Basescu – suspendat, Antonescu – presedinte

Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte. Parlamentul a adoptat, vineri seara, hotărârea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu, cu 256 de voturi „pentru”. Crin Antonescu devine astfel preşedinte interimar.

Din cei 372 de parlamentari care şi-au exercitat votul, 256 au votat în favoarea suspendării lui Traian Băsescu. Pentru suspendarea preşedintelui erau necesare 217 voturi. Proiectul de hotărâre privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a avut două articole, unul referindu-se la suspendare, celălalt, la interimatul funcţiei.

Parlamentarii au dezbătut vineri, în plenul reunit, cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului a fost prezent la dezbateri şi a intervenit de două ori. În discursul final, preşedintele a lansat un atac dur la adresa lui Victor Ponta şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, iar lui Crin Antonescu i-a lăsat o foaie pe care să-şi scrie demisia în cazul în care va câştiga referendumul. Băsescu a părăsit de două ori sala de plen: prima dată în timpul discursului lui Crin Antonescu, a doua oară în timp ce vorbea Călin Popescu Tăriceanu. (sursa foto: infopolitic.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Traiasca NOUA POLI ! a spus: (July 6th, 2012 at 23:27 )

VERDE – ALB – VIOLET = CSU Poli!

Claudiu a spus: (July 7th, 2012 at 02:48 )
ILEANA a spus: (July 8th, 2012 at 00:34 )

NU VA FI NEVOIE! ANTONESCU VA FI PRESEDINTELE ROMANIEI!

bonicud a spus: (July 8th, 2012 at 15:11 )

A plecat unul care are in spate vointa poporului, a venit altul care este sprijinit de parlamentari,pana la urma vom vedea cine este mai puternic.In duminica cea de pe urma a acestei luni,vom vedea cine are dreptate:MARIA SA POPORUL,ori tagma celor ce conduc TARA,era sa zic cei ce-o…….la umbra legilor facute dupa placul,mai bine zis dupa interesele celor ce-o…….Mai fa DOAMNE o minune si ridica fruntea acestui popor, caci prea mult a suferit.Nicu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șoferii din Timișoara nu par impresionați de camerele video ale Poliției Locale, care supraveghează centrul istoric și nici de amenzile pe care le pot primi pentru că intră cu mașinile în zona pietonală. În ultimul weekend, aproape 30 s-au „dat” prin Piața Libertății.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend de… raliu prin Piata Libertatii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top