Conferinte pe teme energetice

Zilele acestea, Viena a găzduit două evenimente majore, cu impact, european și mondial, în eficientizarea resurselor energetice existente dar și în dezvoltarea și utilizarea de energii regenerabile, verzi.

Unul dintre ele a fost conferința anuală „European Gas Conference”, care a avut loc în perioada 29 ianuarie – 1 februarie, în organizarea asociației britanice „Energy Exchange and World Refining Association”, cu sediul la Londra, care își propune să strângă împreună principalii actori din industria petrolului și a gazului în vederea diseminării de experiețe și bune practice, de idei și viziuni, în vederea eficientizării consumului acestor resurse și a protejării mediului.

În cadrul acesteia, investiția OMV-PETROM de peste 530 milioane de euro în Centrala Brazi, cu o capacitate de 860MW, în condițiile în care consumul de gaz s-a redus cu peste 40% și emisiile de CO2 cu peste 50% față de centralele clasice pe gaz, având posibilitatea extinderii prin instalarea unor capacităţi de producţie suplimentare de 700MW prin energie eoliană, devenind astfel al doilea mare furnizor național de energie electrică, după Centrala Nucleară Cernavodă, a fost nominalizată la categoria PROIECTUL ANULUI în acest domeniu.

Anul trecut, acest premiu a fost câștigat de companiile olandeze N.V. Nederlandse Gasunie si Royal Vopak, pentru investiția într-un terminal în portul Rotterdam ce constituie un punct de distribuție independent pentru companiile energetice europene, permițând intrarea de jucători noi pe piața de gaz din Europa.

În organizarea asociației „Regions of Climate Action”, R20, tot la Viena, în ultima zi din ianuarie și prima zi in februarie, a avut loc conferința „Implementing the Sustainable Energy Future”, care a reunit cercetători, specialiști din mediul privat, administrativ și academic, dar și reprezentanți politici, care au abordat subiecte privind mecanismele financiare inovative pentru investiţiile în protecţia mediului, modalităţi de implementare a tehnologiilor în vederea producției de energii verzi, precum și rolul regiunilor în dezvoltarea strategiilor la nivel național și regional pentru dezvoltarea capacităților de producție a energiei regenerabile.

Președintele fondator al R20, Arnold Schwarzenegger, își descria asociația, cu sediul la Geneva, având 24 membrii (unul din România), 43 parteneri, doi observatori și 560 regiuni din toată lumea afiliate, din care 14 județe din România, ca fiind mai mult decât un alt ONG sau o rețea de regiuni, ci o coaliție de forțe care cred că schimbările climatice și dezvoltarea economiei verzi pot fi atacate la nivel regional.

Intervenții la această conferință au avut și reprezentanții României, premierul Victor Ponta și ministrul Mediului Rovana Plumb, pe tema strategiei României privind energia verde şi implicarea regiunilor în implementarea de noi soluții, sustenabile, alături de Arnold Schwarzenegger, Gustaf Nobel, preşedintele „Nobel Sustainability Trust”, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.

„Am în vedere faptul că, în acest moment, România este cu peste 50% faţă de media europeană în ceea ce priveşte cantitatea de energie regenerabilă, că e un lucru foarte bun pentru noi faptul că în ultimii ani am avut investiţii importante atât în zona de producţie eoliană, cât şi în fotovoltaice şi că trebuie să găsim în perioada următoare, împreună cu companiile care investesc în energie o soluţie ca acest tip de energie să nu fie doar energie verde – aşa cum vrea ministrul Mediului -, dar să fie şi o energie mai ieftină, ceea ce cred că îşi doreşte fiecare consumator”, declara Victor Ponta, la Viena, cu ocazia acestor conferințe.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top