Prea destept pentru Romania

A terminat o facultate de top în America, dar n-are unde lucra în România! La 22 de ani, un timişorean e atât de calificat, încât ofertele de locuri de muncă de acasă sunt mult sub potenţialul lui. În aceste condiţii, va fi nevoit să plece, deşi a vrut neapărat să se întoarcă în ţară.

Un timişorean absolvent al Facultăţii de Business de la Boston University este nevoit să plece din ţară, pentru a lucra. Întors acasă de la facultate, Adelin Truşculescu a dat nas în nas cu realitatea românească: e mult prea tânăr şi mult prea calificat pentru oferta de joburi din domeniul în care a studiat. „La sfârşitul clasei a X-a am câştigat prin concurs un loc în programul Ayusa-Study Abroad, sponsorizat de guvernul american pentru a urma clasa a XI-a în Statele Unite. Organizaţia Ayusa m-a pus în legătură cu familia la care, ulterior, am locuit în America (n.r. aceasta înfiase un copil din România şi a considerat că cel mai bun contact cu ţara de origine a lui era să găzduiască un tânăr român). Părinţii m-au încurajat foarte mult să trăieasc această experienţă”, spune Adelin Truşculescu. Ajuns în America, a învăţat doi ani într-unul, a dat examene şi a ajuns în top 300 al absolvenţilor de liceu din Statele Unite. Apoi a depus cereri de înscriere la 20 universităţi din SUA şi Marea Britanie. A fost acceptat la 12 dintre ele şi, în cele din urmă, a ales Boston University, deoarece aceasta avea un program de business, cu accent pe practică. „În timpul anului trei, datorită rezultatelor mele, am fost invitat să fac parte din organizaţia Beta Gamma Sigma, înfinţată în 1913, care cuprinde la acest moment peste 650.000 de membri, toţi în poziţii de top managment şi care au absolvit în primii 5% din universităţile renumite de business din lume. În vara dintre anul trei şi patru, în urma unui concurs pentru internship-uri, am lucrat timp de trei luni la una din marile bănci de pe Wall Street. În cadrul programului facultăţii puteam să studiez un semestru la una din secţiile Boston Univerity din afara Statelor Unite. Am ales Londra, deoarece fusesem acceptat ca intern la o mare bancă din city-ul londonez a fost acceptată. Astfel, două zile pe săptămână învăţam şi restul lucram”, povesteşte Adelin.
În această vară, şi-a terminat studiile, „summa cum laudae”, printre primii 5% din promoţia de 600 de studenţi. Potivit diplomei sale, la 22 de ani, Adelin are o specializare principală în Managementul Afacerilor, alte două ultra-specializări în Finaţe şi în Management Internaţional, e absolvent al unui program parelel la nivel de MBA în Management al Investiţiilor şi deţine o specializare secundară in Economie. În specializarea Management Internaţional a fost desemnat „cel mai bun student din promoţie” şi a primit o medalie de aur. După ce şi-a luat câteva săptămâni de vacanţă, acasă, cu familia, Adelin Truşculescu evaluează ofertele existente în vederea unei decizii. Ar vrea să lucreze în România, dar, între timp, a realizat că acest lucru e aproape imposibil. „Am sentimentul că, dacă rămân în România, îmi va fi greu să găsesc o slujbă care să mă ajute să cresc din punct de vedere profesional”, mărturiseşte tânărul.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

bezercu a spus: (iulie 10th, 2011 at 10:16 )

du-te, baite… du-te cat vezi cu ochii. in romania trebuie sa ajungi doar ca turist si sa te miri de anomaliile unui popor talentat, dar rispitor si nepasator cand vine de ai lui.

konya emil a spus: (iulie 10th, 2011 at 18:01 )

daca ai spirit antreprenorial…apuca-te de o „constructie”,o firma privata. Identifica-ti piata(beneficiarii). Cauta sa-ti faci un job ce ti se potriveste. Poate te vei intalnii si cu altii asemeni tie si s-ar putea sa sfintiti locul,Banatul! De ce n-ai face-o?
Respect pentru efortul de pana acum.

El Kiddo a spus: (iulie 11th, 2011 at 15:19 )

Tipic romanesc…ei nu ma vor dar nici eu nu dau din coate ca sa imi fac loc. Mai bine imi plang de mila prin presa, sa mai tragem o tura cu celebrul refren „ce kkt de tara e Romanica”. Ba, noi chiar stiam, traim in acest kkt, nu trebuia sa ne spui matale. Din pacate pentru tine, Adelin, dupa ce ai vazut mediul de lucru de afara, cam greu vei gasi ceva care sa te impresioneze in Romania. Beta Gamma Sigma nu exista in Romania iar modelul american este tot mai neatractiv pentru restul Lumii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top