Cine sunt oamenii care se ascund in spatele lui Dorel Sandesc

A dat cu Legea sănătății de toți pereții, scoțând oamenii în stradă, iar ulterior consilierul prezidențial Vergică Gălușcan – sau Virgil Păunescu – s-a întors la Timișoara. El s-a implicat în campania electorală pentru alegerile la UMF, în favoarea candidatului Dorel Săndesc. Pentru același candidat fac lobby Horia Cristian și Mihai Ionac. Toți trei vizează funcțiile de prorector.

În mediul sanitar, Dorel Săndesc, șeful Clinii ATI din Spitalul Județean, are o imagine de băiat bun, lucru care l-a făcut să candideze la funcția de rector al UMF la alegerile din 27 februarie. Vorba populară „băiat bun, dar l-a stricat anturajul” se aplică însă și în cazul lui. Pe lângă susținerea asumată plenar a președintelui PD-L Timiș, Constantin Ostaficiuc, Săndesc are și susținerea unei triplete care a condus sistemul medical din Timiș. O tripletă pe care oamenii din domeniu nu o regretă sub nicio formă și pe care nu ar dori-o reîntoarsă la putere. Liderul acestei triplete este Vergică Gălușcan, sau Virgil Păunescu, consilier prezidențial pe probleme de sănătate. El a fost director al Spitalului Județean Timișoara în 2005, după care a fost promovat la București ca secretar de stat în Ministerul Sănătății. În 2006 a încercat o lovitură la adresa ministrului Eugen Nicolăescu, al cărui post îl țintea. Lovitura a eșuat, Păunescu a fost disponibilizat din minister, dar a fost salvat la Cotroceni de Traian Băsescu, om căruia îi plac la nebunie oamenii din servicii. Păunescu este unul din principalii colaboratori ai mult contestatului proiect de Lege a sănătății, care a provocat scandalul cu Raed Arafat și ieșirea oamenilor în stradă.

Al doilea om din acest trio este deputatul PNL Horia Cristian, fost director adjunct al Spitalului Județean, iar între 2006 și 2008 președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Timiș. Echipa este completată de Mihai Ionac, fost director al Spitalului Județean, cu un mandat presărat cu nenumărate scandaluri. Deși legea la care a lucrat Păunescu a fost retrasă, ea urmează să fie reintrodusă în discuții după câteva modificări de formă. Unul dintre cele mai controversate capitole ale proiectului se referă la organizarea spitalelor. Astfel, acestea ar putea fi organizate ca instituții publice, asociații, fundații sau societăți comerciale. Proprietarul spitalului ar putea decide schimbarea statutului organizatoric într-una din cele patru forme cu avizul Ministerului Sănătății. Or, în lumea medicală din Timișoara se vorbește că un fel de cobai ar putea fi chiar Spitalul Județean, aflat în pragul falimentului, numai bun de privatizat de către „băieții deștepți” din domeniu. Printre aceștia se numără și tripleta de mai sus. Toți cei trei componenți ai acesteia au mari șanse să ajungă prorectori în cazul în care Dorel Săndesc va câștiga scaunul de rector. Iar șeful Clinicii ATI s-ar putea dovedi doar o marionetă a tuturor celor care se învârt acum în jurul lui, de la Ostaficiuc la tripleta Păunescu – Cristian – Ionac.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

60 comentarii pentru acest articol

magda a spus: (februarie 26th, 2012 at 17:45 )

sa i dea Dumnezeu sanatate lui ostaficiuc , PDL si lui sandesc, eu am fost in sectia lui este extraordinara nici in occident nu gasesti asa ceva. iar de ostaficiuc si de pdl numai de bine pot spune. de cand domnia sa este la carma judetului eu m am gasit de lucru. love PPPPPPPPPPPDDDDDDDDDDDDDDLLLLLLLLLLL:* :* :* :* :*

phoria a spus: (februarie 26th, 2012 at 17:46 )

Draga domnule Iulia Avram. Aceste articole platite nu va fac cinste. Incercati sa discreditati un om cu realizari pe baza unor asocieri utopice. Aceasta intoxicare nu este noua, a fost diseminata inca de la inceputul campaniei electorale. Mizand ca cea mai buna aparare este contraatacul, gresiti amarnic! Promiterea si ras-ras-promiterea de posturi (de la prorectori, decani, prodecani, sefi de scoli doctorale, directori de edituri etc.) a fost singura modalitate de campanie electorala a contracandidatilor lui Sandesc – arma de altfel folosita la toate tipurile de alegeri anterioare – dupa modelul ”promite oamenilor si dupa ceea uita, fiindca nu mai ai nevoie de ei”- cu speranta ca ei isi vor forta subalternii sa voteze cu cine trebuie! Oamenii nu se schimba peste noapte! De ce nu amenintati ca il aduce si pe Basescu la UMF, fiindca si pe Basescu la avut in vizita la un curs de resuscitare!

Blaj Florin a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:14 )

Sandesc e un gunoi ordinar, un afacerist si nemernic ,care numa’ medicina nu face, ci AFACERI !!! El si sleahta nenorocita de ageamii din spatele lui, se stie ! Ar trebui cercetat totusi !

Lucian V a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:23 )

Nimic nu e real. Niciunul din cei enumerati in material, nu sta in spatele lui Sandesc. Minciuni ordinare!
Pupati-o in bot pe Claudia Borza, fosta Mederle!

Alexandru a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:24 )

Lui Blaj Florin: du-te si spune-le sefilor tai ca S-A TERMINAT!Mizeriile nu se mai tolereaza! Unde va credeti? Sunteti pe maidan? N-am auzit nici o mizerie din tabara lui Sandesc spre ceilalti si totusi se arunca pe el toate gunoaiele… E diagnostica chestia asta. De marti sa iti cauti alt sef.

Un cititor a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:31 )

Nu pot sa cred cata mizerie… De ficare data cand cineva incearca sa faca ceva bun este tarat prin noroi.. Tara de kkao!!

krapul a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:35 )

E de mirare ca exista oameni care au curajul sa spuna lucruri, de altfel a mintea cocosului, dar extrem de adevarate. intr-adevar Medicina nu ar trebui sa incapa pe mana retelei civile a Securitatii, care au participat la cursurile serale ale scolilor de activisti, fie ele si ale partidului democrat, liberal etc. Acestia, fata de predecesorii, si de ce nu profesorii lor, nu mai au nici macar amintirea moralei pe care cei dinaintea lor au pastrat-o ca pe o bruma de sfiala in fata celor pe care ii reprezinta. Astazi cei pe care-i numeste cu curaj autoarea articolului, incearca sa iasa in deplinatatea dispretului lor suveran, brutal licentios, pregatindu-se sa ia puterea. Doar ca alternativa asa-zis democratica nu reprezinta decat mocirla pestilentiala a bisnitarilor de deunazi, care azi fac comert cu sanatatea poporului.

kpula a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:45 )

Tot respectul pentru anteriorul literat. Cu cat scrii epitaful? Da bine la populatie.

KKreaza a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:50 )

@krapu
Ai imaginatie, pestisorule. E bine. De-ar fi si adevarat, macar 1%, ar fi si mai bine. Parerea mea e sa inoti, in continuare, in Urseni. Are balta destul peste!

Alegator furios a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:54 )

Mi-e mila de Oancea si de Borza! Stiam ca sunt josnici! Lui Borza exact Virgil PAUNESCU i-a semnat dosarul ca sa se mute la Fiziopatologie unde viseaza ea sa ajunga profesor. Iar acum alaturi de tanarul sef de sectie Oancea stau si isi rod unghiile de ciuda ca pierd!
Ati pierdut, este clar din disperarea cu care dati in oameni ca Dodo!
Va multumim pentru campania denigratoare la adresa lui Dodo, ati reusiti sa starniti furia a peste 500 de cadre didactice care nu pot accepta asemenea gunoaie de articole!
Hai Dodo scapa-ne de mafia Borza-Oancea-Dragulescu!L-ati tarat si pe profesorul Raica in asemenea mizerii! Nu ar fi ajuns rector, dar macar puteam sa il stimam in continuare!
Libertate! Vrem libertate! Ajuta-ne Dodo sa scapam de mafiotii astia!

Mihai a spus: (februarie 26th, 2012 at 18:57 )

Alergator furios: sa te ajute Dodo sa scapi de mafiotii astia, cum le spui tu si sa vina cu ai lui? Sau cum?

Sararu a spus: (februarie 26th, 2012 at 19:20 )

Partida tinerilor burghezi creati prin acumularea rapace de capital se pregateste de alternanta la putere. Maine va avea loc confruntarea intre ciocoii vechi si ciocoii noi, reciclati din traficanti marunti de blugi, guma de mestecat, tigari sarbesti si anti baby, in reprezentantii noului val, invatati din neam (vezi originea numelui Vergica) sa nu se multumeasca cu firimiturile, dar sa le stranga si pe acestea cu grija la orice praznic, pomana, botez orice ar fi. Motto-ul electoral al lui Dodo Paturica ar trebui sa fie: „nu risipiti firimiturile pe care vi le arunc, votantilor. Cine risipeste firimiturile, prapadeste sigur si gramada”. Asa am facut si eu si uite unde am ajuns. Punkt

kpula a spus: (februarie 26th, 2012 at 19:25 )

sararu=krapu
Mai variati baieti ca incep sa ma plictisesc.
Apreciez in schimb in continuare stilul sau literat.

Dragulescu a spus: (februarie 26th, 2012 at 19:37 )

Mai am un singur dor:
În linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;
Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiti un pat
Din tinere ramuri.

Asa ar trebui sa gandeasca Spagulescu!In schimb ce face mosulica? Incearca sa manevreze ce mai poate pe ultima suta de metri alaturi de oameni precum Calin Muntean, Claudia Borza, Delia Horhat, Cristian Oancea, si altii!
Vrem oameni noi fara pata! Nu au cum oameni ca acestia sa ne conduca!
Ne-ati starnit scarba profunda in aceasta campanie!

kpula a spus: (februarie 26th, 2012 at 19:37 )
Mihai a spus: (februarie 26th, 2012 at 19:40 )

Pentru cine a vazut Ice Age, videoclipul asta e cunoscut; pentru cine nu, e de recomandat sa-l vada; cum se comporta sustinatorii doctorului Sandesc (zis si Dodo); ca o turma de pasari dodo 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=XwNjfdR7OjM

Sid a spus: (februarie 26th, 2012 at 19:52 )

Dodo birds are extinct 🙂 vad ca pe masura ce scad orele, presiunea intre sustinatorii lui Sandesc creste la cote inimaginabile si incep sa faca spume 🙂 hai, hai, aratati tuturor de ce sunteti in stare, sa stie ce ii astepta odata ce ajunge Sandesc la putere.

Mihai a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:14 )

oare aveti premiu? la 100 de comentarii pro Sandesc primiti un cadou? Puteti trage pe nas ceva halotan? Ca nu inteleg atata indarjire 🙂

Gina a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:15 )

Dragulescule in loc sa stai acasa dictezi articole si te confesezi catre toata presa. Sa iti fie rusine, batrane. Mai tii minte perioada in care trageai de par studenti indieni??? Raika, treci acasa si da-i un telefon la Mederle sa vina fara Claudia ca acum a luat-o Borza!! Vai de capul vostru! Sorin Pescariu e un om serios de care ti-ai batut joc, dar are sanse si sigur va lua voturi multe

Un alegator a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:22 )

Cine sunt oamenii care se ascund in spatele prof Sandesc? Aproximativ 400 cadre didactice sateue de un sistem corupt si clientelar, impus in 20 de ani de Dragulescu. Cat priveste persoanele citate in acest articol scris la comanda, pot spune ca :
1. prof Virgil Paunescu merita mai mult decat un simplu prorector … si va fi !
2. dr. H. Cristian are cariera politica, este deputat PNL, va candida pentru inca un mandat din partea PNL Timis pentru camera deputatilor. Are initiative parlamentare liberale, pe care doreste sa le continue.
3. prof. Mihai Ionac nu a purtat discutii cu prof Sandesc in ultimul timp, dimpotriva a figurat pe „lista” lui Raica mult timp in aceasta campanie electorala
Profesorul Sandesc este un om onest, care merita sa fie investit cu increderea noastra.
Colegii mei (31 din 40) vor vota : SANDESC

pt Gina a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:26 )

Total de acord cu tine, dar uite ca sunt descreieratii astia pe aici si strica tot. Totusi speram sa castige dl doctor Pescariu

pt un alegator a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:28 )

poate un aligator, vrei sa spui; la fel ca si cei carora le faci apologia . Horia Cristian si politica; ma faci sa rad; cum e cu emigrarea? Acum a lasat-o balta? Ionac si chirurgia mica….si leru-i ler

Ciprian Hentia - ATI SCJUT a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:39 )

Catre cel care se ascunde in spatele numelui TUCHI DRAGULESCU: Va rugam nu va mai platiti polite personale ascunzandu-va in spatele candidatilor la functia de Rector. Noi, echipa de campanie a Prof. Sandesc, ne dezicem de toate aceste delatiuni. Daca vreti sa reprosati ceva cuiva, aveti taria de caracter de a va asuma identitatea. Va multumim.

TrustMe a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:41 )

Cam miroase a articol prepay sau sursele v-au dezinformat rau de tot. De fapt, cei trei mentionati au fost ofertati intens si vizati ptr cele mai inalte functii de conducere tocmai de clica lui Dragu ..cum altfel ca doar erau oamenii lui cam de mult… . Numai ca s-a constatat ulterior, ca stau cam rau.. rau de tot la capitolul imagine si conform unor vechi obiceiuri „da mai bine ca dupa ce ne cacam sa aruncam rahatul in curtea vecina si sa spunem ca de la ei pute …”

Dan Bitman a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:49 )

Astia cu scuzatideranjul.wordpress.com sunt al lui Raica. Se vede de la o posta. Vor sa-l scoata victima pe Dragulescu. Adica, tot ei fabrica scrisoarea, tot ei arata cu degetul ca sa se victimizeze, vezi doamne, pana unde a ajuns lupta pentru rectoratul UMF. Penibil. Cine mai pune botul, fratilor, la asa ceva?

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:52 )

Felicitari Ciprian Hentia. In sfarsit cineva are curajul de a se delimita de toate insultele aruncate aici. Treaba asta trebuia sa ramana intre zidurile universitatii, nu sa se terfeleasca toata lumea cu laturi. Fie sa castige cel mai bun maine

kpula a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:53 )

Se pare ca a intrat sa isi faca campanie si dl. Pescariu. Domnilor, trezirea! Dl. Dragulescu nu mai candideaza!

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:54 )

iar doctorul Pescariu sa fie rector

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 20:57 )

Pentru cel care semneaza Dan Bitman: daca ai fi avut curaj sa sustii ceea ce scrii, semnai cu numele tau real, nu te mai ascundeai in spatele unui pseudonim. Dar asa, ne spui totul despre tine: „banii vorbesc” si devine clar pentru toata lumea ca acum vrei sa repari greseala anterioara, cand ai postat sub numele de dragulescu

kpula a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:01 )

Fratilor, ma mut la medicina. Trebuie sa fie interesant / noaptea bal, ziua spital.

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:02 )

Pentru cel care se ascunde sub numele de Suhanek: de ce nu ai curaj sa folosesti numele tau? Chiar crezi ca va crede cineva ca esti colegul domnului doctor Pescariu? Chiar crezi ca vei reusi sa ii invrajbesti pe cei doi? Domnule Hentia, daca sunteti cu adevarat din echipa doctorului Sandesc, nu mai permiteti astfel de postari care nu fac de fel stima lumii medicale pe care o reprezentati.

moldovan a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:03 )

Domnule Dragulescu, sunteti tare disperat chiar inainte de alegeri. Nici nu ma mir daca ma gandesc ce campanie murdara ati promovat. Nu ati spus nimic in favoarea dvs si a „urmasului” dvs. Tot ce ati facut in aceasta campanie a fost sa mintiti, sa amenintati, sa faceti presiuni asupra alegatorilor si sa il vorbiti de rau pe contracandidat. Rusine domnule ! Sandesc a avut o campanie deschisa, transparenta, prietenoasa, creativa. Si-a prezentat deschis intentiile, planul managerial! Vorba aceea: fiecare cum poate!
Si v-am mai spus eu ca in spatele lui Sandesc nu se ascunde nimeni, nici o putere politica. Sandesc a fost intotdeauna apolitic spre deossebire de dvs , domnule Dragulescu care ati schimbat cinci partide si nu sunteti apreciat de nici unul. Domnul Sandesc, fara sa apartina nici unui partid e apreciat de toate! Aceasta ar trebui sa va sugereze ceva! Sandesc e un lider, un om deosebit, profesionist desavarsit, bun coleg, prieten adevarat! Dvs , domnule Dragulescu nu sunteti decat un las care in afara de amenintari si presiuni nu e in stare de nimic. Deci , adio Dragulescu! Mult succes , profesore Sandesc!

Dan Bitman a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:23 )

@Paul Muntean

La cat speculezi, sunt sigur ca esti de la Psihiatrie. Ai multe intrebari si putine raspunsuri. Pacat ca Vanesa & Melisa sunt tot la puscarie. Atentie la vot, maine. Sunt cu ochii pe voi. Nu votati la doua maini ca va ia naiba.
Hai Pescariu!

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:32 )

pentru Dan Bitman: si te deranjeaza oamenii care gandesc? Asa sa fie cum spui si tu, Pescariu rector

Ciprian Hentia - ATI SCJUT a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:43 )

Domnule Paul Muntean, consider ca singura masura restrictiva admisa in comunicarea de orice fel ar trebui sa fie autocenzura, bazata pe ratiune si bun simt. Haideti sa ne concentram pe lucruri cu adevarat importante si sa ne facem fiecare meseria cat mai bine.

Cetatean onest a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:54 )

Pacat ca ati inceput exact ce stiam si noi campania anti Dodo prin Pescariu! Pescariu il uraste profund pe Tuchi! Ia de aici:
http://ziuadevest.ro/actualitate/26779-scandal-la-universitatea-de-medicin-din-timioara-dup-alegerea-senatului-.html

Pescariu nu are nici o sansa! Lupta s-a dat intre Dodo si Dragulescu (Raica)! Restul povestilor voastre sunt un non-sens in speranta ca mai stau oameni la ora asta sa citeasca!
Stiti care a fost efectul campaniei anti-Dodo?
VOTAAAAAAAAAAAM DODO!

Jos Dictatura DRAGULESCU! a spus: (februarie 26th, 2012 at 21:55 )

Pacat ca ati inceput exact ce stiam si noi campania anti Dodo prin Pescariu! Pescariu il uraste profund pe Tuchi! Ia de aici:
http://ziuadevest.ro/actualitate/26779-scandal-la-universitatea-de-medicin-din-timioara-dup-alegerea-senatului-.html

Pescariu nu are nici o sansa! Lupta s-a dat intre Dodo si Dragulescu (Raica)! Restul povestilor voastre sunt un non-sens in speranta ca mai stau oameni la ora asta sa citeasca!
Stiti care a fost efectul campaniei anti-Dodo?
VOTAAAAAAAAAAAM DODO!

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:04 )

Domnule Ciprian Hentia: va felicit pentru faptul ca aveti bunul simt de a dialoga normal intr-o imprejurare in care cei din jur doar improasca.
pentru cel care semneaza cu Jos Dictatura: stii unele lucruri pe care restul lumii nu le stie? De ce sa nu aibe domnul doctor Pescariu sanse? Doar pentru ca nu vrei tu sa castige? Totul se va decide maine la vot, unde fiecare va fi singur cu constiinta sa, in fata buletinului de vot. Daca il sustii intr-adevar pe doctorul Sandesc, atunci ai bunul simt de a-i respecta adversarii (asa cum vad ca el o face) si a nu-i aduce prejudicii de imagine

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:08 )

eu sper sa castige domnul doctor Pescariu, dar asta nu ma opreste sa le urez noroc si contracandidatilor lui. Toti trei sunt niste oameni cu greutate in domeniu si oricare ar castiga, sper sa ridice universitatea. Felicitari pentru lupta si mult noroc maine, domnilor. Fie ca sa castige cel mai bun (iar domnul Pescariu sa fie rector 🙂 )

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:13 )

Pentru Jos Dictatura: desi, daca ma gandesc mai bine, ar trebui sa va rog sa continuati sa va improscati intre voi. Numai astfel veti dezgusta suficienti oameni, care nu vor dori o astfel de atmosfera in unitatea lor academica si il vor alege pe domnul doctor Pescariu sa ii conduca pentru urmatorii 8 ani (4+4).

Mircea a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:17 )

Oameni buni, sunteti universitari sau circari? Incredibil cat de mult se sperie domnul Dragulescu de posibilitatea ca Sandesc sau Pescariu sa ajunga pe postul de rector. Raica, ai pierdut!

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:21 )

Sorin Pescariu: “Marea mea promisiune – reabilitarea morală: să putem să ne privim în ochi unii pe alții”
Aveţi un plan managerial destul de stufos. Aveţi nouă propuneri pentru UMF, detaliate până la amănunte insignifiante, pentru unii. Pe scurt, ce vreţi să faceţi la UMF, dacă ajungeţi rector?

Proiectul meu managerial nu este unul bombastic! Aș păstra toate cele bune, care sunt foarte multe, și aș încerca o reorganizare mai directă, mai pragmatică, descentralizată total, vis-a-vis de obligații și răspunderi, în baza noii Legi a Educației, a activității didactice și științifice. În același timp, câteva proiecte de investiții care să îmbunătățescă condițiile de viață și studiu ale studenților și membrilor universității: regândirea tuturor spațiilor de predare și cercetare, prin aducerea lor la parametrii secolului XXI, departamente cu spațiu, aparat logistic, personal adecvat, recompensă, inclusiv materială și substanțială pentru autorii articolelor de impact, cămine cu camere individuale, inițial pentru studenții de elită și ulterior pentru toți studenții, o sală de sport și o piscină pe locul actual al terenului de sport, reamenajarea curților de la Medicină I și II, amenajarea de spații de parcare prin colaborare cu primăria, redeschiderea intrării principale (cu o mare semnificație simbolică, în opinia mea), seri culturale lunare, zile sportive la fiecare sfârșit de săptămână și, de ce nu, o vilă de recreere și creație în zona Banatului Montan, pentru personalul didactic și administrativ.
La finalul acestui interviu, ce le spuneți colegilor din UMF?

Că trebuie să înțeleagă că cel mai important fapt este că pot vota cu toții, fără teamă, pentru prima oară după 20 de ani! Și că indiferent cine câștigă alegerile, marele câștig al universității noastre ar fi dacă fiecare ar vota după cum îi dictează conștiința proprie de intelectual, nu după cum este sfătuit de către cei care au tot manipulat alegerile vreme de 20 de ani!

alegator23 a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:23 )

Ce tara !!!!

alegator23 a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:23 )

Ce oameni!!!

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:24 )

Mircea: se pare ca toata lumea se sperie de domnul doctor Pescariu. Poate pentru ca e singurul care nu face promisiuni? Poate pentru ca e singurul care are un plan managerial foarte minutos pregatit, pana la detaliu? Poate pentru ca vrea o viata academica normala?

Jos Dictatura DRAGULESCU! a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:34 )

Pescariu? Ma faci sa rad! A asteptat confruntarea finala ca sa il cunoasca lumea! Mai mult de jumatate din UMF nu-l cunoaste decat dupa nume si razboiul mediatic cu Dragulescu!
Ar fi avut ceva sanse daca si-ar fi facut campanie sa il cunoastem! Asa..la revedere!
VOTAM DODO!

Paul Muntean a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:39 )

Jos Dictatura: dupa cum spunea cineva mai sus, se pare ca esti doar o pasare dodo; voteaza cu cine iti dicteaza interesul, nimeni nu ti-a cerut sa votezi cu domnul doctor

Dragulescu si ai lui, casadorii rasului! a spus: (februarie 26th, 2012 at 22:42 )

Iata cum un ziar precum poate fi manipulat! Urmariti cronologic articolele! In data de 18 Aprilie 2011 / de: Alecsandra Stanici iata ce il mai laudau pe Dodo:
http://www.debanat.ro/2011/04/%E2%80%9Erenuntarea-e-singura-modalitate-pentru-a-putea-deveni-un-medic-bun%E2%80%9D/
In data de 21 Ianuarie 2012 / de: Mihai Oancea, iar il iubeau pe Dodo si nu ii iubeau pe oamenii lui Dragulescu, adica pe Raica:
http://www.debanat.ro/2012/01/oamenii-lui-dragulescu-nu-sunt-prea-iubiti-la-umf/
In data de 1 februarie 2012, Dana Popa in acelasi ziar scria:
http://www.debanat.ro/2012/02/dorel-sandesc-vrea-schimbarea-la-medicina/
Ce ati patit? 10.000 de euro ca sa va schimbati pozitia in 2 saptamani?Halar ziar si jurnalisti! S-ar vinde si pe o paine!
Lasa ca vine Dodo si va iarta ca e om bun! Nu stiu cum va va ierta Dumnezeu pentru mizeriiile voastre!
Aveti o scuza, saracia din casele voastre, asa ca va intelegem si va iertam!
Va multumim pentru campania anti-Dodo deoarece acum putem dormi linistiti, ati infuriat asa de rau lumea, incat maine se va vota cu ura impotriva lui Raica!

Cetateanu' turmentat a spus: (februarie 27th, 2012 at 00:17 )

Da’ eu cu cine votez? Ca din cate vad aici toti is corupti, spagari, smecheri, au timp de campanii murdare … Un manager bun o si prin zona? Intreb si eu, hîc ….

Paul Muntean a spus: (februarie 27th, 2012 at 01:20 )

Cetateanule: voteaza cu domnul doctor Pescariu

Raica, ca Mederle e in pat a spus: (februarie 27th, 2012 at 02:57 )

Iata cum un ziar precum poate fi manipulat! Urmariti cronologic articolele! In data de 18 Aprilie 2011 / de: Alecsandra Stanici iata ce il mai laudau pe Dodo:
http://www.debanat.ro/2011/04/%E2%80%9Erenuntarea-e-singura-modalitate-pentru-a-putea-deveni-un-medic-bun%E2%80%9D/
In data de 21 Ianuarie 2012 / de: Mihai Oancea, iar il iubeau pe Dodo si nu ii iubeau pe oamenii lui Dragulescu, adica pe Raica:
http://www.debanat.ro/2012/01/oamenii-lui-dragulescu-nu-sunt-prea-iubiti-la-umf/
In data de 1 februarie 2012, Dana Popa in acelasi ziar scria:
http://www.debanat.ro/2012/02/dorel-sandesc-vrea-schimbarea-la-medicina/
Ce ati patit? 10.000 de euro ca sa va schimbati pozitia in 2 saptamani?Halar ziar si jurnalisti! S-ar vinde si pe o paine!
Lasa ca vine Dodo si va iarta ca e om bun! Nu stiu cum va va ierta Dumnezeu pentru mizeriiile voastre!
Aveti o scuza, saracia din casele voastre, asa ca va intelegem si va iertam!
Va multumim pentru campania anti-Dodo deoarece acum putem dormi linistiti, ati infuriat asa de rau lumea, incat maine se va vota cu ura impotriva lui Raica!

oana predescu a spus: (februarie 27th, 2012 at 07:04 )

Hai sa fim seriosi !! ptr RAICA! Bun articol! Faptul ca sunt atatea comentarii inseamna ca e citit. si prezinta interes, nu credeti? Voi cei care comentati si nu sunteti in stare sa va spuneti numele real, sunteti tari, asa credeti? Asumati-va raspunderea daca suntati in stare! Felicitari ptr acest articol!

Gina a spus: (februarie 27th, 2012 at 07:34 )

Tocmai de aia sunt comentarii: pentru ca e o mizerie de articol. Asta creaza dezbaterea! Daca era un articol corect, in cel mai fericit caz, ar fi existat comentarii civilizate si putine la numar. E plin internetul de exemple concludente! Asa ca, fa felicitarile la nunti, botezuri si onomastice…

elisabetin a spus: (februarie 27th, 2012 at 07:49 )

interesant! Atat articolul cat si comentariile !!
Nu-mi ramane decat sa-mi doresc asanarea,la propriu,a activitatii profesioniste din sanatate de TOATE ingerintele politicianiste si bataia pe functii !?

papa a spus: (februarie 27th, 2012 at 07:49 )

@Gina
lasa-ne sa ne desfasuram, nu te mai baga in seama si nu mai poza in ceea ce nu esti.

ac/dc a spus: (februarie 27th, 2012 at 07:50 )

Oare asa se comporta oamenii cu studii superioare?cei care ar trebui sa fie modele in societate.Ce mai inseamna respectul ,demnitatea? le mai puteti castiga dupa toata mizeria pe care in loc sa o ingnorati o amplificati cu fiecare postare? .E adevarat ca lumea in care traim este nedreapta ,dar un om cu adevarat valoros este remarcat prin fapte ,etica prin ceea ce face pentru societate ,ce este si cum se comporta intre semenii sai. Sunt mandra ca cunosc un om pentru care semenii conteaza,care chiar a facut ceva pentru noi toti.

Torje a spus: (februarie 27th, 2012 at 16:40 )

Sint curios cum de a „aparut” tocmai acum binevoitorul acesta sa ne informeze despre legaturile tenebroase si bine informate? Eu cred ca totusi „conteaza” astfel de zvonuri mai mult decit reusitele profesionale ale omului Sandesc, si iata cum telenovelismul din noi primeaza in fata constiinteli clare si personale. Bafta studenti viitori ai UMF ce va ve-ti pune destinul profesional in miinile celor care au construit cu sirg si devotament clasarea actuala a universitatii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz si Cristian Moș

Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”

Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
Top