum o să ne rugăm peste zece ani să revină Iancu, să se bată ca un leu pentru recuperarea palmaresului. În concluzie, nicicum nu e bine. Şi la Craiova s-a ales praful din acelaşi motiv.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top