De la EBA la Sorana, nunta de politician, ca un show de prost gust

Românii au asistat, în ultima perioadă, prin intermediul mass-media, la două grandioase nunți. Nunți de politicieni care, pe alocuri, s-au transformat în spectacole de-a dreptul grotești. De altfel, nu puțini au fost cei care au făcut comparații între cele două evenimente care i-au avut în prim-plan pe președintele Traian Băsescu și celebrul președinte al CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde. Altă dată colegi de partid, acum în tabere opuse. Nu intru în amănunte, poate populiste, vizând costurile exorbitante ale celor două nunți într-o perioadă de criză, cu toate că ambii politicieni sunt bugetari de când se știu.

La început a fost evenimentul Elenei, mezina președintelui Băsescu, despre care s-a vorbit că a fost nunta anului în România. A urmat, la finele săptămânii trecute, „nunta anului în Banat”, socrul mic fiind „baronul” de Caraș-Severin. În ambele cazuri, cele mai mari „vedete” au fost opulența, grandomania și deșănțarea. Și peste toate acestea, legea lui „fac ce vrea mușchii mei”. De unde, palate închiriate și domenii publice ocupate cu forța de „gorile”.

O cununie înseamnă și ceva sacru, doi tineri legându-și destinele în fața lui Dumnezeu E adevărat, e un moment și de mare bucurie pentru familiile și prietenii celor doi tineri. Dar a transforma această bucurie în showroom-uri de limuzine, etalări de bijuterii și țoale de mii de euro sau chiar la exhibarea faptului că ai lipsit la primii șapte ani de acasă, parcă e prea mult. Nu mai vorbesc că o nuntă cu 1.000 de invitați nu mai e nuntă, e altceva. De exemplu, la EBA, nunta s-a transformat într-un congres al PDL, finalizat printr-un grotesc spectacol bahico-patriotard.

La Sorana Frunzăverde, cununia religioasă a fost oficiată de 17 (șaptesprezece!) popi, în frunte cu un mitropolit și doi episcopi, printre care și celebrul Paisie. Doar la înmormântări de înalți prelați se mai adună atâta popime. Ce naiba – Doamne iartă-mă! – au putut face 17 popi la cununia a doi tineri? Au tras o horă pe „Isaie, dănțuiește!”? Încă o dovadă de megalomanie dusă la extrem.

În grandomania lor, politicienii noștri au împrumutat câte ceva și de la celebrele nunți ale conlocuitorilor noștri mai bruneței. Și cu mulți bani! La Băsescu mai poți înțelege acest lucru, că doar nu degeaba e prieten la cataramă cu alde Cioabă, Bercea Mondialu’ și alții. Dar Frunzăverde de ce o fi vrut să ne amintească de nunțile țigănești din luna august e mai greu de înțeles.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

gina a spus: (September 10th, 2012 at 13:25 )

Voi sunteti de prost gust! Credeti ca sunt singurele nunti din Romania cu atatia invitati! Plus ca voi va bagati in vietile oamenilor, voi a-ti filmat nuntiile lor, si relatati despre asta si dupa un an probabil! Mass media e nesimtita, nu oamenii ca isi tin nuntile cum vor!

 
Etbag a spus: (September 10th, 2012 at 13:37 )

@gina:
Nimeni nu avea treaba cu nunta lor daca faceau o nunta normala, fara sa ocupe domeniul public cu firma aceea de paza, de parca vroia dracu’ sa i-o fure pe panarama de fiica-sa.

 
matei a spus: (September 10th, 2012 at 16:17 )

Ino ardelean …..poate ai probleme cu oasele…. te rezolvam NOI

 
t a spus: (September 10th, 2012 at 16:19 )

bravo Gina ! Traiasca gugulanii !!

 
@matei a spus: (September 10th, 2012 at 17:12 )

e plina tara asta de imbecili ca tine.

 
MIMI a spus: (September 11th, 2012 at 08:45 )

gugulanii sa faca nunti-pomeni-cumetrii la ei in judet. Tmisul nu e refugiu pentru prost crescutii din MH-CS- si alte judete sudice

 
radu a spus: (September 11th, 2012 at 12:51 )

Din păcate,Timişul a ajuns casa tuturor jigodiilor şi nesimţiţilor din Romania.Şi tot Timişul şi timişorenii l-au votat pe Băsescu alături de partidul său de penali,din care a făcut parte şi acest Frunzăverde( Grundblatt – în originalul etniei).Un trădător,care a comis-o şi o va mai comite.Iar numita Gina e bine să ştie că “aţi făcut” se scrie împreună,nu despărţit.Deh,seralul, sau Universitatea particulară din autoservire…

 
mac a spus: (September 13th, 2012 at 19:38 )

Pina partidele nu se curata de cei cu dosare, de cei analfabeti, care au facut si liceul si facultatea pe bani, pina nu ii scoatem din sertare pe cei pregatiti, care au fost dati la o parte de nulitati, nu se schimba nimic. Avem parvenitii si mafiotii nostri din Banat, acum ne mai vine si Vasile Blaga! (In faimosul colegiu Deta, cum era de asteptat). Oare la care nunta s-a pus si numirea asta la cale? Ca Ciobanu ii ajuta si pe unii si pe altii.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La numai o zi după ce a obținut o mare victorie prin condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a ajuns la Timișoara. Ea va primi tradiționalul premiu “Speranța” acordat în fiecare an de Societatea Timișoara personalităților marcante care au contribuit la instaurarea democrației și menținerea speranței în România. Printre cei care au luat de-a lungul timpului acest premiu se numără Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, Monica Lovinescu etc.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laura Codruța Kovesi – la Timișoara. Premiile Societății Timișoara
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com