„Dragii mei părinți, când veniți acasă?”

La vârsta adolescenței au ultimele modele de smartphone-uri, au tablete, cele mai noi console cu jocuri, televizor LCD sau plasmă. Au de toate, dar nu au dragostea părinților, pentru că, de la mii de kilometri distanță, aceasta nu se mai simte. Mama, tata, uneori amândoi, muncesc prin Germania, Italia sau Spania. În jur de 1.500 -2.000 de euro lunar e prețul copilăriei lipsite de părinți pentru mai mult de 80.000 de minori din România.

Cei de la Protecția Copilulului Timiș au sondat, vara aceasta, sentimentele copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate. I-au rugat să le scrie acestora scrisori. „Vrem să publicăm o broșură cu aceste scrisori pe care, lecturând-o, adulții să se gândească de două ori înainte să plece”, spune Smaranda Marcu, reprezentantul Direcției pentru Protecția Copilului Timiș. Copiii și-au pus sufletul pe tavă. Au desenat, unii, inimi, flori și familii fericite, au scris despre cât de mult le lipsește afecțiunea din partea unei persoane apropiate, despre nevoia de a reedita, cu părinții, momente care le-au marcat pozitiv copilăria. Unii spun că îi înțeleg pe adulți că îi abandonează astfel, pentru a avea bani și a asigura un venit familiei, dar, în sinea lor, suferă cât numai ei știu. Adulții pun pe primul plan stabilitatea financiară, fără să se gândească la felul în care decizia lor îi afectează pe cei mici. Cei de la Protecția Copilului Timiș se gândesc să înființeze grupuri-suport în localitățile unde sunt cei mai mulți copii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Primăria Giroc le-a luat-o înainte și a angajat deja pentru aceștia un psiholog din Timișoara care vine periodic la școală și are în evidențe aceste cazuri. Tot pentru copii, primarul de aici a montat camere video care transmit live pe internet imagini din comună, astfel că, la ore fixe, copiii  pot fi văzuți de părinții lor. Constantin Poelincă, psiholog care a consiliat peste 200 de copii care cresc fără părinți, spune că aceștia trăiesc o adevărată dramă. „Nu vorbim numai de faptul că vor fi supraîncărcați de sarcini, dar dezvoltă depresii și stări anxioase, sunt vulnerabili la tot felul de abuzuri și cresc fără modele parentale, astfel că nu-și însușesc norme de conduită etică sau morală. Mai grav este că nu își dezvoltă abilitățile pentru o viață independent”, a punctat psihologul.

Dorul de părinți își pune serios amprenta. Este destul de greu să reușești să deschizi casa unor astfel de familii. În general, rudele rămase acasă cu copiii sunt reticente. Familia Perescu din comuna Giroc e altfel. Soțul, Nicolae, sudor de meserie, lucrează de ani buni în Barcelona. În țară, Rodica, soția lui, îi ține din scurt pe cei doi copii adolescenți, Casian, 16 ani, și Patricia, de 13 ani. „Nu e ușor. Oricâtă nevoie ai de o situație materială bună, copiii au nevoie de ambii părinți. Cred că în situații aparte un membru al familiei poate pleca să muncească afară, dar în nicin caz amândoi”, explică femeia de 43 de ani.  În Giroc, familia Perescu locuiește într-o casă  cochetă. „E casa părintească pe care noi am renovat-o și mărit-o”, spune Rodica Perescu. Patricia și Casian sunt acum mari și înțeleg de ce tata nu este lângă ei tot timpul. Când erau mici, uneori, când tatăl revenea după un timp îndelungat petrecut în Spania, aproape că nu-l recunoșteau.

SCRISORI

„Eu te iubesc și te rog să nu uiți, chiar dacă ești departe de mine, mie zi de zi îmi stă gândul numai la tine și aș vrea să te văd. De ce ai plecat și m-ai uitat? Nu știu ce mama și-ar uita copilul. Eu nu te judec că ești o mama rea, eu nu știu ce înseamnă dragostea de mamă. Dar pe tine nu te interesează. Eu merg la școală și îmi amintesc cum ar fi să am o mama ca și alți copii. Îmvăț bine, și profesorii îmi sunt ca niște părinți”, George.

„Dragii mei părinți, când veniți acasă? Să știți că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeți, puteți să o întrebați pe bunica. (…) Bunica vrea să veniți acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face față cu noi trei, cu mine, cu Adi și cu Denis și să știți că și ei vă iubesc foarte mult”, Alex.

„Știu că sunteți ocupați și nu aveți timp să scrieți scrisori, dar am speranța că aveți timp să le citiți pe ale mele. Vă scriu des, pentru că așa mă simt aproape de voi. (…) Cel mai greu este atunci când ne așezăm în pat și în loc să adormim, ne frământă gândurile: prea scump am plătit tot ce avem”, Florin.

„Când tu ai plecat în Germania, am crezut că nu îmi va fi dor de tine, dar după un timp am simțit un gol în suflet. (…) Și nouă ne este geu cu Denisa, ca să ne sculăm și să o ducem la grădiniță, tatei îi este greu când gătește, și apoi pleacă la lucru. Îmi este dor să mănânc mâncarea pe care o făceai, prăjitura cea gustoasă și câtă grijă aveai și că mă îndrumai să fac lucruri bune”, Vlăduț.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Top