Clubul Fratelli a fost plin ochi vineri noapte, când mixurile lui DJ Zoom au scos pe toată lumea pe ringul de dans. Echipa debanat.ro n-a lipsit de la un astfel de eveniment, unde distracția a fost la cote maxime, mai ales că se apropie sărbătorile, iar starea de spirit a oamenilor e mult îmbunătățită. Printre cei care au ales Fratelli s-au numărat și fotbaliștii Gabriel Torje și Srdjan Luchin. Torje, venit din Italia pentru a-și petrece Crăciunul alături de familie, a mers inițial la o prezentare de modă în scop caritabil, iar apoi a ajuns la Fratelli. Luchin s-a distrat și el alături de prietenii, sub privirile fetelor frumoase din club, care nu s-au sfiit să-i arunce ocheade. Frumoasa Venessa Ciui, “Megan Fox de Timișoara”, a sărbătorit, de asemenea în Fratelli, schimbarea prefixului. A împlinit 20 de ani, motiv perfect pentru un party cu prietenii. Printre invitați s-a numărat și Bianca Jurcă. Aceasta a venit însoțită de iubitul ei, Sergiu, punând capăt astfel, cel puțin pentru o vreme, zvonurilor legate de o eventuală despărțire.
Scrie un comentariu
9 comentarii pentru acest articol
Bianca nu era cu Pîrva Cantemir?
Parva e la Remetea Mare, am auzit ca vrea sa deschida un club pt romantici acolo, pe sufletul lui! Ce minte sclipitoare poate avea ! Jos palaria in fata lui Mr. Cante !
parva e cel mai tare iar bianca ar trebui sa fie bucuroasa ca sta un om ca el in preajma ei!
parva va fi in locul lui robu! e pnlist adevarat! vrem sa candidezi!
Parva e motorul pnl-ului. The Special One. Un sfat pt Crin: nu cautati in alta parte, Cantemir e linga voi, intai primar la Timisoara, sa fie rampa de lansare pt prim-ministru ! S-avem si noi un premier aratos !
oare Bianca Jurca a prestat la bara, ca pe vremuri, in Italia?
holly shit! grandoare si snobism in lumea de cacat a Timisoarei. Oameni buni (si vorbesc pentru cei ce scriu „presa” locului), get a life, get a job because you suck!
Pt danelus:))))oare tu o mai sugi tot ca înainte?:))))))
@Lolo
esti lolo? treci la bara!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
- Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
- Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
- A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
- Deznodământul din PNL Timiş. Nu doar Bucureştiul e de vină, ci şi Alin Nica a muncit din greu la epicul fiasco
- Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
- Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
- 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Administratie
Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Citeşte tot articolul
Politica
Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Citeşte tot articolul
Sport
Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Citeşte tot articolul
Social
Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
Citeşte tot articolul
Sănatate
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Sute de posturi de medici și asistenți medicali sunt neocupate în Timiș. Directorii de spitale, întâlnire la Prefectură/Update. Fritz cere deblocarea situaţiei
Timp liber și cultură
JD Sports prezinta: un ghid despre cele mai bune modele de la Nike si adidas
Tururi ghidate la o clădire simbol a Timişoarei: Sala 2, care devine Sala 2023
Mircea Cărtărescu vine „La UVT, Cultura este Capitală”. Vineri, reputatul scriitor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Vrei să petreci mai puţin timp pe telefon? Iată cum
Peste două săptămâni se deschide la Timișoara Târgul de Paști
Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Trofeul Festivalului – Concurs Gelu Stan, ediția a VI-a 2024 ajunge la Hunedoara
Economic
Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook