„Ion si atat” l-a convins pe Alain Rus sa candideze

La câteva zile după ce a trimis o scrisoare oamenilor, cerând sfaturi dacă are rost să intre în competiția electorală, Alain Rus, candidatul ARD pe Colegiul 2 Timișoara, revine cu o nouă epistolă. De data asta, destul de fericit că a primit mai multe scrisori de încurajare, care l-au determinat să candideze.

„Prima convorbire, primul apel, a fost cel mai emoționant. Credeam că nu-i timp de citit gânduri sincere, oneste. Nu a fost așa. Apelul primit de la dl. Ion (< tinere, sunt Ion și atât>, așa s-a prezentat la telefon) a fost încurajator. Convorbirile au decurs firesc. Deși diferit, toți mi-au cerut același lucru. Să mă prezint. Așa că vin cu precizări”, se arată în începutul „Scrisorii a II-a” a lui Alain Rus.

Ceea ce urmează este fabulos, astfel că redăm în integralitate – păstrând chiar și punctuația – autodescrierea lui Alain: „Cine ești Alain? Mă numesc Alain, am 42 de ani. Nu aș vrea să sune ca o prezentare pentru terapie de grup. Acesta sunt. Un om ca și tine. Alain este un nume frumos, însă nu foarte ușor de purtat. Copil fiind depășit de greutatea pronunțării lui, l-am prescurtat Alin. În primii ani de școală mă strigau Alaineee.

Mă simțeam tot timpul ca pe pârtia de schi când cineva strigă vineee și trebuie să te dai urgernt la o parte. Prescurtarea Alin s-a dovedit în cele din urmă foarte folositoare. Mai apoi când îl studiam pe Eminescu, am devenit – evident Călin file de poveste. Un crai, mai mic dar de care nu uita nimeni să-mi amintească de câte ori aveau ocazia. Am mai fost strigat ALAN, ALEIN, ALAIN DELON. La orele de franceză am fost rugați să ne alegem un pronume – în sfârșit eram ALEN și eram mulțumit.

În 42 de ani, am fost: fiu, nepot, strănepot, frate, iubit, unchi, elev, chitarist, student în superbul complex studențesc Timișoara, omuleț de afaceri, editorialist nepublicat, scriitor rețete de mâncare pentru copii, handbalist, speolog, schior, pescar, mă, bucătar, un brusturel de asociat, analist politic-licențiat în științe politice, jurist-licențiat în drept, consilier, expert în administrație, PeDeList dezgustat, candidat nou, prieten. Susținut de tine voi fi ce nu am fost încă. Deputatul tău!

Nu în cele din urmă, candidatul ARD explică și faptul că arată mai obosit: „Da, mai am cearcăne, pentru că stau la calculator să-ți răspund la mail”. Un lucru poate ar mai trebui știut: cine face mișto în halul ăsta de candidatul Alain Rus, care altfel pare un personaj ingenuu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

codrut a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 13:48 )

mie sincer imi place scrisoarea lui..e diferita de ceilalti, restu doar promisiuni, asta e mai umana…

@codrut a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 14:11 )

probabil ca i-ai redactat-o tu, de asta iti place. nu vad alt motiv.

tudor a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 16:36 )

foarte tare! Cine e Alain asta? …. nu auzisem de el… dar chiar imi place. Ti-ai castigat un vot, Alaineee 🙂

cristina a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 16:37 )

e simpatic. Si spiritual. E… diferit.. Alain, si-atat. De fapt, Rus Alain, …si atat.

gog a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 19:59 )

ha ha ha Bafta frate ca ai nevoie din partea mea ai un 4

Limba a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 20:56 )

EU votez…Corinaaaa!!!!

Corinutza a spus: (noiembrie 30th, 2012 at 21:26 )

Alain o are mica!

starea civila a spus: (decembrie 1st, 2012 at 01:01 )

42 de ani? e trecut bine de 43. care-i fenta ca se da mai domnisoara?

Jambon a spus: (decembrie 2nd, 2012 at 14:00 )

Aleneee ! Mare ciorditor ai fost, esti si vei ramane ! Te cunoastem !

Xulescu a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 09:55 )

:)) Mana dreapta a lui Kosticla. E o treaba sa-l votam, Singurul lucru de care mi-e frica este faptul ca e doar o marioneta.

Cristina B. a spus: (decembrie 3rd, 2012 at 21:05 )

Un om sincer care merita votat,scrisoarea lui nu e plina d epromisiuni desarte e sincera si umana!Respect Alain Rus!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Top