Executie in stil mafiot la o ferma din Hodoni

Un tânăr și-a executat în stil mafiot angajatul, de a cărei prestație nu mai era nemulțumit. Junele în vârstă de 21 de ani din Timiș a fost arestat, marți, de către poliție. El este acuzat de uciderea unui alt bărbat, găsit fără suflare și cu mâinile legate într-un șanț, la finele lunii august.

 

Proprietarul unei ferme din satul Hodoni a fost ridicat marți de polițiști, fiind suspect de uciderea angajatului său. Potrivit polițiștilor, tragicul eveniment a avut loc la sfârșitul lunii august. Suspectul, Ionel Crăciunescu, de 21 de ani, se contrazice în declarații. Tânărul deține împreună cu mama sa o fermă de oi și vaci, cu câteva sute de animale, ceea ce presupune că are nevoie în permanență de mână de lucru. Așa l-a angajat şi pe bărbatul pe care l-a adus de la sute de kilometri distanță. Tânărul de 21 de ani spune că a plătit un taxi cu 600 de lei ca să îl aducă pe boitar de la Sibiu, și că apoi, nemulțumit de prestația sa, a vrut să îl îndepărteze de fermă. Mai spune și că boitarul, după numai două zile de muncă, a vrut să plece. Polițiștii au găsit victima aruncată în canal, cu mâinile legate fedeleș, cu o sfoară. ”Pe 28 august victima a fost găsită decedată, într-un canal cu apă, având mâinile legate cu o funie, la spate”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt al Poliției Timiș. Victima este Octavian Ilie Voicu, un boitar de 31 de ani, originar din comuna Olanu, judeţul Vâlcea. Anchetatorii spun că este vorba de o execuție în til mafiot.  ”Din anchetă a reieşit că victima a fost chemată să lucreze la ferma din Hodoni, proprietarul plătind 600 lei transportul acesteia. După două zile, ciobanul a vrut să plece, fapt ce a stârnit mânia angajatorului”, a mai arătat polițista. Așa cum aveau să stabilească legiștii, Voicu fusese imobilizat și apoi înecat. Acum tânărul fermier riscă între 10 și 20 d enai după gratii, pentru omor.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

retim

Retim renunță la curățenia străzilor din Timișoara. Ce se întâmplă din 5 august

După 12 ani, Retim nu mai vrea să se ocupe de salubrizarea stradală din Timișoara. Compania a decis că nu ar renta din punct de vedere economic și nu s-a prezentat la licitația organizată de PMT. Ce se întâmplă din 5 august? Sunt două variante ca să nu rămânem cu gunoaiele pe străzi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retim renunță la curățenia străzilor din Timișoara. Ce se întâmplă din 5 august

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com