Scoasa din casa parinteasca de propriul frate

O timişoreancă a fost evacuată din casa părintească de fratele ei, după aproape cinci ani de procese. S-a întâmplat pe strada Lorena, peste drum de Secţia 1 Poliţie. Evacuarea s-a lăsat cu un scandal monstru, amplificat şi de cei 13 câini pe care femeia îi adăpostea în curte.

Rodica Covalciuc spune că situaţia a degenerat din 2006, de când fratele ei, Radu, a cerut în instanţă evacuarea ei. Bărbatul a susţinut de la bun început că mama lor, care are acum 90 de ani, i-a vândut casa părintească. „Mama nici măcar nu ştie ce a semnat. Cel mai rău mă doare că am fost aruncată în stradă de propriul frate. Inainte de a mă evacua, mi-a tăiat curentul şi gazul, ca să nu mai pot locui în casa în care stau de când eram copil”, spune Rodica Covalciuc. Executorul judecătoresc Sorin Matei, prezent pentru a pune în aplicare sentinţa, s-a trezit că trebuie să evacueze din curte şi cei 13 câini ai femeii. El se aştepta ca reprezentanţii Primăriei Timişoara şi ai DSV să preia animalele. Nu s-a întâmplat aşa, astfel că executorul şi inspectorii DSV şi-au aruncat unii altor vorba grele. Totul, spre uimirea locuitorilor de pe strada Lorena, ieşiţi ca la urs să asiste la acest scandal. „Noi am fost solicitaţi să participăm la această evacuare doar pentru a vedea ce se întâmplă cu câinii. Trebuia să avem grijă ca ei să nu fie maltrataţi şi să urmărim unde vor ajunge. Culmea este că executorul se aştepta ca noi să ridicăm aceşti câini. Noi nu avem însă astfel de atribuţiuni”, a declarat Pompiliu Smultea, de la DSV, care i-a spus de la obraz executorului judecătoresc că habar n-are care e procedura legală în astfel de cazuri. Animalele au simţit că se întâmplă ceva şi au fugit din curte, printre poliţişti, executori judecătoreşti, reprezentanţi ai Primăriei Timişoara şi inspectori de la la DSV.
Radu Covalciuc, acuzat că şi-a dat sora afară din casă, spune că nu a avut altă soluţie. El locuieşte acum în Germania şi s-a prezentat la evacuare, asistând liniştit, de pe margine, la întreg scandalul. Mai mult decât atât, a şi filmat operaţiunea. „Am lăsat-o să stea acolo, dar pe urmă nu m-a mai lăsat să intru şi punea câinii pe mine. Cea mai mare realizare este că am dat-o pe sora mea afară din casă”, a declarat el. Executorul Sorin Matei a explicat de ce s-a ajuns aici, de vină fiind, conform spuselor lui, femeia. „Procesul între cele două părţi a început în 2006. Prima sentinţă a venit în decembrie 2007, iar sentinţa a rămas irevocabilă din noiembrie 2009. Creditorul a făcut iniţial o înţelegere amiabilă cu sora sa. Întrucât aceasta nu a respectat înţelgerea, a solicitat punerea în executare silită”, a declarat Matei. Rodica Covalciuc a rămas acum pe stradă. Femeia nu are unde să locuiască şi nici măcar unde să-şi depoziteze lucrurile care i-au fost scoase din casă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Mos si Alin Nica

Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde

Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top