Ceva de Spus, la prima intalnire cu autoritatile locale

În luna august, grupul Ceva de Spus semnala inscripțiile discriminatorii din parcurile timișorene, care interziceau accesul copiilor cu dizabilități la echipamentele de joacă. Reprezentanții săi au avut prima întâlnire pe această temă cu viceprimarul Dan Diaconu.

Angajații Primăriei Timișoara au șters respectivele instrucțiuni din Parcul Copiilor, dar cele din alte parcuri au rămas intacte. Reprezentanții CdS au discutat, miercuri, cu viceprimarul Dan Diaconu, atât despre această problemă, cât și despre celelalte situații în care persoanelor cu dizabilități le este îngreunat accesul la cultură, educație sau recreere.

Cei de la CdS sunt foarte clari. „Accesibilizarea nu înseamnă doar borduri joase, rampe sau lifturi, ci și semnale sonore la semafoare pentru persoanele nevăzătoare sau informații de interes public în limbaj ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilități intelectuale”, spune Raluca, undul dintre membrii grupului. Dan Diaconu va primi o listă completă cu problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și urmează să lucreze împreună cu cei afectați direct la rezolvarea acestora.

Grupul Ceva de Spus vrea ca, până în 2020, anul în care se speră câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană, Timișoara să devină un oraș accesibil, deoarece o capitală trebuie să fie accesibilă tututuror cetățenilor săi. CdS este un grup mixt de autoreprezentanți, persoane cu dizabilități intelectuale și fizice, care vor să tragă un semnal de alarmă asupra provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestora.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

ACS POLI a spus: (September 13th, 2012 at 09:58 )

despre mazgalirea indecenta a orasului cu SLOGANUL POLITIC : Recas nu e POLI, chiar NIMIC? Totul a fost foarte bine? Pai, taticu si astia sunt POLITICI RAU! Numai gura de ei!

 
@prostu satului a spus: (September 13th, 2012 at 12:21 )

Uite ba Costielie ca se gandeste cineva si la retardata de ma-ta.

 
cosmin a spus: (September 13th, 2012 at 15:44 )

RĂSPUNS ACS POLI
INVIDIA e la MAXIM ….. De ce nu va-ți întâlnit și voi suporteri cu DL.Vice-Primar…..CDS NU FACE POLITICA … !!!!!!

 
Inger Negru a spus: (September 13th, 2012 at 19:59 )

Nu vad nici o legatura intre CDS si Poli timisoara sau politica.. Atrag atentia CDS nu face politica si doar vrem un oras mai accesibili si cu oameni care sa intelega ca o persoana cu dizabilitati ii totusi un OM

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A costat peste 6 milioane de euro, a durat 2 ani, stă să fie inaugurată, dar una dintre promisiuni a fost încălcată. Strada Popa Șapcă are de acum 4 benzi de circulație, însă pietonii și bicicliștii se vor înghesui pe trotuarele de 2 metri lățime, deși fusese anunțat altceva. Sau, dacă este să ne luăm după indicatoare, poate că pietonii sunt excluși... UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune că nu era loc de pistă separată și crede că „trebuie să prevaleze rațiunea”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trotuar sau pista de biciclete? Pe strada Popa Șapcă, pietonii și bicicliștii se vor înghesui pe 2 metri
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com