Scandal pe salarii la USAMVB

Sindicatul din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara acuză conducerea instituției că își alocă salarii fabuloase, dar “uită” să plătească lefuri restante din 2009.

Sindicaliştii spun că șefii USAMVB au salarii de zeci de mii de lei pe lună, în timp ce dascălii fără funcții de conducere ajung să câștige mai puțin de 200 de euro lunar. În plus, ei susțin că așteaptă din 2009 plata celui de-al treisprezecelea salariu. “Nu am primit al 13-lea salariu din 2009 şi nimeni nu ştie ce a făcut conducerea universităţii cu banii. Am trimis mai multe solicitări, dar nu am primit niciun răspuns. E o chestiune de natură penală, deoarece Ministerul Educației confirmă faptul că a trimis acești bani către universitate. Conducerea spune că banii au fost transferaţi ba către plata cu ora, ba la cupoane. Legea e clară: nu ai voie să modifici destinaţia acestor bani”, spune Sorin Bungescu, vicepreşedintele Sindicatului din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Sindicaliștii afirmă, de asemenea, că banii sunt împărțiți după un algoritm cel puțin ciudat. În timp ce unele cadre didactice au venituri de peste 30.000 de lei pe lună, altele trebuie să se mulțumească doar cu sume cuprinse între 500 și 700 de lei.
Conform aceleiași surse, în martie 2010, rectorul Alexandru Moisuc a încasat 24.063 de lei, iar o lună mai târziu, 32.408 lei. Suma este mai mică decât cea care a intrat în conturile lui Paul Pârşan, decanul Facultăţii de Agricultură, care a câștigat, în aprilie același an, 33.509 lei. “Nu îmi amintesc să fi luat vreodată atâţia bani. Am avut însă mai multe contracte de cercetare, iar acei bani nu s-au plătit câteva luni. Ar fi putut să vină comasaţi”, spune rectorul USAMVB. Moisuc îi contrazice pe sindicaliști în privința celui de-al treisprezecelea salariu. “Le-am explicat de mai multe ori, au primit acești bani, dar sub altă formă. Au fost prime, iar în final au încasat chiar mai mulţi bani decât li se cuveneau în acea perioadă”, a declarat rectorul.
Scandalul de la USAMVB a izbucnit după ultima şedinţă de senat, în care s-a decis schimbarea regulamentului de organizare a alegerilor de anul viitor. Săptămâna trecută conducerea centrală a Sindicatului Alma Mater s-a întâlnit cu rectorul Moisuc, dar nu s-a ajuns la un acord. “Conducerea USAMVB comite abuzuri fără perecedent. Ce se întâmplă acolo duce direct spre dictatură. Problema celui de-al 13-lea salariu trebuie tranşată de corpul de control al ministerului. Conducerea susţine că a dat banii sub altă formă”, a declarat Ilare Bordeaşu, liderul Sindicatului “Alma Mater” din învăţământul universitar pe zona de vest.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Sandy nu mai ești trendy a spus: (decembrie 28th, 2011 at 12:30 )

Numărul comentariilor la articolele despre USAMVBT arată foarte clar un lucru: aici nu se predă nici nu se cunoaște disciplina numită CURAJ. Pedeapsa va veni peste puțin timp și se numește simplu ȘOMAJ. Nu pentru pensionarii cu 1000-1500 euro / lună, nici pentru latifundiarii care și-au pus la butonieră garoafa de universitar și pentru care miza este uluitor de simplă: mascarea actelor contabile și evitarea pragmatică a pușcăriei.

IOVESCU a spus: (decembrie 28th, 2011 at 15:21 )

Toti incompetenti sunt angajati la USAMBVT, fie la plata cu ora, fie chiar direct. Marea majoritate sunt directori pe la tot felul de institutii, nu merg la ore si asa creste invatamantul universitar din Romania. De averile lor ce sa mai vorbim. O idee buna este cea cu eliminarea nepotismului, dar sa se aplice si lingailor sau incompetentilor. Nu exista o medie minima de acceptare a asistentiilor sau sefiilor de lucrari? De ce nu se practica acelasi principiu ca si la Politehnica. Nu ai avut media 8 multianuala in facultate … PA

tonearusuborzacraciunescusialtiscopiti a spus: (decembrie 29th, 2011 at 12:09 )

Pai haideti sa mai vorbim, Imbrea f. 40.000 DE RON pe luna, basca nevasta-sa,aproape de 19.000, nenorocitii de pensionari proaspeti „demisi”, care-si mascheaza cele 7 ore legale, cuvenite prin lege cu o ‘plata cu ora” la niste amarati de sefi lucrari pe care i-au muls si pana acum cu o ipocrizie crasa..nota bene „ardeti in iad Iude imputite si analfabete”…!!!
Nume???…Cine nu-i cunoaste…ATENTIE, …abia acum ne-am pus pe picioare, ne mai juganiti pana prin iunie cu proasta crestere ce va este a doua natura…apoi vom vedea noi…

ionescu a spus: (ianuarie 8th, 2012 at 11:51 )

Domnule Moisuc sa vedem la un control cum justifici plecarea excroacei de Neli Chet si a aliatelor ei Suciu Viorica si Bogdan Delia impreuna cu familiile lor, soti si copii, pe banii universitatii la mare la ,,instructaj,,in timp ce la serviciul personal nu a mai ramas nimeni.Este posibil, sa nu fie nimeni pentru o adeverinta pentru medic , sau alt act?Desigur ca este posibil, doar Chet conduce univ. nu Moisuc, el este marioneta ei, toata lumea a simtit-o, dar ne este frica sa spunem, pe cinstite, sunt razbunatori si foarte rai.

Serbescu a spus: (noiembrie 21st, 2012 at 14:05 )

Nu se multumesc cu salariile lor de zeci de mii,mai fura si de la amarati LEGILEEE EXISTA SA VEDEM CAND LEGEA DA DREPTATE,PANA ATUNCI SANATATE

Ionescu a spus: (decembrie 4th, 2012 at 16:47 )

Sa le fie rusine celor care au patat reputatia acestei Universitati,acum lumea credea ca o sa fie mai bine cu noua schimbare dar se pare ca e mai rau.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top