Titu Bojin trimite acasa politrucii PD-L

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, le-a cerut, joi, șefilor de deconcentrate ajunşi pe funcţii doar pentru că erau membri PD-L să-şi prezinte demisia de onoare. În plus, a anunțat că nu-i primește în PSD, ca să-și salveze fotoliile.

„Solicit în mod oficial demisia tuturor directorilor din instituţiile statului, şi de la nivel național, şi de la nivel local, care au fost puşi pe funcţii doar pentru că sunt membrii PD-L. Ei pot să rămână în instuţii pe un alt post. În niciun caz nu vom accepta ca ei să treacă la PSD”, afirmă Titu Bojin.

Pentru că e un „om social”, așa cum spune chiar el, președintele PSD Timiș le transmite posibililor demisionari că, dacă sunt într-adevăr profesioniști, ei își vor putea continua activitatea pe alte funcții, poate chiar de directori adjuncți.

Toţi şefii de instituţii deconcentrate din Timiş vor fi evaluaţi până la sfârşitul lui ianuarie. În funcţie de rezultatele obţinute şi de percepţia colegilor despre ei, pot rămâne sau pleca. „Nu vom mai face o analiză şi în cazul celor numiţi în funcţii de conducere exclusiv pe criterii politice. Politrucii vor pleca acasă”, a mai spus Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

i se spunea buldozerul a spus: (ianuarie 10th, 2013 at 17:43 )

Uraaa! Si sa vina politrucii USL ca sunt mai capabili.

" UN SIMPLU ANGAJAT" a spus: (ianuarie 11th, 2013 at 08:37 )

Si la Regionala CFR Timisoara sper sa se intample asa , deoarece Mircea Benec repus director general dupa alegerile locale , este un incompetent , nesimtit si hot , ce a convietuit cu PDL-istii de Caras Severin (Trica ,Stoichescu ,Marin Alexandru,etc)realizand o ” golanie ” mai mare decat in Politia Romana si pe deasupra mai si nenoroceste viata multor oameni ( angajati ) si culmea cei mai afectati au fost mebrii USL ( PSD in special). JOS CU BENEC SI CLICA LUI.

Cetateanul Derutat a spus: (ianuarie 11th, 2013 at 14:29 )

Si uite asa se face loc pentru ai lor. Si uite asa profesionistii pleaca din tara ca nu au unde sa lucreze.

Investitii staine, domnule BIOjin. Investitii starine, multinationale ca daca ocupati voi toate locurile de munca cu „profesionisti de partid” noi ce sa mai facem.?
Sa nu aud povesti de genul hai si da-i concurs.
Refuz sa ma bag in mizeria asta, nici macar nu ies din casa. Vezi „profesionistul de partid” Kasai despre care cei de MythBusters pot sa faca o emisiune, sa concurezi singur si sa iesi al 2-lea. Nu conteaza, mai incerci odata, apoi o lasi balta ca nu reusesti si pleci in guvern.

alina alin a spus: (ianuarie 11th, 2013 at 17:49 )

Atentie !!!nu uitati de alin mărilă mare pdl-list….

Sorin a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 09:22 )

BOJIN E DE RASUL CURCILOR!!! zice ca scapa de PD-ei dar o lasa pe protejata lui Ostaficiuk l director adjunct la protectia copilului. Decat hoata si incompetenta de Negrea mai bine Bojine pune un tractorist din Remetea tata ca rad si curcile din ograda. Unde iti este lista de partid? nu ai specialisti pe social?? si cauti contracandidat pentru Robu???

viorel a spus: (ianuarie 12th, 2013 at 13:16 )

hello! chestia cu demisiile de onoare ale politrucilor numiti de UDMR e valabila sau acole e vorba de alte interese ? (vezi tratatul semnat de Ponta si Hunor)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a nunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a nunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Top