Comisia de Bac de la Lovrin, data pe mana politiei!

Poliţiştii au descins, marţi, la Grupul Şcolar „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin. Ei s-au autosesizat în urma fraudei descoperite la examenul de bacalaureat. Conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş urmează să depună o plângere la poliţie împotriva întregii comisii de bacalaureat de la grupul școlar din Lovrin.

Trei comisii de control trimise de IŞJ Timiş au constatat, la Lovrin, o fraudă de proporţii. 98 din cele 280 la proba scrisă la limba şi literatura română erau parcă trase la indigo, candidații fiind eliminaţi din bacalaureat. Ei mai pot susţine un nou examen abia în sesiunea din septembrie 2012. Întreaga comisie de bacalureat de aici riscă excluderea din învăţământ. Cazul va fi cercetat şi de poliţie. Se pare că şi elevii de la Lovrin vor să facă o plângere la poliţie după ce au pierdut bacalureatul deşi nimeni nu i-a prins când au copiat. Consiliul de Administraţie al IŞJ Timiş se va întruni joi pentru a stabili comisiile de cercetare disciplinară ce merg să stabilească vinovăţia comisiei de bacalaureat de la Lovrin. În aceste zile va fi depusă şi plângerea penală la Inspectoratul Şcolar Timiş. „Imediat ce s-a constatat la centrul de evaluare că zeci de lucrări de la Lovrin sunt identice, IŞJ Timiş a trimis trei echipe de control care au constatat frauda, verificând toate lucările la limba şi litertura română. Am anulat lucrările şi, în perioada imediat următoare, vom constitui comisii de cercetare disciplinară. Se vor analiza şi imaginile de pe camerele web. Vom sesiza şi poliţia printr-o plângere, care va fi depusă împotriva întregii comisii de bacalaureat. Se va stabili cine a fost implicat şi cine nu în fraudă. Ei riscă de la observaţie scrisă la excludereaa din învăţământ”, spune Mariea Ştefan, inspectorul şcolar general adjunct de Timiş. Membrii comisiei de bacalaureat ar putea fi cercetaţi pentru abuz de încredere, fals sau înşelăciune.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Andrei a spus: (iulie 5th, 2011 at 22:31 )

Absolut normal! E timpul sa se schimbe ceva si asta trebuie sa inceapa de la schimbarea mentalitatii bazata pe mita, smecherie, hotie…

SRINA a spus: (iulie 10th, 2011 at 13:06 )

DEMISIA LUI FUNERIU.FUNERIU A LUAT BAC-UL DIN A DSOUA REEXAMINARE LA STRASBURG IN ’89.

bobo a spus: (iulie 10th, 2011 at 13:19 )

funeriu e cel mai bun!!!! decat vaca aia de ecaterina de la psd mai bine oligofrenul asta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top