Paisie si acolitii se tin de procese si la biserica din Mehala

Mila creștină pare un concept necunoscut pentru Preasfințitul Paisie, episcopul vicar al Timișoarei. Altfel nu se poate explica atitudinea scandaloasă a acestuia față de un constructor de altă religie și nici încăpățânarea de a târâ prin instanțe, cu ajutorul unui “supus”, un preot care n-a vrut să plece capul.

Povestea de la biserica din Mehala începe pe vremea când paroh era Mircea Munteanu. Acesta a fost acuzat că a lucrat fără contract la picturile bisericii, că nu a luat chirie, că a distrus acoperişul lăcaşului de cult şi că a băgat în buzunar 2,5 miliarde de lei vechi. Împreună cu pictorul bisericii și doi constructori, părintele Munteanu a fost plimbat prin tribunal timp de doi ani, în procesele deschise de actualul paroh, Sebastian Ardelean.
În spatele acestor acțiuni în instanță se află nimeni altul decât Preasfinţitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timişoarei. Paisie s-a enervat peste măsură, se pare, după ce a aflat că acoperişul cantinei de ajutor social a bisericii din Mehala a fost făcut de un constructor musulman. Părintele Ardelean s-a supus furiei superiorului său ierarhic și i-a deschis proces lui Salha Derar, constructorul musulman care a lucrat la acoperişul cantinei. Omul a fost acuzat că a distrus structura de rezistenţă a clădirii, deși nu lucrase nicio secundă la așa ceva
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a decis, după doi ani, ca Mircea Munteanu, pictorul şi constructorii să fie scoşi de sub urmărire penală. Preotul Mircea Munteanu este unul dintre duşmanii “de clasă” ai lui Paisie Lugojanul. Plângerea penală de la biserica din Mehala a fost făcută de Sebastian Ardelean imediat după ce părintele Munteanu a fost mutat disciplinar la biserica din Fabric. A urmat o nouă mutare la Căminul de Bătrâni de pe Inocenţiu Klein, apoi la Penitenciarul „Popa Şapcă”. În cele din urmă, a fost trimis la spitalul de copii şi la o secţie de ginecologie. Munteanu a refuzat şi a cerut ieşirea din eparhie. A ajuns la Caransebeş, unde slujeşte de la 1 noiembrie. Justiția l-a găsit nevinovat, dar biserica din Mehala, prin preotul Ardelean, a făcut recurs.
“Bun simţ nu mă lasă să vă spun ce a zis Paisie în biserică când a aflat că am făcut acoperişul cantinei. Au fost vorbe foarte urâte, m-a înjurat pentru că sunt musulman. Nu au avut de ce să mă acuze, aşa că au inventat ceva”, spune Salha Derar. Omul a fost amendat și de inspectorii Primăriei Timișoara, tot pentru că ar fi şubrezit structura de rezistenţă a cantinei. I-a dat în judecată şi a câştigat printr-o sentinţă definitivă.
Preotul Sebastian Ardelean se pricepe de minune la plângeri penale, dar ceva mai puţin la administraţie. Cantina socială a fost închisă imediat după ce a ajuns paroh, iar constructorii nu au fost plătiți nici până acum. Preotul Ardelean nu a putut fi contactat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

veste a spus: (decembrie 7th, 2011 at 10:10 )

mai ce jigodie de om. Nus cum nu-l inghite pamantul. Paisie ar trebui ars de viu pe rug

mf a spus: (decembrie 7th, 2011 at 13:25 )

Paisie este un om bolnav! domnilor, trebuie sa intelegeti: este bolnav psihic! Dumnezeu il pedepseste pe mitropolitul corneanu prin Paisie caci acum 49 de ani l-a scos, in toiul iernii, afara pe mitropolitul vasile lazarescu din palatul mitropolitan.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top