Scolile si gradinitele din Gataia, renovate cu sprijinul Rotary

Rotary Club Cetate Timişoara a încheiat prima etapă a proiectului „Zece şcoli de nota 10”. Astfel, copiii din Şemlacu Mare, Butin şi Sculea, sate care aparțin de comuna Gătaia, vor începe anul școlar în condiții mult mai bune.

Proiectul „Zece şcoli de nota 10” este un proiect de implicare şi responsabilizare socială, care presupune rezolvarea unor probleme punctuale în şcolile de la sate cărora le lipseşte sursa de apă, un sistem de distribuţie a acesteia, precum şi grupuri sanitare funcţionale.

Au fost finalizate până acum lucrările de construire sau amenajare a grupurilor sanitare la Şcoala cu clasele I-IV – Butin, Grădiniţa cu program normal – Butin, Şcoala cu clasele I-IV – Şemlacu Mare, Grădiniţa cu program normal – Sculea, Grădiniţa cu program normal – Şemlacu Mare.

Şcoala şi grădiniţa din Butin au funcţionat în două corpuri de clădire, în camere cu podele de lemn şi ferestre vechi, având toalete improvizate în spatele curţii. Din această toamnă, situaţia s-a schimbat complet. Clădirea principală a primit alt aspect interior.

Au fost construite şi amenajate patru grupuri sanitare noi, pardoseala de lemn a fost înlocuită cu plăci de granit şi parchet laminat, pereţii au fost placaţi cu rigips, spaţiile au fost zugrăvite, sistemul electric a fost refăcut, iar uşile şi ferestrele au fost înlocuite. În apropierea şcolii a fost amenajat un parc de 5.000 de mp. Valoarea totală a investiţiei depășește 50.000 de euro.

Şcoala şi grădiniţa din Butin au avut parte de o atenţie sporită graţie societăţii Maxagro din Gătaia, care a venit cu un buget suplimentar de sponsorizare alături de Rotary Cetate şi de partenerii proiectului –Comisia Naţională a României pentru UNESCO, respectiv ENEL Distribuţie Banat SA şi Porsche Timişoara.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top