Abandonul intifadei

Foarte adevărat. La un moment dat, revoluția din 1989 semăna izbitor cu revoluția de acum, “doar” că n-am avut morți pe stradă, iar la TV nu se mai dă muzică patriotică. Toate asemănările au surprins până ce “tokesul” de astăzi, doctorul Arafat, a abandonat intifada pentru a se reîntoarce ca subsecretar de stat sub pulpana “odiosului” Traian Băsescu.

Ce-ar fi fost dacă, sub ochii lui Radu Tinu, Laszlo Tokes îl invita îngăduitor la spovedanie pe Nicolae Ceaușescu și-i mai și dădea iertarea după întoarcerea tiranului din Iran? Din acest moment, revoluțiile de atunci și cea de-acum continuă să semene precum seamănă un copil din flori cu toți bărbații din cartier. Doctorul Arafat s-a transformat din “scânteie” a revoluției SMURD într-o neexprimată dezamăgire în teatrele de luptă împotriva noului “dictator”. Ceea ce-mi arată că poporul român, petrecăreț fiind, preferă să danseze ca pinguinul când îi tai salariul și-i umfli TVA-ul, pentru ca mai apoi să spargă borduri și guverne, confundând salvarea democrației cu autospeciala ambulanței.

Întrebam retoric ce-ar fi zis lumea dacă Tokes ar fi trădat în ’89 și ce-ar spune azi media TV, dar nu spune, ba chiar minimalizează reîntoarcerea dlui Raed în sânul puterii portocalii. Antena 3 ar zice, prin comentatorul Ciutacu, amicul lui Ponta, că palestinianul a trădat așteptările pieței. Dar nu-i dă mâna să tranșeze astfel problema morală a specialistului în sisteme de urgență și, cu glas scăzut, observă doar că așa arată sfârșitul oricărui regim dictatorial, cu cedări repetate în fața presiunilor străzii. Așa o fi.

Căciuleala lui Băsescu în fața lui Arafat trădează o oarecare abandonare a principiilor sale de om politic de fier. Dar așa ceva n-o să zică și TVR-ul, de unde mai degrabă vom afla că dr. Raed Arafat este un profesionist desăvârșit, nu un politician bezmetic, un om care nu-și lasă la greu “copilul” SMURD de dragul unor orgolii ieftine. La OTV însă mesajul ar putea fi mult mai delirant ezoteric. Și s-ar descoperi că, de fapt, conducătorul noii revoluții a fost tot Lorin Fortuna, care încă de la începutul săptămânii trecute – când la București se lupta doar prin Bamboo – putea fi văzut cum protesta cu câțiva amici în centrul Timișoarei, revoltat de perspectiva ca actuala putere să pună pe butuci Salvarea când avea mai mare nevoie de ea. Și, zău, cel mai rău mi-ar fi părut ca după eventuala victorie a revoluției, nucleul de la București să mai facă vreun front al salvării, deturnând revoluția de la Timișoara și marginalizându-i încă o dată pe insurgenții lui Lorin Fortuna.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dan a spus: (ianuarie 21st, 2012 at 17:34 )

DL. DRAGA AS AVEA O RUGAMINTE FA O ANCHETA REFERITOR LA AFACERILE CONFORT TIMISOARA UNDE DL. CORNU E SI ASTFALTATOR CU BANI DE LA STAT SI MEMBRU PDL DAR SI PRESEDINTELE CCIND TIMISOARA IAR PRINTRE ALTELE CUMPARA CAMIOANELE SI UTILAJELE PRIN SOTUL UNEI DOAMNE MINISTRU DE LA CARE DERULEAZA CONTRACTE IN ZONA DE VEST E INTERESANT DE AFLAT SI ALTELE PRINTRE CARE INTRO GROAPA SAPATA IN LUGOJ IN 2011 AU MURIT 2 FETE DIN NEGLIJENTA ACELEASI FIRME SI NIMENI NU ESTE TRAS LA RASPUNDERE VA MULTUMESC SI MAI REVENI SI CU ALTE INFORMATII

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la le şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la le şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la le şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top