Semmering, cel mai mare domeniu schiabil cu nocturna din Europa / FOTO

Fără îndoială, putem spune că Austria este regina sporturilor de iarnă din Europa, iar faptul că ne aflăm destul de aproape de această țară ne atrage în mod irezistibil când vine vorba de planificarea unei vacanțe la schi. Prima dificultate va fi, însă, alegerea unei stațiuni potrivite cu gusturile noastre, dar agenția de turism Ultramarin dorește să vă facă alegerea mai ușoară, venind cu o propunere concretă: Semmering.

Semmering se află în Alpii Vienezi, din landul Austria Inferioară, la o oră de mers cu maşina de Viena și la aproximativ 580 km de Timișoara. Iubitorii peisajelor de basm și ai naturii pitorești vor rămâne fără cuvinte atunci când vor ajunge la Semmering. Datorită acestora, chiar și Cupa Mondială de Schi Alpin poposește aici o dată la doi ani, oferind iubitorilor de schi o experiență de neuitat.

Cu cele șapte pârtii iluminate noaptea, Semmering este şi cel mai mare domeniu de schi cu nocturnă din Europa. Aici există absolut tot ceea ce ne putem aștepta de la o stațiune unde se desfăşoară cupa mondială de schi: un peisaj minunat, 14 km de pârtii excelente, un split-park pentru snowboarderi şi freestyleri şi o pârtie de săniuş iluminată.

Oferta de cazare este foarte variată – de la apartamente până la hoteluri elegante cu o tradiție îndelungată. Atmosfera în hanuri, restaurante şi la numeroasele cabane alpine este prietenoasă şi rustică. Bucatele şi băuturile pe care le găsim aici sunt în mare parte specialităţi regionale, pregătite din peşte, carne sau fructe locale, iar conceptul de après schi se află aici în locurile sale natale. Iar dincolo de toate, raportul calitate-preț este unul extrem de bun.

În același timp, Semmering este locul ideal pentru cei de doresc să îmbine o vacanță la schi de neuitat cu un city-break memorabil: Viena. Palatul Hofburg, Palatul Schönbrunn sau Stephansdom sunt doar trei dintre obiectivele ce închid în sine toată istoria Austriei și o bună parte din istoria Europei.

În concluzie, putem spune că Semmering este alegerea perfectă întrucât se află destul de aproape de România, peisajele sunt unice, Viena este la doar o aruncătură de băț, iar raportul calitate-preț nu va da prilej de comentarii negative nici celor mai pretențioși călători.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Adrian Nicolae Per a spus: (decembrie 10th, 2012 at 22:44 )

Este adevarat ! noi mergem acolo de cand s au scos vizele ,aprox 7 ani ! Locuim la o pensiune , aceiasi in fiecare an /,Xaver /in Spital Am Semmering , la 3 Km De Semmering , adoua statiune din zona cu partii .Si acest an vom merge din nou .
Ne place acolo , de ce ?! : facem de la Timisoara exact 600km ! Plecam pe la pranz si seara cinam la Xaver .
Altitudinea intre 800 si 1800 m .Partiile sunt f bine intretinute , instalatii noi moderne . Restaurante pe munte excelente
Partiile de clasa mijlocie ca dificultate si lungime sunt perfecte pentru noi care tot anul stam in masina sau la birou in scaun .
/drept vorbind 99,99 % din cei care se duc la mii de km si schiaza la 3000m sunt modesti la skiat dar snobismul la noi e tare /
Apoi , se poate vizita : glocknitz , Vienna , Graz , orasul Bruk Am der Murr , Murzuschlag .

Adrian Per

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top