Cristea Opria, bisnitarul ajuns peste noapte impresar

Cristea Opria este un personaj apărut în peisajul fotbalistic acum aproape zece ani. Fotbalistic, acesta a apărut de nicăieri. Impresar al mai multor jucători de la Poli Timişoara, Opria a fost un bişniţar notoriu până în 1990.

Despre Cristea Opria se ştiu prea puţine, mai ales despre la îndelednicirile acestuia din perioada ceauşistă. Cert este că era unul dintre bişniţarii de la Hotelul Continental şi că trăia extrem de bine într-o perioadă în care românii îşi cumpărau pâinea pe bază de cartelă. Opria făcea bişniţă cu vecinii sârbi şi vindea românilor produse de lux pentru acele vremuri, precum blugii, casetofoanele sau diferite sortimente de dulciuri şi alimente din Serbia. A fost şi un împătimit jucător de poker. Considerat unul dintre cei mai buni jucători de poker, Opria a apucat să stea la masă, chiar dacă era un bişniţar care fenta legile de atunci, cu oameni importanţi din judeţ, toţi având funcţii respectabile în Partidul Comunist Român şi în administraţie.
După 1990 a deschis primul cazino din Timişoara, loc prin care s-au perindat cei mai cunoscuţi interlopi din acele vremuri, unul dintre ei fiind şi legendarul Mircea Veraxa, pe care Opria l-a salvat de la ani buni de puşcărie după un conflict al interlopului cu nişte gardieni. La începutul anilor 2000, şi-a dat seama că fotbalul poate aduce şi profit, astfel că, ajutat de Florin Iacob, care era deja impresar de mai mulţi ani, a intrat în culisele FRF, de unde a obţinut licenţa FIFA. Gabriel Torje este fotbalistul de care s-a ocupat cel mai mult şi pe care l-a cumpărat cu tot cu familie. Fotbalistul transferat la Udinese trăia alături de părinţii şi sora sa într-o singură cameră, până când a intervenit Opria, care le-a oferit acestora un apartament cu trei camere pe strada Clăbucet, în spatele cimitirului din Calea Şagului. Cristian Daminuţă, Cristian Scutaru sau Srdjan Luchin sunt alţi jucători aflaţi sub contract cu impresarul care ameninţă Poli cu executarea silită, în contul unei datorii de 600.000 de euro.
O necunoscută este şi educaţia impresarului, despre care nu se ştie exact ce liceu a absolvit, ci doar faptul că a terminat o facultate de management în Austria, fără să se ştie însă şi universitatea din care face parte acea facultate. (sursa foto: pokerpages.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

PPPPP a spus: (august 31st, 2011 at 15:20 )

Ca e homosexual nu spui nimic?

basil a spus: (august 31st, 2011 at 16:10 )

nu inteleg ce are una cu alta?????

Divinita a spus: (august 31st, 2011 at 16:40 )

Functii respectabile in Partidul Comunist??? Ce era respectabil in a avea functie intr-un partid oligofren, tortionar si tradator!!! Oamnenilor treziti-va. O fi fost ala bisnitar si haimana insa cei cu functii in PCR nu erau oameni respectabili, sa fie clar asta. Erau parte a sistemului represiv! Poate cel ce a scris acest articol nu are neamuri impuscate, deportate sau umilite public, insa unii avem. Putina decenta domnilor!

Jakpar a spus: (februarie 2nd, 2012 at 09:01 )

NU sunt un adept al toeriei conspiratiei… si nici un sustinator al militiei romane.Dar daca tu il stiai ca un om normal, jovial si detreaba asta nu il impiedica sa fie in alte circumstante un sadic tortionar. Daca analizezi putin, idea lui de a nasii, pregatirea fizica, lipsa oricarei apartenente locale precum si compania in care a fost gasit de militie… poate ca stirea nu este chiar asa de aberanta pe cat o crezi tu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top