Maries si-a aflat adversarul de pe Colegiul I Senat dintr-o poza!

Revoluţionarul Teodor Mărieş, candidat ARD pe Colegiul I Senat, n-avea nici cea mai mică idee cine este principalul său contrancandidat. Mărieș l-a văzut pe Ben-Oni Ardelean doar într-o poză pe care i-au dat-o colegii!

Teodor Mărieș pare să nu fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui. Altfel nu se explică faptul că, deși Timișoara e plină de bannerele lui Ben-Oni Ardelean, habar n-avea că acesta este adversarul lui direct pe Colegiul I Senat.

„Să-mi fie frică de Ben-Oni? Abia am văzut cum arată, mi-au dat colegii o poză. Nu ştiu cine e Ben-Oni şi nici nu mă interesează. Un prieten comun m-a rugat să mă întâlnesc cu el acum două săptămâni. Habar nu aveam ce vrea, dar nici nu mă interesa. I-am transmis că nu mă întâlnesc cu adversarii decât în arenă”, a declarat Teodor Mărieş, candidatul ARD pe Colegiul I Senat – Timişoara.

Revoluționarul este încrezător că, în ciuda campaniei opulente pe care şi-o face la Timişoara hunedoreanul Ben-Oni Ardelean, îl va învinge. „Sunt nou în politică şi am doar 12 clase, nu ca Ben-Oni, două doctorate într-un an, dar sunt convins că meciul se joacă. Eu spun tot ce simt, nu am nimic de ascuns şi nu mă interesează ce face contracandidatul meu”, a mai spus Mărieş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

misulica. a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 13:43 )

Ce glumet. De parca nu stia fiecare dinainte cine ii va fi adversar…ne mai ia si de prosti 🙁

@misulica. a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 13:47 )

Mai…da de ce sa ii fie frica? Ii arata patalamaua de revolutionar, ii da in cap cu cele 12 clase si apoi se trezeste din visul frumos de a fi senator. Realitatea e mai dura decat o crede dl. Maries

alesia a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 13:47 )

Daca nu e atent la ce se intampla in jurul lui, de ce am cere noi timisoreni ca v-a fi atent sau v-a ajuta Timisoara de acum incolo?si totusi sa ma lamureasca si pe mine cineva cu se numeste dl acesta Maries sau Mărieş ca eu nu mai pricep!

elena a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 13:50 )

sincer cred ca am auzit de dl Ardelean mai mult decat am auzit de dl.Maries si nu ma refer doar in Timisoara.

Adi a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 14:45 )

esti varza tipule,Ben te v-a bate de nici nu ai sa mai sti unde te-a prins revolutia!

Iulia a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 16:05 )

Caraghios si ridicol, ca de altfel toate aceste „noutati” bizare cu care Unguent se prezinta „In arena”(l-am citat te revol. Maries: cica el doar in arena vrea sa-l intalneasca pe Dl. Ardelean; rasu’-plansu”!). Pai in arena se lupta gladiatorii, mhei, nu papitoi ca voi ARDeIasilor!

edu a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 16:58 )

din 10 decembrie cand va vedea ca Ben a luat dublu voturilor lui maries il va cunoaste bine.
Maries nici nu trebuie sa-l cunoasca pe Ben, maries oricum nu locuieste in colegiu 1 senat.

Daniela a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 17:42 )

Dl. Ardelean se preocupa mai mult pentru Timisoara decat ar putea dl Maries sa o faca … dept dovada si lipsa de curiozitate cu privire la adversarii sai.

cititor a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 17:45 )

presupun ca si ben-oni, care locuieste in timisoara de 14 ani impreuna cu familia, il stie tot din poze pe dl maries. mai mult, dl ben-oni stie si limba romana, pentru ca „nu a baut cerneala”, spre deosebire de contracandidatul domniei sale.

@maries a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 17:52 )

maries, un candidat tipic pentru pdl, pardon…ard : scoala putina, minte deloc, gura mare si o sete de inavutire pe masura.

mapies a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 19:47 )

maries este un trist slugoi basist. Desi nu simt intrun mod deosebit pentru Ben-Oni, in mod sigur voi vota pentru el in detrimentul lui maries.

Aurel a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 22:32 )

Articolul este despre BEN-OFF sau BEN-ON ARDELEAN? Nu e ala care si-a facut implant cu buzele fierbinti ale Monei Pivniceru? Cred ca da la cum se ataca postacii libecali pe aici 🙂

Dudu a spus: (noiembrie 17th, 2012 at 22:34 )

Daaaaa. Partidul National LiBECAL! :))))

cristi d a spus: (noiembrie 18th, 2012 at 09:51 )

100 de muncitori care lucrează la tronsonul de autostradă Nădlac-Pecica au blocat accesul în șantier, nemulțumiți că nu și-au luat salariul de câteva luni. Muncitorii sunt angajați ai firmleor care au contracte cu Romstrade, companie care a câștigat licitația la acest tronson de autostradă. Comisia europeană a efectuat un control la autostrada Arad-Nădlac și datorită neregulilor, a oprit finanțarea. Motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuţie. Deocamdată, proiectul este realizat în proporție de 20%, faţă de 70%, cât ar fi trebuit să fie executat. Protestatarii au blocat accesul în șantier, zona în care se află organizarea de șantier și mașinile șefilor. Muncitorii spun că nu şi-au primit salariile din luna iunie, iar firma angajatoare le-a promis că va încerca să rezolve situația. Nici angajații de la Romstrade nu și-au primit salariile de patru luni de zile și
Lucrările la tronsonul Nădlac-Pecica au început în toamna anului 2011 și termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad este primăvara lui 2013.
ASTA REUSESC CEI DE LA USL SA FACA,NU BINE LA ROMANI!ROMANI TREZITI-VA!!!

cristi d a spus: (noiembrie 18th, 2012 at 09:52 )

EU VOTEZ FARA REGRET PRM.

vasi a spus: (noiembrie 18th, 2012 at 11:57 )

afara afara j ord… nu avem nevoie de astfel de lichiene, asa cum a-ati venit sa si plecati

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling

Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Top