Un nou protest tacut in fata Casei Muhle

Timișorenii sunt așteptați, miercuri, la un nou protest tăcut în fața Casei Muhle, monument istoric distrus de Ionelaș Cârpaci. Invitația a fost făcută pe Facebook și vine din partea unor timișoreni revoltați de situația în care a ajuns casa fostului florar imperial.

Corneliu N. Vaida este unul dintre cei care au inițiat evenimentul de miercuri seară. El a anunțat, pe contul său de Facebook, că, la ora 18, va aprinde o lumânare în fața Casei Muhle. Vaida explică și motivele pentru care a luat această decizie: „Pentru ca îmi pasă! Pentru că m-am săturat de abuzurile și ilegalitățile urbanistice din Timișoara. Pentru că indiferența autorităților ma revoltă!

Pentru că deja un consilier local și un manager din primărie mi-au confirmat ca autorizațiile obținute de proprietari sunt cel puțin discutabile, dacă nu ilegale! (…) Pentru că această casă este un crâmpei de istorie a orașului meu și istoria trebuie asumată, conservată, expusă si respectată. Pentru că nu mai pot să stau indiferent!”.

Casa Muhle a fost unul dintre cele mai frumoase imobile ale Timișoarei. Construită în secolul al XIX-lea, ea a aparținut florarului Wilhelm Muhle, întemeietorul Parcului Rozelor și creatorul primului soi de trandafir românesc. Imobilul a fost naționalizat de comuniști, iar în deceniul trecut a intrat în posesia lui Ionelaș Cârpaci.

Cârpaci s-a apucat, anul trecut, de „reabilitare”. Avea, de la primărie, o autorizație de construcție, conform căreia pot fi executate „lucrări de restauraţii, reparaţii generale, modificări interioare şi exterioare (…) cu păstrarea arhitecturii existente”. În realitate, imobilul a rămas fără acoperiș și este pe cale să dispară cu totul. Un protest similar a avut loc și în luna decembrie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Arbeit Macht Frei a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 10:59 )

moarte cio rilor & ev reilor

tez a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 13:10 )

„În realitate, imobilul a rămas fără acoperiș și este pe cale să dispară cu totul.”-asa se incheie articolul .D-na(d-ra) scriitoare de articole,documentati-va inainte de ” a da glas” celor auzite de la „un consilier local si un manager din primarie”. Pentru documentare luati linga D-stra un inginer constructor si impreuna cu el mergeti sa va documentati la arhiva primariei ori la autorul (arhitectul) proiectului.O sa constatati ca documentatia intocmita la un inalt grad de profesionalism,cu toate avizele (inclusiv de la Ordinul arhitectilor) respecta toate conditiile impuse de Certificatul de Urbanism .Astfel cade ipoteza ca autorizatia la care facem referire ar fi ilegala.
Trebuie recunoscut insa ca aveti dreptate cind afirmati:În realitate, imobilul a rămas fără acoperiș și este pe cale să dispară cu totul.Faptul ca a ramas fara acoperis se ” datoreaza”
obictului autorizatiei care prevede:„lucrări de restauraţii, reparaţii generale, modificări interioare şi exterioare (…) cu păstrarea arhitecturii existente”iar aceste lucrari prevedeau si demontarea in anumite conditii a acoperisului si refacerea lui ulterioara.
Modul in care au fost sistate lucrarile care evident (daca nu au fost luate masuri de protejare) conduc la degradarea sigura a imobilului constituie insa alt subiect de discutie.Abordati-l daca sunteti in stare sa duceti pina la capat informarea corecta a cetatenilor revoltati de situatia in care a ajuns casa fostului florar imperial.

avocatul diavolului a spus: (ianuarie 9th, 2013 at 16:29 )

tiganii si-au luat si avocat. altfel nici cu gugal tranzleit nu reuseau sa lege o fraza coerenta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top