Meciul Arad-Timisoara se joaca nu numai pe terenul de fotbal

Cum nu prea umblu prin marile reşedinţe de judeţ din România, aflu din ziare păreri cum că Timişoara bate pasul pe loc după 15 ani de administraţie Ciuhandu, în timp ce Tg. Mureşul, Clujul, Sibiul, Aradul, Oradea, Braşovul dezvoltă investiţii interesante şi dau impresia unor oraşe vii. N-am pus la suflet un astfel de afront adus oraşului în care trăiesc, gândindu-mă că poate la mijloc e şi ceva politică, că sunt suficiente persoane interesate să lovească în primarul preferat al timişorenilor. Numai că lumea vorbeşte şi parcă nu vorbeşte degeaba. Nu mi-a trebuit mult să mă lămuresc, măcar parţial, despre cum merge treaba cu vitezele de dezvoltare diferite între capitala Banatului şi alte municipii atractive. M-a pus naiba vara asta să merg la baie la ştrandul din Arad, că e mai aproape decât Gyula şi mult mai ieftin decât Aquapolisul din Szeged. Ştrandul ăla mare de pe malul Mureşului, îi zice „Neptun”, întins pe mai multe hectare de teren, locul de „pierzanie” al arădeanului din mai toate categoriile sociale, ceva cum era pe vremuri şi cum nu va mai fi degrabă Ştrandul „Tineretului” din Timişoara. În ce constă diferenţa? De optică. În timp ce la Arad mult hulitul Falcă, zis şi „Regina” evaziunii din vămi, a băgat recent milioane de euro să renoveze un obiectiv frecventat de mii de consumatori de toate buzunarele, la Timişoara, primăria a concesionat pe mulţi ani unei firme private, bine înfipte pe piaţa media locală, 7,5 hectare din Ştrandul Tineretului ca acolo să se facă un bazin de înot exclusivist. De ce să dau 35 lei intrare să mă bălăcesc vara într-un bazin acoperit, la Timişoara, când pot să dau 5 sau 10 lei, depinde de zona preferată, la ştrandul din Arad, un loc deschis, cu multă iarbă, cu locuri de plajă, dar şi cu şezlonguri puse la umbră sub copacii care dau aspect de parc întregii zone, cu restaurante mai dichisite sau mai uşor abordabile. Toate, ca o afacere desfăşurată sub blazon municipal, cu abonamente şi facilităţi pentru tot felul de cazuri sociale, pensionarii intrând cu scanarea portofelului, ca ai noştri bătrâni în tramvaie. Şi la noi, la marele fost ştrand municipal, administratorul privat acorda facilităţi cândva. Da, dar nu pensionarii aveau gratuităţi, ci consilierii locali şi alţi mahări din Primăria Timişoara, probabil ca motivaţie suplimentară pentru semnarea acelei concesiuni pe o sumă de bani cât chiria unei langoşerii în centrul oraşului. Asta e diferenţa dintre „mafiotul” Falcă şi democratul Ciuhandu. Una dintre ele. Poate că mai sunt şi altele. Poate că noi avem mai mulţi kilometrii de linii de tramvai înnoite, poate că noi am renovat mai multe parcuri pe bani grei, ceea ce, să fim corecţi, ştie tot prostul s-o facă. Însă dincolo de ce punem pe un taler sau altul al cântarului Arad-Timişoara, mă întreb de ce „Regina” Falcă, uzată la capitolul imagine de o guvernare dureroasă, are 64% în sondajele opoziţiei, iar Ciuhandu dă să coboare sub 40 de procente în aceleaşi studii preelectorale? De aia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

HD a spus: (august 18th, 2011 at 10:16 )

Din pacate Timisoara ramane in urma!Ramane doar farmecul de alta data.

mircea a spus: (august 18th, 2011 at 19:27 )

Genule,cu marele antrenor Velcea,nu avem cum sa praomovam.Sper ca Iancu sa vada realitatea!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Top