Arhiva pentru luna: May 2012

Alexandra Mitroi, in Amigos / FOTO

Amigos Karaoke & Club promovează tinerele talente şi oamenii talentaţi. În această vineri, invitatul special al clubului de karaoke este Alexandra Mitroi. Pentru tânăra de 21 de ani, totul a început în Jimbolia acum șase ani de zile, când s-a înscris într-un cor, în care a activat mai bine de patru ani.

Falimentul administratiei Ciuhandu

Mare dreptate au avut făuritorii democrațiilor occidentale când au limitat accesul la anumite funcții la două mandate. Știau ei ce știau că permanetizarea la putere naște monștri și multă corupție. Și dacă nu corupție, măcar blazare și „miserupism”. Așa se întâmplă lucrurile și în Primăria Timișoara condusă de patru mandate de Gheorghe Ciuhandu.

Poli in moarte clinica! Iancu o ia pe urmele lui Zambon!

Ultimele luni au fost un real chin pentru toţi angajaţii Politehnicii Timişoara. La fel ca jucătorii sau antrenorii de la club, nici ceilalţi angajaţi de la Poli nu au mai văzut niciun leu de la Marian Iancu. În urmă cu câteva zile a fost tăiat şi gazul de la stadion, iar în următoarele zile urmează să fie sistate apa caldă, apa rece şi curentul!

Orza, sustinut de o asociatie cu patru membri!

Uniunea pentru Timiş (PNŢCD+FDGR), care îl susţine pe Adrian Orza ca şi candidat la fotoliul de primar al Timişoarei încă de la începutul campaniei, a prezentat, cu mare tam-tam, susţinerea pe care o are din partea mai multor ONG. Majoritatea dintre acestea sunt însă asociaţii înfiinţate, recent cu un număr extrem de redus de membri.

Terasa Hotel Timisoara, spatiu urban sic

Pe mesele luminate în culorile fericirii vă aşteaptă o colecţie de cocteiluri create special pentru vara 2012. Sunt cele mai noi trenduri, cu zâmbete dulci de fructe proaspete ori şampanie, clasice sau signature’s house, mocktails, smoothies, spumă de mascarpone cu căpşuni, gusturi şi arome în stare să măgulească exigenţele celor mai rafinaţi adepţi ai noului hedonism citadin.

Administratia Ciuhandu pregatea mega-tunul tramvaielor

Exact dublu decât la Cluj! Cu atât intenționa administrația Ciuhandu să achiziționeze 15 tramvaie. Pe clujeni i-a costat 1,5 milioane de euro garnitura, în timp ce, la Timișoara, prețul uneia ajunge 3,1 milioane de euro. Nu e prima dată când se fac astfel de achiziții. La fel s-a procedat și când au fost cumpărate troleibuze din Cehia și autobuze din Turcia.

Ziua copilului, la „Cartea de Nisip”

Librăria „Cartea de Nisip” vă invită la ziua copilului. Vei găsi aici jurnalul special, un nou volum din seria „Jurnalul unui puști”, de Jeff Kinney! Pe lângă asta, cei mici vor avea parte de un tratament special. Petrecerea va începe de la ora 16. Pictura pe față, cărțile pentru copii, jocurile și jucăriile vor fi pe

Intreruperi de curent

Compania Enel anunță, pentru joi, întreruperi de energie electrică după următorul program: Timişoara – Calea Bogdăneștilor (p), Madona (p), Tacit, Barierei, Belgrad, Grigore Ureche, Radu de la Afumați, Mickiewicz, A. D. Xenopol, B. Severinului, Cireșului (p), Nekrasov, C. Munteanu, C. A. Rosetti (p), Comoarei, B. Udrea, Sacului, Mărginenilor, Păstorilor, Liman, Spl. Titulescu, A. Istvan, Bd.

Micii razboinici, asteptati la Covaci

Pensiunea Anette din satul Covaci organizează, vineri, de 1 iunie, Festivalul Micilor Razboinici. Evenimentul, dedicat Zilei Copilului, prevede muzică pentru copii, jocuri și concursuri pentru cei mici (desene pe asfalt, dansul portocalei pe frunte, mingea între genunchi, sărituri cu sacul, tras de funie, atacul cetății, corabia piratilor). Intrarea este liberă, inclusiv la locul de joacă

Top