Colterm anunță că, joi, timișorenii din zonele IMT și Lunei vor fi nevoiți să se descurce, timp de câteva ore, fără căldură și apă caldă. Pentru remedierea unei avarii survenite la Centrala Termică IMT, joi, între orele 9 și 13, va fi oprită furnizarea apei calde de consum şi a încălzirii.
Antrenor sud-african pentru RCM Timisoara!
Oficialii echipei timișorene de rugby RCM Universitatea au ajuns la un acord cu sud-africanul Chester Williams, câștigător al Cupei Mondiale din 1995. Acesta va încerca să aducă primul titlu de campioană pentru echipa bănățene, după patru decenii.
Halasz Ferenc sau Kaba Gabor – aceasta este intrebarea la UDMR Timis
După zece ani în care a condus cu mână de fier filiala UDMR Timiş, Halasz Ferenc (foto) ar putea să nici nu-şi depună candidatura la alegerile ce vor avea local începutul lui 2012. Noua conducere a ungurilor timișeni va fi aleasă în 21 ianuarie.
O noua sfidare marca Paisie, la moartea fostului vicar administrativ al arhiepiscopiei
Moartea uneia dintre figurile emblematice din Mitropolia Banatului, părintele Aurel Miculescu, nu l-a impresionat pe episcopul vicar Paisie Lugojanul. Pentru că familia preotului n-a fost de acord ca înmormântarea acestuia să aibă loc în ziua dorită de Paisie, acesta a făcut repede o slujbă și, în ziua funeraliilor, a plecat la Lugoj, unde avea de rezolvat o chestiune financiară.
PTF Portile de Fier II a fost deschis
Punctul de Trecere a Frontierei româno-sârb de la Porţile de Fier II a fost deschis, miercuri, în prezenţa miniştrilor de interne din România şi Serbia. Autorităţile române au obţinut avizele necesare de la Comisia Europeană pentru operaţionalizarea şi deschiderea punctului de trecere în regim de trafic internaţional de persoane şi mărfuri.
Aquatim: Centralele de apartament sunt cauza presiunii scazute la apa rece
Şi-au pus centrale pe gaz, în apartamente, au rezolvat problema căldurii, însă au necazuri cu presiunea apei. Reprezentanţii Aquatim susţin că instalaţiile interioare nu au fost proiectate pentru centralele de apartament, acesta fiind, de fapt, motivul presiunii scăzute.
Bani pentru dezvoltare rurala in vest
Peste 500 de milioane de euro au intrat anul acesta în satele din zona de vest a României, prin proiecte finanţate cu bani europeni. Nu mai puţin de 4.400 de proiecte au fost avizate şi au primit bani ca să se dezvolte.
BC Timba se intareste cu cel mai vechi jucator de la BC Timisoara
Petru Czmor, baschetbalistul cu cea mai lungă continuitate la BC Timişoara, a ales să joace în returul actualului sezon la Timba Timișoara. Baschetbalistul vrea să pună umărul la promovarea “urșilor” și să aibă prilejul să joace mai multe minute.
Timisoreni, la un protest anti-avort, la Budapesta
Zeci de timişoreni protestează, miercuri, la Budapesta, împotriva „genocidului legal”, potrivit expresiei folosite în legătură cu avortul. Excursia de protest a fost pusă la cale de o biserică din oraşul de pe Bega, iar cele 55 de locuri disponibile s-au ocupat imediat.
Biserici iluminate ca in marile orase ale lumii
Una câte una, bisericile din Timişoara sunt puse în valoare. Lăcașurile de cult sunt iluminate artistic, în cadrul unui program al municipalităţii. Modelul este preluat din marile capitale ale lumii, unde monumentele se bucura de o atenție specială din partea autorităților.
Vizita eco la Liceul “Iris”
Kalaimani Supramaniam, coordonatorul programului de mediu ENO Environment pe întreaga Asie, și o delegaţie din Malaezia au venit în vizită la Liceul “Iris” din Timişoara. Parteneri în probleme de mediu la mii de kilometri distanţă, asiaticii s-au acomodat rapid la Timişoara.
Scandal pe salarii la USAMVB
Sindicatul din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara acuză conducerea instituției că își alocă salarii fabuloase, dar “uită” să plătească lefuri restante din 2009. Rectorul USAMVB spune că banii au fost plătiți, dar sub altă formă.
CJAS Timis incheie anul fara datorii catre furnizori
Casa de Sănătate Timiş a plătit toţi furnizorii de servicii medicale. Reprezentanţii instituţiei au anunţat, marţi, că au încheiat decontarea facturilor către furnizorii de servicii farmaceutice cu care se află în relaţie contractuală. Mai exact, este vorba de plata a peste 26 de milioane de lei.
Primarul Ciuhandu a vorbit de dulce in Postul Crăciunului
Manipulat grosolan de toți “bagabonții” ăștia de comentatori și politicieni vrăjmași actualei conduceri a Primăriei Timișoara era să păcătuiesc în Postul Crăciunului criticând activitatea Aurei Junie, doamnă care se ocupă în municipalitatea timișoreană cu atragerea de fonduri europene.
Coco Galescu s-a apucat de treaba la Muntele Mic / FOTO
A revenit de la Polul Sud, după o adevărată aventură, dar nu stă acasă, să se odihnească. Coco Galescu și-a luat deja în primire seria de învățăcei într-ale schiului, la Muntele Mic. El coordonează zeci de copii care își petrec vacanța de iarnă la munte.
„The Full Monty”, ultima premiera a anului la National / VIDEO
De ce s-ar dezbrăca în public congolezul Victor Yila la Timişoara? Răspunsul îl veți afla miercuri seară, pe scena Naţionalului timişorean. “Vinovatul” este Răzvan Mazilu, care face regia unui spectacol unic de strip-tease masculin.
Teatrul Naţional Timişoara încheie la superlativ un an de superlative. Pe 28 decembrie prezintă ultima premieră din acest an, musicalul “The Full Monty” de Terrence McNally și David Yazbek.
Politistii timisoreni cunosc solutia: decat o crima cu AN, mai bine o sinucidere suspecta
Știți bancul cu bărbatul înjunghiat de zece ori în spate și clasat ca sinucigaș de către polițiști? Ei bine, polițiștii timișoreni (unii din ei veritabili milițieni) au dorit să demonstreze că astfel de lucruri nu sunt chiar bancuri, ci se petrec în realitatea cotidiană. Ce rost are să cercetezi o crimă când foarte simplu poți să spui că omul s-a sinucis? Și cu asta basta, s-a mai rezolvat un caz. Că și așa dulapurile sunt pline de dosare cu AN-uri (autori necunoscuți).
Revelionul in Piata Victoriei, sarbatorit cu artificii si concerte
Concert în piaţa publică pentru timişorenii car vor să petreacă Revelionul în aer liber. La miezul nopţii, pe cer vor străluci artificiile. Până atunci, pe scena din Piaţa Victoriei vor urca mai multe trupe şi artişti: Cover Band, Hotel FM, Bestbeat, Mircea Baniciu şi Cargo.
Vitezomanii ar putea plati amenzi de 7.000 de lei!
Noul cod rutier e în dezbatere la comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor. Dacă va trece, şoferii vitezomani, cei care conduc băuţi şi cei care sunt agresivi în trafic vor fi sancţionaţi mult mai sever.
Sfantul Stefan, sarbatorit de peste 400.000 de romani
Peste 400.000 de români, dintre care 300.000 de bărbați, poartă numele Sfântului Arhidiacon Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor Catolică și Ortodoxă, după Marea Schismă. El a fost primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim.