Romani, nu disperati! USL mai poate scapa poporul de Base

N-am să înțeleg niciodată cum naiba avea USL opt din zece români de partea sa fremătând să-l dea jos pe Băsescu la referendum – cum se lăudau liderii pe la Antena 3 – de vreme ce numai patru din zece au venit să voteze pentru suspendarea „dictatorului”. Ceva s-a întâmplat cu ceilalți patru români dornici să răstoarne regimul de n-au mai ajuns în cabina de vot. O parte dintre aceștia cu siguranță a vrut să-l dea jos pe Băsescu, dar n-a știut când e referendumul și a plecat în Ungaria, la băi termale. Alții au știu că e referendum, dar n-au știut cât de tare îl urăsc pe Băse, iar restul s-au încadrat perfect în imensa marjă de eroare a analizei USL.

Nu-i nimic. Dacă USL a greșit și n-a reușit să răzbune românul pentru nelegiuirile făcute în ultimii ani de domnie pedelistă, nici să salveze poporul de nenorocirile ce vor să vină sub anii de președinție ce i-ar mai rămâne lui Băse, nu mă îndoiesc că Uniunea nu se lasă și găsește o soluție fericită pentru cei „opt români din zece”. Pentru că dacă vrei ceva cu adevărat, atunci musai să poți rezolva problema, ar zice orice uselist responsabil.

Prima variantă ar fi nesocotirea decizie Curții Constituționale și deciderea viitorului președinției României în parlament, așa cum se și prevede într-o lege făcută, mai larg, la croitoria Legislativului. Soluția e totuși riscantă cu atâția ochi din Europa pe noi. Apoi, la fel de bine ar putea tocmi baronii PSD niște racheți pentru o „lucrare chirurgicală” pentru când se întoarce marinarul de la vreo serată dansantă pe litoral. Dar asta iar ne-ar întoarce cu ani buni în bezna politică a mineriadelor și ne-am pune-o pe doamna Merkel în cap, ca urmare a delațiunilor total lipsite de patriotism ale Monicăi Macovei.

În ciuda dezamăgirii generale, există și soluții legale, curate, fără retragerea lui Crin Antonescu din politică, fără vărsare de sânge și ruperi de oase democrației. L-am auzit cu urechile mele pe Traian Băsescu cum se jura că va demisiona din funcție înainte de scrutinul din toamnă, ca odată cu parlamentarele să se poată organiza un referendum de modificare a Constituției. Singura condiție pusă de Băse ar fi reducerea numărului de parlamentari la 300, toți vârâți într-o Cameră legislativă. Ceea ce, la experiența și apetitul din ultima vreme al USL pentru schimbarea legilor, chiar ar fi o floare la ureche.

Știu că le este greu celor din USL să taie în carne vie șeptelul de senatori și deputați, dar n-au zis ei că Băsescu a nenorocit o țară, că e un scorpion care a inveninat societatea, că a tăiat pensii, că a tăiat salarii, că a distrus sistemul medical în timp ce-și renova Vila Dante, că a folosit bugetul de stat pentru clientele politică și câte altele? Păi poți să-l mai lași în funcție un om ca ăsta, doar pentru a salva fundul gras al unor colegi de partid? Chiar nu pot să-mi imaginez că USL ar face așa ceva poporului român.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

fruncea... a spus: (July 30th, 2012 at 13:08 )

…domne….de dimineata am avut surpriza sa primesc un sms chiar de la presedintele suspendat….care ma indemna sa merg la votare….pe moment am fost socat….am analizat situatia,dupa care am consultat cateva pensionare din cartier,…..si in final am decis ca NU merita acest om sa fie votat….!!!!!

danelus a spus: (July 30th, 2012 at 15:25 )

doamne, ce articol de bascalie ai putut scrie…
…sau esti si tu unul din romanii care dau vina pe tot ce li se intampla pe Basescu…

nu de alta, eu cred ca un lucru e obligatoriu acum: cel care a impins USL spre un referendum costisitor si prin care sa preia el puterea si sa incerce sa se trezeasca devreme, TREBUIE SA PLECE DIN VIATA POLITICA, ASA CUM A PROMIS.

…daca nu e un PAPAGAL si un MINCINOS!

CRIN ANTONESCU TREBUIE SA PLECE, SPRE BINELE PNL!!!

ala a spus: (July 30th, 2012 at 16:46 )

Antonescu a promis ca se va retrage din politica daca Basescu va castiga la referendum. Basescu NU A CASTIGAT LA REFERENDUM, un procent zdrobitor mai exact 87,52% insemnand vreo 7.400.000 de oameni,vor ca el sa PLECE. Asta inseamna cu jumatate mai mult decat cei care l-au votat in 2009! Tu stii ce inseamna 7 mil de locuitori? Basescu a pierdut grav acest referendum. Chestia cu pragul electoral este doar o chichita care nu are nici o valoare! Basescu de ieri nu mai este presedintele Romaniei! SA TRAIESTI BINE!

@ala si restul romaniei a spus: (July 31st, 2012 at 14:26 )

Daca voi, uslasi retarzi o tot dati cu cei 7 mil de romani vare au votat pt demitere, inseamna ca restul de 11 mil care nu au vrut sa legitimeze rahatul vostru nici nu exista..cam naspa gandirea voastra, nu credeti..?!

mac a spus: (July 31st, 2012 at 22:52 )

Daca 4 din 10 au votat, matematica ta este mai proasta decit a lui Basescu. Daca 4 sint 7400000 milioane, citi crezi ca sint restul de 6?

mac a spus: (July 31st, 2012 at 22:54 )

Si i-am trecut la socoteala numi pe cei care au votat “da”.

muttziloi a spus: (August 1st, 2012 at 12:52 )

chiar nu vedeti rautatea emanata de macovei?daca asta mi-ar fi nevasta mi-as taia-o!!!!!!

eu a spus: (August 3rd, 2012 at 11:44 )

o chestie pentru cei care sustin ca base ar trebui debarcat pentru ca au votat da 7.4 milioane de romani, luati in considerare ca acesta se numeste referendum si nu alegeri, cei care nu s-au prezentat inseamna ca sunt impotriva lui, a referendumului, nu cred eu ca ei vroiai sa-l dea jos pe base dar nu au stiut ca trebuie sa vina la referendum. deci, ideea este nu confundati referendumul cu alegerile pentru presedintie. stiu ca a1+2+3 asta va baga-n cap, dar ei tind sa deformeze realitatea, nu cea tv,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Teo Milea

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă aveați chef de încă o întâlnire cu veteranii rockului din Timișoara nu mai aveți de așteptat decât câteva zile. Trei trupe, pentru a marca o zi importantă. Pe 20 decembrie 1989, Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Pe 20 decembrie 2017 are loc o nouă ediție a Rock for Revolution.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pro Musica si Phoenix, la Rock for Revolution
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top