PSD Delpack face prima victima

Unul dintre cei mai vechi membri ai PSD Timiș, Viorel Matei, vicepreședinte al filialei, fost senator și actual consilier județean, a spus adio partidului. Franc, omul care se confundă cu istoria PSD Timiș a arătat și care e motivul: Ghiță Ciobanu.

Adică traseistul politic primit în PSD pe un covor roșu întins chiar de președintele formațiunii, Victor Ponta, și socrul acestuia, Ilie Sârbu. Și dacă asta n-a fost de ajuns, Ciobanu a primit și demnitatea special inventată pentru el, de coordonator al campaniei PSD pe județele de la frontiera de vest. Asta și fiindcă dl Ciobanu este un mare amator, pardon profesionist, în frontiere, vămi, țigări și altele.

În mod normal, semnalul dat de Viorel Matei ar trebui să-i îngrijoreze pe liderii social-democrați, atât din Timișoara, cât și de la București. Pentru că, după Matei, ar putea exista și alți oameni tentați să părăsească barca. Dar se pare că în euforia cu accente patologice pe care o traversează șefii de la București (vezi declarația lui Ponta cu împușcatul guvernanților), un astfel de gest e trecut la categoria „fleacuri”.

În prag de alegeri locale, filiala PSD Timiș stă pe un butoi de pulbere. Cu puține excepții, vechii membri ai partidului nu înghit înrolarea lui Ciobanu, făcută oricum peste capul organizației. Dacă se mai poate vorbi de o filială, atâta timp cât Hotelul Delpack a devenit un al doilea sediu al partidului, unde se trag sfori, se împart funcții, se fac liste, se stabilesc candidați.

Ca la vamă, de unde și termenul de „vămuire”. Că aici a ajuns o bună parte din PSD Timiș, o vamă prin care se trece, se vine, se vămuiește. Oameni care au muncit ani de zile în opoziție se văd acum trași pe linie moartă de băieți „orientați” care s-au mișcat doar prin partide aflate la putere. Și care din politică înțeleg doar faptul că banii nu au miros. Restul e gargară ieftină.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

drukerul a spus: (aprilie 26th, 2012 at 18:26 )

stilul casei la PSD: fraierii cu munca si dasteptii cu succesurile!

Ioan Savu a spus: (aprilie 26th, 2012 at 21:12 )

Si ce ne pasa noua de psd sau usl sau alte partide?

Toate sunt acelasi partid = hoti.

Tot jocul politic e o farsa, nu se lupta nimeni cu nimeni, pe bune.

Oricine vine la putere, nu se va lamuri nimic cu: marile tunuri economice, marile averi si marile conturi off-shore, mortii din revolutie si de la mineriade, iliescu si nastase vor fi bine merci, ca si securitatea din anii ’50 pana azi.

Inclusiv cei care te-au batut pe tine domnule Ardelean si inclusiv cei care au dat comanda.

Asta-i schema principala, se lupta niste mafii, dar sunt doar mafii, castiga o mafie sau alta, nu se va schimba nimic esential. Nu vor fi legi transparente, ei urasc transparenta.

Primarii vor fura in continuare cu contracte paguboase, panselute si parcuri, facturi supraincarcate, etc

Tot asa va fi vesnic, cei borfasi ii conduc pe restul, care sunt dezbinati si fara initiativa.

Totdeauna cei borfasi s-au asociat repede iar cei corecti sunt dezbinati sau fricosi.

Succes mai departe la scris, ca degeaba scrieti…

anonim a spus: (aprilie 26th, 2012 at 21:30 )

Asa e, oamenii care au muncit sunt aruncati la o parte pentru o gasca de baieti smecheri care intind banu cui trebe si au ,,cariera” fulminanta in continuare, mi-e greata de PSD

baderca a spus: (aprilie 26th, 2012 at 21:37 )

A revenit interlopa mla matca.

Garcea a spus: (aprilie 27th, 2012 at 01:14 )

Grindeanu e cel mai bucuros pentru ca adevaratul sau sef GHita Vama a ajuns seful tuturor pesedistilor timisoreni si timiseni. Matei a actionat corect doar nu era sa accepta ca vamesul asta sa se p…e in capul lui asa cum face cu ceilalti. PSD Timis nu mai exista cum bine spui e PSD Delpack

unu' a spus: (aprilie 27th, 2012 at 10:02 )

Matei a facut ce trebuia! Dupa 20 de ani sa ajungi sa fii dat la o parte de oamenii din propriu partid care ii fac jocurile unui traseist fara valoare si cae culmea, dintr-o data are mai multa putere si influenta decat liderii fondatori? Pai ce partid e asta?

mihai a spus: (aprilie 27th, 2012 at 10:38 )

Matei : laba trista a politicii timisene…..

radu a spus: (aprilie 27th, 2012 at 10:46 )

Ciobanu? La fel ca Alin Popoviciu, o altă ruşine a politicii acestui judeţ, cultivat şi scos în faţă pentru că dă bani la partid.Măcar Popoviciu dă din banii lui, pe cand Ciobanu, din furăciunile de la vamă.Oricum, toţi sunt nişte jartele, nimic mai mult!

Ghita Radoslav a spus: (aprilie 28th, 2012 at 00:05 )

Iar a venit psd la putere. Hoti gentlemeni, adica pnl cu hoti tarani adica psd.

Vai de capul nostru, ca banditii astia vor sa alterneze vesnic la putere, ca in USA sau UK, stanga-dreapta, dar tot aia e pentru oameni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top