Urticaria la copii

Urticaria la copii este puțin diferită față de cea a adultului în ceea ce privește etiologia, dar se caracterizează prin aceleași semne clinice: înroșirea tegumentului, apariția unor papule sau „blânde”, însoțite de prurit accentuat, chiar și angioedem (umflare) frecvent la nivelul buzelor, feței, pleoapelor, extremităților.

Urticaria are caracter tranzitor, rezolvându-se spontan, în câteva ore sau zile, dar cu repetarea episodului peste câteva luni sau ani. Cele mai frecvente cauze de urticarie la copii sunt:
• Alimentele: la copii sub un an – proteinele din laptele de vacă, laptele de soia, albuș și/sau gălbenuș de ou, gluten (boală celiacă), țelină; la copii mai mari, cu vârste între doi și cinci ani, frecvent incriminate sunt alunele, arahidele, oul, fructele de mare, roșiile. De asemenea, asocierea efortului fizic cu consumul de cereale, în special grâu, poate da urticarie.
• Paraziții intestinali reprezintă a doua cauză de urticarie la copii. Aglomerația și coabitarea inevitabilă cu animalele domestice, câine și pisică în mod deosebit, crește riscul de infectare cu paraziți intestinali. Zonele publice, parcurile și locurile de joacă pentru copii sunt locuri de infectare parazitară. Giardia lamblia, oxiurii și toxocara canis sunt frecvent întâlniți la copii.
• Agenți fizici: presiune (haine strâmte sau din material dure), frigul, căldura
• Medicamentele care pot da urticarie sunt AINS, antibioticele
• Înțepături de insecte: păianjeni, viespi, albine
• Infecții virale (hepatită), virusul E. Barr și herpes simplex și bacteriene: infectie cu streptococ (17% din urticariile copilului). Sinuzita, infecțiile fungice și infecția cu Helicobacter Pylori pot da urticarie.
Investigatiile necesare: pricktest (teste alergice cutanate) sau IgE specific, hemoleucogramă, examene de scaun repetate o dată/săptămână timp de patru săptămâni, examen de urină, IgA anti transglutaminază tisulară și IgA anti endomisiali (pentru boala celiacă).
Prima linie de tratament sunt antihistaminice de generația a II-a (cetirizină, levocetirizină, loratadină), iar în cazurile care nu cedează la prima linie de tratament, se poate administra și generația I de antihistaminice (difenhidramină sau hydroxizină), precum și inhibitor de leucotriene (Montelukast 4 mg/zi la copii sub 5 ani și 5 mg/zi la copii peste 6 ani). În cele mai severe forme de urticarie se poate iniția o scurtă cură cu corticoizi oral, 1 mg/kgc prednisolon de două ori pe zi timp de trei zile.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top