Laptele, tot mai aproape sa devina un lux pentru romani

Iarna se anunță foarte grea pentru buzunarele românilor. Lactatele și produsele din carne se vor scumpi și ele până la finele anului. Seceta puternică a avut ca efect o producție slabă, ridicând astfel costurile de producţie şi preţurile materiilor prime.

Fermierii se plâng de faptul că nu vor avea cu ce să își hrănească animalele. Elena Prisacariu, proprietara unei ferme din Botoșani, este foarte îngrijorată cu privire la hrana pe care o va da animalelor sale. Ferma ei numără peste 100 de vaci, 700 de capre și 300 de oi, iar mâncarea pentru animale pusă deoparte pentru iarna 2012/2013 deja a început să fie consumată.

„Am și o fermă vegetală, pe care cultivăm lucernă, porumb și fân, ca să asigurăm hrana animalelor. Imașurile sunt uscate din Iuna iunie, nu am mai putut pune animalele la păscut și am început să le dăm să mănânce lucerna strânsă până la începutul verii pentru mâncarea din iarnă. Pentru că nu au mâncare suculentă, cum ar fi normal, toate dau mai puțin lapte”, a declarat femeia. Vacile, oile și caprele ei dau lapte doar la jumătate din potențial, în contextul în care, pentru a le asigura traiul, cheltuie mai mult decât s-ar fi așteptat.

Cu o producție de grâu la jumătate comparativ cu anul trecut și o cultură de porumb pentru boabe aproape compromisă, afacerea este în pragul colapsului. „Anul acest nu avem profit chiar deloc. Plutim pe piață, așteptând niște zile mai bune”, afirmă Elena Prisacariu.

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, spune că situația se regăsește atât în fermele care cresc animale pentu carne, cât și în cele unde se exploatează laptele. „Ne așteptăm la scumpiri de 30%. Este o valoare la limita maximă a suportabilității cumpărătorilor”, spune deputatul. Carnea de porc și de vită va lua în preț câțiva lei, la fel preparatele din carne. Nici laptele nu scapă de scumpiri.

„Preţul laptelui va creşte cu 30% până în iarnă, pentru că producătorii trebuie să-şi acopere costurile, iar furajele sunt extrem de scumpe. Există fermieri care vând direct laptele prin reţeaua de automate de lapte sau direct în piaţă şi pot modifica preţurile. Cei care dau laptele către procesare nu au cum să modifice preţurile decât într-o înţelegere cu procesatorii. Unele fabrici acceptă o majorare de preţ chiar cu 1 septembrie”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein-Ro, Costel Caraş. O creștere a prețului laptelui se va regăsi la raft în prețuri noi la iaurturi, smântână sau unt, toate produse care au laptele ca materie primă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (august 31st, 2012 at 10:14 )

sa fim seriosi, secenta e doar un pretext.. laptele din comert nu e lapte demuuut.. prafuri + apa .. ,daca nu ma credeti lasati in camera 1 zi 1l de lapte la cutie (nu conteaza firma) si vedeti ce gasiti.. si daca voi ziceti ca-i lapte de la vaca apoi beti-l voi… mie mi ok cu apa:)

@eu a spus: (august 31st, 2012 at 10:38 )

corect

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Top