Alo, 112? Interveniti, suntem sechestrati de primarul Dorin Ignuta!

Ciclic, o dată la câţiva ani, asistăm la modul în care unele personaje de un penibil ieşit din comun îşi fac de cap prin fotbalul judeţean. Unii conducători de echipe confundă dreptunghiul verde cu propria moşie şi, dacă ceva nu le convine, cer imediat socoteală.

Aşa s-a întâmplat şi în ultima etapă a campionatului judeţean, duminică, în seria a doua, la jocul dintre Viitorul Pădureni şi Juventus Jebel. După joc, cei trei arbitri şi cei doi observatori delegaţi s-au baricadat în vestiar timp de aproximativ trei ore, deoarece au fost ameninţaţi cu bătaia de un localnic din Pădureni, pe numele său Dorin Ignuţa. Cine este Dorin Ignuţa? Nimeni altul decât primarul localităţii timişene.

Simţindu-se deranjat de felul în care a arbitrat „centralul” Eugen Gheorghioiu pe moşia lăsată cadou cel mai probabil de familia sa, Dorin Ignuţa a fost la un pas să treacă de la violenţele verbale la cele fizice, dacă cei trei arbitri şi observatorii nu se baricadau în vestiar. Edilul revendicator a fost acompaniat de câţiva colegi de partid aflaţi şi ei în campanie electorală alături de „stăpânul” lor.

Conştienţi că gravitatea faptelor ar fi fost mult mai mare dacă ar fi dat buzna în vestiar, Ignuţa şi colegii lui din PDL au preferat să-i aştepte pe oficialii partidei în afara terenului de fotbal, tolăniţi pe un superb automobil nemţesc. Asta după ce, în prealabil, s-au asigurat că aceştia nu au cum să plece spre Timişoara, dezumflând roţile maşinii cu care Eugen Gheorgheoiu şi colegii săi au ajuns la Pădureni. În aceste condiţii, oficialii partidei au apelat 112. Într-un final, după mai bine de două ore de aşteptare, a intervenit un echipaj al Poliţiei, cei cinci oficiali fiind escortaţi în siguranţă până la Timişoara.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

merita nenorocitii a spus: (mai 15th, 2012 at 20:48 )

Trebuia sa le rupa cocoasa! Norocul lor ca au stat in vestiar, ca isi luau bataie cum n-au mai mancat in viata lor!

sunteti mincinosi a spus: (mai 15th, 2012 at 21:14 )

sa-i pupe picioarele primarului ca altfel ii linsa lumea pe spagarii aia de arbitrii. daca nu era primaru luau bataie, i-a salvat nu le-a facut nimic

Jebel a spus: (mai 15th, 2012 at 22:04 )

cred ca aveti nevoie de o tura la Jebel ca sa va reveniti bai scriitori de hartie de wc!

chelu a spus: (mai 16th, 2012 at 08:03 )

sunt curios ce spune despre asta costi ostaficiuc. ce s-a intamplat acolo este inimaginabil! nu discutam despre maniera de arbitraj. sa spunem ca nu a fost cea mai buna, dar, indiferent de situatie, nu ai voe sa atentezi la viata unor oameni.

padureanu a spus: (mai 16th, 2012 at 10:19 )

dorin ignuta este inainte de toate un interlop notoriu. un interlop la moda in mediul rural, cu ghiul. e si hot, infractor.

PETRE a spus: (mai 16th, 2012 at 16:27 )

Hoțul care în campionatul trecut a mituit 90% din arbitrii ca să țină echipa în județ, a ajuns acum să fie nemulțumit dacă a fost furat și el o dată. Dar așa e la noi. Hoțul strigă întotdeauna „hoțul”.
Vai de țară și de om când ajunge prostul domn.

aiurea a spus: (mai 16th, 2012 at 20:13 )

un primar cretin!!!

cipri a spus: (mai 26th, 2012 at 12:42 )

Un primar model merita toata stima si respectul

mac a spus: (iunie 4th, 2012 at 17:41 )

Na, Cipri? Frate-tu nu taie frunza la ciini, la primaria Padureniului? Traieste pe spinarea altora ,si spioneaza pentru Ignuta? Sinteti niste cretini toti! Sper sa se destepte Padureniul si sa nu mai voteze PDL! Asta-i stilul lui Ignuta, asa cum spune si Petre: „vai de tara si de om cind ajunge prostul domn”.

mac a spus: (iunie 4th, 2012 at 17:47 )

Ar trebui sa va intrebati de ce a venit politia asa tirziu! Daca a sosit prietenul sau, fostul „politai” de Padureni, nu avea nici un interes sa se grabeasca!

ionut a spus: (iunie 8th, 2012 at 15:04 )

Ar fi momentul ca Padureniul sa isi dea seama de ce fel de oameni suntem condusi! Eu nu sunt toata ziua prin Padureni dar am auzit destule si am bunicii acolo e groaznic ce se intapla si multa lume care are frica de acest interlop cum spunea cineva mai sus. Stima si respect merita cei care au scris articolul sa vada lumea cine e primarul. cat despre cel care sccrie mac ………. cred ca ati inteles, taie frunze la caini

mac a spus: (iunie 12th, 2012 at 22:05 )

Vedeti si ce s-a petrecut la alegeri! De ce credeti ca si-a pus gorilele sa se plimbe pe linga primarie! Cei care au vrut sa-i bata pe ziaristi. Eu sint convins ca a cistigat alegerile prin furt. In locul contracandidatilor as face reclamatii. Bastardul asta trebuie sa pice!

lalalala a spus: (iunie 20th, 2012 at 16:14 )

sunteti nici nemernici mai ales tu mac mac ,trebuia sa iti pui muuuuu nu mac ,ca oricum esti o vaca de o tona numa manci toata ziua ,20 de snitel si un tort odata! in locul tau mi-as vedea de treaba ca doar primarul este un om de milioane,un om cu suflet mare care ajuta pe toata lumea si acest lucru nu trebuie sa uitam.in primarie nu se taie frunze la caini,ci se munceste,daca suntem oameni normali si ne uitam in jurul nostru vedem munca domnului primar dorin ignuta si a colegiilor sai din primarie.doresc sa multumes domnului primar atat in numele meu cat si in numele unui numar insemnat de locuitori ai comuni pentru ceea ce a realizat pentru aceasta comuna ,domnul primar este un om deosebit nu cred ca ar trebui voi sa comentati despre dansul si sa il jigniti .toata stima pentru DOMNUL PRIMAR ,DORIN IGNUTA.

lalalala a spus: (iunie 20th, 2012 at 16:18 )

a castigat alegerile datorita fapteleor sale si comportamentului sau exemplar,chear daca traim in mediu rural oamenii sunt constienti si au stiut cine merita sa fie primar! si cu siguranta dansul v-a ramane primar PE VIATA.

mac a spus: (iunie 27th, 2012 at 22:57 )

A cistigat ca a avut-o in comisie pe vecina lui din Timisoara. Probabil si-a aranjat totul. De ce nu i-a trecut pe lista pe cei care locuiesc in Padureni si nu au domiciliul trecut in buletin? Existau si liste suplimentare. Ma tot gindesc, oare cum or fi votat in 2008 aceeasi oameni care nu au mai putut sa voteze in 2012? Nu le-a dat ce a promis si stia ca acum nu-l vor mai vota? Asa ca nu mai lalai toata ziua, ca daca-l ridici in slavi, nu-l ridici degeaba! Te dezamagesc! Maninc numai jumatate de „torta”!

mac a spus: (iunie 27th, 2012 at 23:03 )

El, Ceausescu si Basescu! Pe viata! Eventual la „Popa Sapca” !

lalalala a spus: (iulie 12th, 2012 at 13:29 )

dute dracu ,muriti de ciuda ca ati pierdut .asta e viata si voi toti sunteti gunoaieeeeeeeeleeeee padureniului

mac a spus: (august 1st, 2012 at 01:13 )

Mai bine gunoi, decit hoti si „slugaroi”!

mac a spus: (august 1st, 2012 at 01:17 )

Iar la dl. Scaraotchi, ajungi probabil mai repede decit crezi; ca ai pacate multe, daca comportamentele nu tocmai ortodoxe le ridici in slavi…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top