RCM Timisoara se califica spectaculos in finala SuperLigii!

RCM mvt UV Timișoara și-a asigurat locul în finala Superligii CEC Bank, după ce a învins categoric acasă pe Farul Constanța. Timișorenii joacă în finală contra lui CSM U Baia Mare, având șansa ca, după 40 de ani, să câștige un nou titlu.

Meciul disputat pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț a consemnat un record de spectatori, asta și pentru că pe partea opusă tribunei au fost montate bănci și scaune. Jucătorii lui Chester Williams au deschis scorul în minutul 4, când Rose a recuperat o minge, i-a pasat lui Kinikinilau, care a culcat imediat balonul. Calafeteanu a transformat și a făcut 7-0. Constănțenii au replicat imediat, dar au ratat transformarea și scorul a devenit 7-5.

În minutul 26, Pungea reușește un nou eseu pentru gazde, Calafeteanu transformă și tabela arată 14-5 pentru RCM. Al treilea eseu al timișorenilor a fost trecut în dreptul lui Fercu, dar, de această dată, Calafeteanu ratează – așa cum o făcuse și anterior, cu două lovituri de pedeapsă. Pe final de repriză, Moala Tuakalau reușește al patrulea eseu, același Calafeteanu transformă, astfel că prima parte a meciului se încheie 26-8 pentru gazde.

Repriza a doua începe perfect pentru jucătorii lui Chester Williams, care înscriu al cincilea eseu prin Rus. Calafeteanu nu ratează, iar scorul devine 33-8. Tot Calafeteanu este și în centrul următoarei faze de joc, după ce reușește să culce balonul și să transforme: 40-8! RCM se dezlănțuie: Tuiatua reușește un nou eseu, iar Calafeteanu îndeplinește o simplă formalitate pentru 47-8. Constănțenii se trezesc cât de cât, lui Agiacăi îi iese încercarea, dar Dumond ratează, astfel că tabela se oprește la 47-13.

Timișorenii sunt de neoprit pe final de meci. Scorul capătă proporții, deși Calafeteanu ratează din nou o lovitură de pedeapsă. Mai întâi e rândul lui Conache să reușească un eseu, apoi Moala „recidivează”. Calafeteanu rezolvă ambele transformări, iar pe tabelă apare un neverosimil 61-13! Cu un minut înainte de final, RCM își mai trece în cont un eseu, de această dată marca Lemnaru. Tot Calafeteanu închide tabela la 68-13!

RCM mvt UV Timișoara mai are acum de trecut un singur hop: finala de peste o săptămână, de la București. Adversari sunt cei de la CSM U Baia Mare, care și-au adjudecat celălalt loc în ultimul act al competiției, după ce au trecut, greu, de Steaua, cu 24-20. Băimărenii sunt la cea de-a patra finala consecutivă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Un nou parc se va realiza la Timișoara, în locul unde în prezent se află amenajarea șantierului de reabilitarea a Căii Bogdăneștilor, pe strada Ion Rațiu. Cei care realizează studiul de fezabiliate au oferit primele randări cu această investiție, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Anul trecut a fost scos la licitație contractul pentru realizarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta noul parc de pe Calea Bogdăneștilor. Va avea locuri de joacă, dar și zone de practicat sportul
Top