Scoala de antreprenoriat in economie sociala

Institutul de Economie Socială (IES) lansează prima ediţie a Şcolii de antreprenoriat în economia socială în cadrul programului PROMETEUS, pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale. Prin intermediul acestui program, IES vine în întâmpinarea nevoilor de dezvoltare ale organizaţiilor economiei sociale care doresc să lanseze sau să dezvolte întreprinderi sociale sau activităţi economice cu scop social.

Programul îşi propune să fie o şcoală de noi lideri pentru economia socială din România, să faciliteze schimbul de experienţă în domeniul activităţilor economice cu scop social în cadrul unui laborator – comunitate de practică şi inovare în acest domeniu.
Începând cu 2 martie 2012, a început selecţia organizaţiilor economiei sociale, care vor participa la program şi a celor 120 de manageri din aceste organizaţii, care îşi vor dezvolta cunoştinţele şi abilităţile de management al întreprinderilor sociale şi le vor pune în practică cu sprijinul programului.
Programul are mai multe etape succesive fiecare dintre ele fiind urmată de o nouă etapă de selecţie:
1. Managementul întreprinderilor sociale – program de formare ce cuprinde tematici ca: Tipuri şi forme legale ale întreprinderilor sociale; Aspecte de management specifice întreprinderii sociale- structure, administrare, responsabilitate social, fezabilitatea şi planificarea afacerii; Cadrul de politici publice naţional şi European. La finalul programului, participanţii vor putea proiecta o întreprindere social adecvată pentru misiunea organizaţiei lor. Vor beneficia de acest program de formare 120 de manageri de întreprinderi sociale. Perioada de derulare a programului de formare este 28 martie – 5 iulie 2012
2. Planul de afaceri, o realitate – etapă de consultanţă în managementul afacerii, marketing şi vânzări, juridic şi financiar. Beneficiarii consultanţei în elaborarea planului de afaceri sunt 30 de organizaţii. Perioada de derulare a acestei etape este 1 septembrie – 31 decembrie 2012.
3. Transfer de expertiză – concretizat în vizite de studiu în Italia. Etapa constă în transfer rapid de expertiză de la entităţi ale economiei sociale din regiunea Trento-Italia şi beneficiază un număr de 20 de oragnizaţii selectate. Perioada de derulare este 1 septembrie – 31 octombrie 2012.
4. Premii-sprijin pentru iniţierea sau dezvoltarea întreprinderii sociale pentru care au beneficiat de formare şi consultanţă. Premiile vor fi acordate doar unui număr de șase organizaţii în perioada 1 ianuarie – 31 iunie 2013.
În cadrul programului sunt vizate organizaţii care activează în următoarele domenii: integrare/inserție pe piața muncii pentru diverse categorii defavorizate cum ar fi persoane cu dizabilități sau de etnie romă; furnizare acreditată de servicii sociale, de ocupare sau formare profesională; protecția mediului (management arii protejate, activități economice eco, comerţ echitabile etc.); dezvoltare comunitară, dezvoltare rurală sau economică locală, regenerare urbană, centre de resurse pentru ONG-uri sau alte organizații ale economiei sociale, inclusiv asociații de dezvoltare intercomunitară sau grupuri de acțiune locală GAL Leader; cultură, protecția patrimoniului sau tradițiilor culturale şi industrii creative; asociații de producători agricoli; case de ajutor reciproc ale pensionarilor CARP şi salariaţilor, uniuni și federații ale acestora, asociații mutuale; cooperative de orice tip: de credit, consum, meșteșugărești, valorificare, agricole, pescăreşti, forestiere, etc.; alte organizații cu rol socio-economic.
Mai multe detalii despre program se găsesc la adresa: http://www.ies.org.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top