Adio, manej!

Angajații manejului timișorean, situat la ieșirea din oraș, pe stânga, spre aeroport, au fost anunțați că le vor înceta contractele de muncă. Nu de alta, dar manejul se închide.

Manejul din Timișoara, aflat, la fel ca și herghelia de la Izvin, sub umbrela Romsilva, își trăiește, se pare, ultimele zile. Ridicat în 1985, este cel mai mare manej închis din România și, cu puțin efort, ar fi putut fi integrat într-un circuit european al competițiilor sau evenimentelor hipice.

N-a fost să fie însă. Împărțit între primărie și direcția silvică – una din instituții deținând terenul, iar alta, clădirea propriu-zisă – manejul a fost lăsat cu bună știință în paragină după Revoluție. În urmă cu câțiva ani, intențiile de închidere a acestuia au eșuat, în urma mai multor acțiuni ale unor oame ni care iubesc sportul ecvestru, cu ajutorul presei. Întâmplător sau nu, decizia de închidere e pusă pe tapet la scurt timp după deschiderea ultramodernei baze hipice private de la Herneacova.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Bojin a spus: (July 16th, 2012 at 08:31 )

PSD!!! PSD!!! PSD!!!

gogu a spus: (July 16th, 2012 at 08:44 )

si voi credeti ca e intamplatoare? e politica aici!!!! cornu are de recuperat peste 1,5 mil euro din campania electorala in care l0a sustinu pt robu. acu are de unde, plus ceva pile pe la guvern a aranjat inchiderea manejului. mai are izvinu si gata e singurul din timis :d

cora a spus: (July 17th, 2012 at 09:00 )

USL=RDL?
se distrug bunurile publice pentru progresul unora private?
sper ca dom’ profesor sa nu coboare stacheta . . .si sa-l regretam ,dupa citeva luni, pe vechiul PRIMAR

anonim a spus: (August 22nd, 2012 at 21:44 )

Tocmai sa deschis cel mai frumos manej din tara.
Parera mea.
Este la Herneacova.
Acolo da, ai ce sa vezi.
Este foarte frumos ingrijit si este si in timis.
Merita vizitat.

Jos palaria centrul de echitatie Herneacova.

Iubitor de cai a spus: (July 20th, 2013 at 22:00 )

”Anonim”
De acord am fost am vazut, e adevarat , dar sunt curios cat va rezista?
Ia in considerare ca nu toti oameni isi permit sa-si duca copii la asa distanta de Timisoara ca sa incalece, manejul din Timisoara are tot ce e necesar pentru activitatea de echitatie si tot nu vin multi. Cat crezi ca-si permit sa mearga pana acolo. Am fost la mai multe competitii la Herneacova si erau maxim 100 de oameni in tribune.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Protest sindical la Timisoara

După ce au fost la Timişoara primii reprezentanţi ai mediului sindical care au protestat împotriva trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au protestat luni în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. În jur de 60 de reprezentanţiu ai filialei Timiş şi-au prezentat nemulţumirile şi în stradă, protestul fiind parte a unuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest sindical la Timisoara

Economic vezi arhiva Economic

Trafic inchis pe DN76, la Soimus. Soferii fie asteapta cate jumatate de ora, fie aleg rute alternative

DRDP anunță că luni, 23 octombrie, din cauza unor lucrări la Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, circulația pe DN 76, în zona Șoimuș, câte 30 de minute la fiecare două ore. Sunt instituite de asemenea unele restricții pe DN76 și în localitatea Bejan.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trafic inchis pe DN76, la Soimus. Soferii fie asteapta cate jumatate de ora, fie aleg rute alternative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce au fost la Timişoara primii reprezentanţi ai mediului sindical care au protestat împotriva trecerii contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajaţilor, reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au protestat luni în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. În jur de 60 de reprezentanţiu ai filialei Timiş şi-au prezentat nemulţumirile şi în stradă, protestul fiind parte a unuia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protest sindical la Timisoara
Primăria Timișoara finanțează buget participativ, dar nu la… primărie. Un proiect al FITT își propune să strângă proiecte de la tineri, să le scoată la vot și să le finanțeze, în funcție de popularitatea lor. Cea mai mare parte a banilor vine de la bugetul local! Un proiect derulat de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timisoara are buget participativ, dar nu la… primarie! FITT cauta proiecte de la tineri
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top