Tabara Kung Fu, la Bogda

Timișorenii sunt invitați să trăiască o săptămână activă pentru siguranţă şi sănătate. Aceasta e propunerea Clubului Sportiv Lion Wing Tsun Kung, care organizează o tabără mai altfel.

În perioada 30 iulie – 5 august, CS Lion Wing Tsun Kung Fu pregătește o tabără de autoapărare Wing Tsun Kung Fu special pentru începători.
 Ajunsă la a șaptea ediție, aceasta va avea loc la Bogda, iar participanții vor veni si din Austria, Ungaria sau India. Taxa de participare este de 70 euro.

Lion Camp a fost dezvoltat de o echipă de practicanţi de arte marţiale şi prieteni ai naturii. „Scopul nostru a fost amenajarea unui loc special pentru antrenamente de kung fu, arte marţiale şi dezvoltarea personalităţii prin activităţi sportive.

Tabăra se adresează celor care doresc să înveţe tehnici de autoapărare într-o atmosfera relaxantă şi îşi doresc o vacanţă activă”, explică Adel Vigdorovics Gyuritza, instructor de arte marțiale și președintele clubului.
Cei interesați găsesc detalii accesând pagina web dedicată.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Caransebes a spus: (September 7th, 2012 at 22:27 )

Daniel Florin Băran (n. 18 septembrie 1979) este un un jucător de fotbal român care joacă la clubul Rapid CFR Suceava. Evoluează pe postul de fundaș dreapta. Băran Florin Daniel a jucat de asemenea, pentru Bucovina Suceava
Tatăl şi unchiul lui Rooney au fost arestaţi, după ce au fost implicaţi în pariuri pe meciuri trucate.
tatăl şi unchiul fotbalistului de 20 de ani de la Manchester United,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

Timisoara Saracens, victorie importanta in Continental Shield

Le prieşte aerul european. După 29-25 cu italienii de la Petrarca, astăzi Timişoara Saracens a obţinut o victorie mult mai clară în deplasare. A fost 45-10 cu CDU Lisabona, formaţie ce obţinea o victorie în runda de debut, pe terenul celor de la Rugby Viadana, tot din Italia. Bănăţenii au reuşit un joc ofensiv spectaculos,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara Saracens, victorie importanta in Continental Shield
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Circulam pe calea ferata cu 160 km /h, dar numai intre Curtici si Ghioroc

La Timişoara a ajuns, zilele trecute, un vagon reabilitat cu ajutorul căruia ceferiştii încearcă să demonstreze că transportul feroviar de călători se poate desfăşura în condiţii de calitate şi în România. Deşi acesta poate merge şi cu peste 100 km/h, infrastructura de cale ferată nu permite asemenea viteze.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulam pe calea ferata cu 160 km /h, dar numai intre Curtici si Ghioroc

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Se repară intens diverse străzi din Timișoara, dar nimeni nu știe după ce program. Șoferilor nu le rămâne decât să constate pe propriii nervi ce arteră a intrat peste noapte în reparații. Primarul Nicolae Robu spune că va muștrului SDM, pentru că nu dă comunicate, lucru pe care, de altfel, firma nu l-a făcut niciodată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce stati la cozi imense in trafic pe strazi sparte peste noapte? Pentru ca SDM are probleme de comunicare
Vreți să știți ce trebuie să faceți ca să acordați primul ajutor în caz de urgență? Acum puteți învăța asta de la cei mai buni. Caravana „Fii pregătit!” revine în Timiș în acest sfârșit de săptămână: sâmbătă la Lugoj și duminică la Timișoara.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana SMURD ajunge din nou in Timis
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top