Un nou „meci” la tineretul liberal: Cocean vs Grigoroiu

Alegeri cu scântei la TNL Timiş. Consilierul judeţean Liviu Cocean, actualul preşedinte, va candida împotriva lui Grigore Grigoroiu, liderul Cluburilor Studenţeşti Liberale Timiş. Aproximativ 200 de delegaţi îşi vor putea vota preşedintele sâmbătă, de la ora 12, la Hotelul Senator.

Studenţii au repurtat recent o victorie nesperată. Andrei Stănuş, intrat de doar câteva luni în partid, a reuşit să câştige la limită alegerile, în fața unui om cu vechi state în PNL Timişoara, Claudiu Chira. 83 de delegaţi ai tinerilor liberali vor vota doar din Timişoara. 41 dintre ei fac parte din echipa studenţilor, 41 din echipa tinerilor şi unul este votul preşedintelui, Andrei Stănuş.

Situaţia pare la fel de strânsă ca şi la alegerile municipale. Studenţii i-au propus de mai multe ori lui Claudiu Chira să li se alăture. Grigore Grigoroiu este susţinut puternic de europarlamentarul Cristian Buşoi, al cărui om de încredere este. Liviu Cocean îl are în spate pe Marian Vasile, vicepreşedintele CJT, dar şi o activitate eficientă în judeţ, unde e apreciat de mai toţi liderii de organizaţii locale. La alegerile din 9 februarie vor fi votați şi cei 19 membri ai Biroului Politic Teritorial TNL Timiş, precum și cei cinci membri supleanți.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

irina a spus: (februarie 5th, 2013 at 09:53 )

Liviu Cocean s-a implicat foarte mult in tot ceea ce inseamna organizatia de tineret PNL Timis. Nu degeaba au si castigat premiul pentru cea mai activa organizatie de tineret din Ro. Din pacate pentru el, Grigoroiu este un necunoscut pentru majoritatea organizatiilor din judet si aceste alegeri vor dovedi acest lucru…

POPORUL TIMISEAN a spus: (februarie 5th, 2013 at 12:49 )

cine naiba-i curios de muppetti astia

Tyson a spus: (februarie 5th, 2013 at 14:21 )

Ii respect si ii apreciez pe amandoi. Insa, sunt de parere ca Liviu Cocean va iesi invingator! S-a implicat mai mult, si e pur si simplu omul mai potrivit pt job! 😀

Alexutz a spus: (februarie 5th, 2013 at 20:10 )

Cocean implicat????:))) Unde? Apreciat in teritoriu???:) De catre cine???Baieti, mai rasfirati, ce naiba. Grig o sa ii dea clasa! Ia uitati ce se scrie pe un sait politic, despre perfomantele lui Cocean: http://guerillapopulara.wordpress.com/2013/01/20/coceanul-tenenelist-e-tot-mai-uscat/

A.C. a spus: (februarie 5th, 2013 at 21:56 )

Seniorii merg pe mana lui Grigore. Chiar si Robu, dar e decent si nu se vede optiunea lui in public. Marian Vasile mai are de invatat cum e cu discretia in politica… Toti seniorii mizeaza pe Grigoroiu.

@Alexutz a spus: (februarie 5th, 2013 at 22:01 )

Asta e un link de la un blog facut in euforia de dupa victoria echipei ASS. E un blog obscur care si-a inceput activitatea dupa victoria chinuita antementionata, si si-a incheiat-o dupa 3 zile … poftim consecventa! Lasati vrajala, fiti baieti razon, CA CAm macaie!

@AC a spus: (februarie 5th, 2013 at 22:55 )

Din cate stiu eu, Liviu Cocean e apreciat pentru devotamentul si munca dusa pentru organizatia judeteana de tineret liberala. Celalalt stiu ca e cunoscut drept un mare intrigant care ar face orice smecherie pentru a-si atinge scopul…i se citeste pe chip acest lucru 🙁

@Alexutz a spus: (februarie 5th, 2013 at 23:01 )

„Sait” se scrie site… Referitor la acel blog, fiecare e liber sa-si dea cu presupusul si sa jigneasca pe oricine… cat timp ramane anonim. Nu am vazut nici un nume asociat cu acea mizerie. E lupta lor, fiecare vine cu simpatizantii lui si cel mai bun va castiga. De auzit, am auzit doar de Liviu Cocean ce e consilier judeten. Asta inseamna ca e apreciat de catre seniorii ce l-au propus. Fie ca cel mai bun sa castige…

MCR a spus: (februarie 5th, 2013 at 23:47 )

@Alexutz
Si cea facut prietene, ca si consilier judetean? A tacut filosofic? A ridicat manuta cu gingasie? Un politician adevarat nu are profilul lui Cocean, iar faptul ca recurge la o intreaga campanie de PR in afara partidului dovedeste ca este total nesigur, ca este un om slab, unul incapabil de a-si depasi conditia umila de politician de cartier. Cat despre prestatia lui din CJT, iti spun sigur ca este una deplorabila. Ne-cu-van-ta-tor!

Maidanez a spus: (februarie 6th, 2013 at 09:46 )

Il sustin pe Liviu Cocean! Punct.

blogger a spus: (februarie 6th, 2013 at 15:30 )

Grigoroiu nu are nici o sansa,a avut un noroc fantastic ca a castigat pe Timisoara,dar echipa propusa de el este jalnica,lipsita de experienta si cu mici probleme la moralitate.Verificati link-ul urmator sa vedeti cine este vicepresedintele Tnl Timisoara:
http://www.facebook.com/carmen.aramitu?fref=ts

mare om,mare caracter!!! cu din astia s-a inconjurat si la judet

blogger a spus: (februarie 6th, 2013 at 15:37 )

cum naiba sa iti pui poze cu buci cand pretinzi ca ai un statut…
o gluma proasta…
cacarau,gigi si aramitu:)))

tnl-ista a spus: (februarie 6th, 2013 at 16:03 )

Am votat luna trecuta cu echipa lui Grigore,implicit cu Andrei Stanus,dar imi regret votul acum.Am fost la o sedinta a noului birou si am vazut o debandada grosolana,nici o actiune concreta,nici un membru nou,o totala lipsa de respect pentru colegii nefumatori,mai ales dupa ce domnul presedinte Robu a spus ca cei care fumeaza in sediul PNL vor fi amendati….
pacat ca nu am drept de vot si sambata aceasta….
Juganaru si Chira erau cu 10 clase peste acest Stanus!
Sper sa ia cineva masuri!
Ce sa mai zic?
Asi alege raul cel mai mic: Bafta Cocean!

Edi a spus: (februarie 6th, 2013 at 17:40 )

bloggeru rusinica ! sa-l susti pe liviu, sa fi alaturi de echipa sa nu inseamna sa-ti ataci colegii, ce-ai cu fata ? carmen chiar e o fata de treaba ! si eu il sustin pe liviu, mergem sambata il votam iese presedinte ii votam echipa sa faca treaba in urmatorii 2 ani.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top