La multi ani, Thespis!

Miercuri, 11 iulie, chiar de ziua fondatorului său, Diogene V. Bihoi, Teatrul Studenţesc Thespis aniversează 47 de ani de existenţă, în spaţiul în care au crescut şi l-au cunoscut sute de tineri iubitori de teatru.

Lelu Bihoi chema thespisienii şi prietenii apropiaţi în livada lui. Acum, ziua lui va fi celebrată în spaţiul în care au crescut şi l-au cunoscut sute de tineri iubitori de teatru. Anual, ziua lui este prilej de reunire a membrilor mai vechi sau mai noi ai trupei din care, din 1965 încoace, au făcut parte mii de oameni, răspândiţi acum pe toate continentele. Cu toţii împart amintirea anilor petrecuţi în laboratorul uman şi teatral de la Thespis.

Pe aici au trecut, printre alții, Victor „Ţache” Ţintoi, Armand Calotă, Florin Călinescu, Sabin Popescu, Doru Titz „Castravete”, Lucia Preda, Doru Maniu, Mirela Puia, Patricia Nedelea, Filip Odangiu, Ioana Barbu, Ciprian Alexandrescu, Traian Şoimu, Ovidiu Mihăiţă, Ioana Iacob, Christine Cizmaş, Ioan Codrea.

La ora 19 se dă strângerea, iar după ora 20 va fi vizionat unul dintre spectacolele ultimei stagiuni Thespis, „Aşteptându-l pe spectator”. Aniversarea are loc la Casa de Cultură a Studenţilor, studioul 202 „Lelu Bihoi”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Timișorenii, iar în stradă: Noi nu suntem o natie de hoți! În marș spre Palatul Dicasterial / FOTO + VIDEO

Timișorenii au ieșit și ei în stradă, urmând exemplul Bucureștiului și al Clujului. Oamenii sunt nemulțumiți de felul în care majoritatea PSD-ALDE a decis să facă modificări la Codul de Procedură Penală, trecute pe foarte repede înainte în parlament, sunt cea mai recentă dovadă că guvernării PSD-ALDE nu e interesată decât să-și scape pielea.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, iar în stradă: Noi nu suntem o natie de hoți! În marș spre Palatul Dicasterial / FOTO + VIDEO

Economic vezi arhiva Economic

Criza de forță de muncă, în discuție la CCIAT. Invitați speciali, parlamentarii de Timiș

Realizările deosebite ale mediului de afaceri timișean, reflectate în creșterea economică și rata scăzută a șomajului, accentuează nevoia companiilor locale de angajați calificați. Găsirea de soluții viabile la criza locală a forței de muncă este una dintre prioritățile CCIA Timiș.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Criza de forță de muncă, în discuție la CCIAT. Invitați speciali, parlamentarii de Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii au ieșit și ei în stradă, urmând exemplul Bucureștiului și al Clujului. Oamenii sunt nemulțumiți de felul în care majoritatea PSD-ALDE a decis să facă modificări la Codul de Procedură Penală, trecute pe foarte repede înainte în parlament, sunt cea mai recentă dovadă că guvernării PSD-ALDE nu e interesată decât să-și scape pielea.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, iar în stradă: Noi nu suntem o natie de hoți! În marș spre Palatul Dicasterial / FOTO + VIDEO
Străzile din Timișoara sunt numai bune de făcut „șmecherii” la volan. Asta cred anumiți tineri din oraș, care își încearcă talentul în diverse locuri. Pe unii îi mai prind, din când în când, polițiștii locali.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Faci drifturi? Plătești!
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe fostul ministru Dan Șova la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul CET Govora, în care este acuzat de trafic de influență. Mihai Bălan, fostul director al CET Govora, a primit muncă în folosul comunității. Decizia este definitivă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Șova, trei ani de închisoare cu executare
Panglicile galbene care te atenționează că ai putea avea parte de un accident nefericit, dacă te încumeți să te apropii de diverse clădiri, sunt o obișnuință în Piața Victoriei. Primarul Nicolae Robu spune că proprietarii acestor imobile nu vor să respecte orașul și le transmite, din nou, că nu e obligatoriu să stea în centru.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paradoxul Piața Victoriei: mândria și rușinea Timișoarei. Robu: Cei care lasă clădirile în paragină nu înțeleg că nu e obligatoriu să stai în centru
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com