Incepe, in curand, curatenia de toamna

Curățenia de toamnă în Timișoara începe la jumătatea lunii octombrie și se va desfășura, ca de obicei, în două etape. În cadrul acţiunii vor fi colectate numai obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi deşeuri vegetale, nu și resturi din construcții.

Prima etapă a curățeniei de toamnă are loc în intervalul 15 – 21 octombrie, în zona de nord a orașului, iar cea de-a doua, între 22 și 28 octombrie, în partea de sud.

Timișorenii trebuie să depună în ordine, la marginea carosabilului, fără a împiedica circulaţia, deşeurile şi obiectele până cel târziu cu o zi înainte de ziua în care este programată colectarea în zona în care locuiesc. Resturile provenite din tăieri de corecţie trebuie să fie tăiate la dimensiuni de maximum un metru şi legate în snopi pentru a facilita colectarea acestora. Nu vor fi colectate deşeuri din amenajări interioare (moloz) şi deşeuri din curăţirea pivniţelor şi podurilor (praf de cărbune, ţigle, cărămizi, faianţă şi gresie sparte).

Deşeurile rezultate din reparaţii şi amenajări interioare, în cantităţi de sub un metru cub, precum şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice sunt preluate gratuit prin punctele de colectare situate pe Al. Avram Imbroane, nr. 70; Calea Torontalului, nr. 94; str. Energiei, nr. 3; Calea Moşniţei, nr. 2. Acestea sunt deschise zilnic, între orele 8 și 20, mai puțin duminică.

Listele cu programarea zilnică a străzilor pe care se efectuează colectarea deşeurilor vor fi postate la începutul lunii octombrie pe pagina de internet a primăriei  şi pagina de internet a operatorului de salubritate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Salarii brute între 3.800 și 6.200 de lei. Asta este oferta Primăriei Timișoara, care caută 28 de oameni interesați să se angajeze pe diverse posturi în instituția de pe CD Loga 1. Concursul este promovat de administratorul public, care vrea să risipească mitul conform căruia salariile în administrația publică sunt prea mici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salarii de pana la 6.200 de lei la Primaria Timisoara. Sunt scoase la concurs aproape 30 de posturi
Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top