Sorin Dragoi si-a facut deja planurile pentru cand va fi city-manager

Sorin Drăgoi este, în proporţie de 99%, noul city manager al Timişoarei. Asta, cu toate că la concursul care se va desfăşura peste o lună s-au înscris trei candidaţi. Drăgoi și-a stabilit deja prioritățile: atragerea de investitori, înfrumusețarea orașului și parteneriatele publice-private.

Fost vameş, actual businessman, Sorin Drăgoi este omul de încredere al primarului Nicolae Robu. În septembrie 2012, a devenit consilierul personal al lui Robu. Trei săptămâni mai târziu, acesta îl dădea drept principal favorit pentru funcţia de city manager.

După ce s-a consultat cu familia şi şi-a depus dosarul de candidatură, Drăgoi este sigur că atribuţiile nu i se vor schimba foarte mult în noua funcţie. „Nu voi avea mai multe atribuţii ca până acum, doar va fi o chestiune oficializată ca titulatură. Am început deja să lucrez la proiectul de management. Am deja planurile făcute dacă voi ajunge în această funcţie”, spune omul de afaceri.

Omul de casă al primarului Robu a stabilit direcțiile pe care va merge, după ce va fi declarat câştigător. „Cel mai important lucru pentru Timişoara este atragerea investitorilor. Cu cât vor fi mai mulţi, cu atât vor fi locuri de muncă mai multe şi un nivel de trai mai bun. Mă gândesc la unele facilităţi pentru aceşti investitori. Un alt aspect priveşte înfrumuseţarea oraşului. Nu mă refer doar la parcuri, ci şi la locuri de joacă şi la multe altele. O a treia direcţie ar merge înspre mai multe parteneriate publice-private. În toate domeniile, inclusiv pentru locuinţe, chiar şi cu ANL”, ne-a declarat Sorin Drăgoi, foarte probabil viitorul city manager al Timişoarei.

Samuel Muj și Vasile Pop, doi iluştri anonimi, sunt contracandidaţii lui Sorin Drăgoi pentru funcţia de city manager al Timişoarei. Concursul se va întinde pe două zile: pe 12 martie are loc proba scrisă, pentru ca o zi mai târziu să se desfăşoare interviul şi susţinerea proeictului de management. Dosarele s-au depus până pe 13 februarie, iar proiectul de management poate fi depus până pe 22 februarie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

STAICU a spus: (februarie 14th, 2013 at 09:22 )

ce mufa are dragoi asta. zici ca-i gushat de atat bere si carnatz cat o begat in iel. las’ca il pune cu botu’ pra labe cojocare secretaru’. shushtranu’ nost’ de vaza.

iulian popa a spus: (februarie 14th, 2013 at 09:37 )

mihai oancea city manager.eu zic ca era mai bun.serios

Un PDL-ist a spus: (februarie 14th, 2013 at 10:10 )

Asistam din nou la revolutia vamesilor !!! De data asta,din păcate,in posturi publice importante . Deh,așa se schimba cursul istoriei . Din puscariabili cu pedigree,ajung sa ne influenteze viața de zi cu zi in mod dramatic. Asta e rezultatul SISTEMULUI !!!

Hoinaru a spus: (februarie 14th, 2013 at 15:13 )

Offf…Eu speram sa fie Orza!

Ghici, ciupercă... a spus: (februarie 14th, 2013 at 21:58 )

– Concurs ? Pe bune ?? Nici de-al dreak nu reușesc să mă dumiresc cine-o să-l câștige…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top