Seful Postei face misto de angajati, promitandu-le salarii mai mari de 1 aprilie

În timp ce, la nivel național, angajații Poștei Române au demarat un șir de proteste, cele mai multe ținând de revendicări salariale, șeful Direcției Regionale Vest, Nelu Balaș, a trecut la promisiuni. Nici mai mult, nici mai puțin, el le-a promis tuturor angajaților de pe raza sa de competență, adică județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, că le va mări lefurile. Când? Exact de 1 aprilie, atunci când orice promisiune poate fi luată ca și o glumă. Așadar, cu două luni înainte de 1 iunie, atunci când guvernul a anunțat că va avea loc o primă creștere salarială pentru bugetari. „Am insistat, ori de câte ori am avut ocazia, ca angajații noștri să nu mai sufere din cauza crizei economice. Mă bucur că ziua de 13 vine cu o astfel de veste!”, a anunțat, triumfător, Balaș. Că pe lângă 13 a fost și marți, nici că mai contează. Va conta însă modul în care angajații Regionalei vor gusta gluma pe 1 aprilie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

mincinos notoriu a spus: (martie 13th, 2012 at 16:48 )

Am auzit gargara asta de sute de ori, vorbesc in cunostinta de cauza, sunt angajat al institutiei! Ne-am saturat de nesimtitul asta! De cate ori sunt nemultumiri, hop iese in presa si anunta mariri de salarii si tot felul de rahaturi de-astea! Niciodatra nu s-a tinut de cuvant cu nimic! Un PSD-ist imputit, nu stiu de ce nu-l zboara astia de la PDL din functie, mai ales ca-i injura peste tot!

Lucifer a spus: (martie 14th, 2012 at 07:24 )

De acord cu faptul ca Balas e un mincinos notoriu, cu precizarea ca e PDL-ist nu PSD-ist. Nici macar nu mai are legatura cu TM, ci se raporteaza direct la CS la Frunzaverde.

fara numar a spus: (martie 14th, 2012 at 11:58 )

daca numa atata stie sa faca si el,sa iasa in presa ca sa linisteasca prostimea,ce sa-i ceri?adevaru e ca daca nu ar pune angajatii botu la tot ce le promite „omu lu dumnezeu” balaj,nu i-ar mai merge sa ii duca cu zaharelu

pocaitu a spus: (martie 14th, 2012 at 15:35 )

Bine ca nu le zice sa se roage la bunu Dumnezeu ca sa le mareasca salariile,ca sigur e un om de cuvant,doar e pocait,nu poate sa minta,ca il paste iadu,nu?mare greseala sa te increzi in astfel de oameni,pe la fata e tot cu Dumnezeu in sus,Dumnezeu in jos si pe la spate,iti face felu…parsivu

poatasul a spus: (martie 14th, 2012 at 19:35 )

Daca vrei sa faci un lucru bun, semneaza o hartie prin care sa-i lasati pe cei de la Liceu de Posta sa-si desfasoare orele acolo gratis !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top