Fosta sefa de campanie a lui Dorin Candea a vrut sa-i sufle lui Blaga presedintia PDL!

Jurnalista Simona Ela Fica, cea care a încercat să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al PDL, a tatonat și filiala Timiș a „portocaliilor”. Fica susține că este membru de partid din 2002 și, mai mult decât atât, a fost șefă de campanie a unui candidat la parlamentare din Timiș!

Apariția Simonei Ela Fica în postura de candidat la președinția PDL a fost total neașteptată. Jurnalista a renunțat, în cele din urmă, la idee, motivele nefiind prea clare. În orice caz, ea susține că are carnet PDL încă din 2002 și spune că s-a ocupat de campania electorală a unui „portocaliu” din Timiș.

Sursele noastre din PDL Timiș afirmă însă că Fica n-a fost niciodată membru de partid, iar despre vreun candidat căruia să-i organizeze campania nu se pune problema. Simona Ela Fica ar fi tatonat doar terenul în ceea ce-l privește pe Dorin Cândea, pe vremea când fostul bişniţar visa să candideze la alegerile parlamentare pe listele democrat-liberalilor. Cei doi ar fi fost împreună și pe teren, la întâlniri cu mai mulţi primari de pe Colegiul VIII Deputaţi.

În final, Cândea s-a mutat cu arme și bagaje la PSD, unde a promis că va aduce primari pe bandă rulantă. S-a ales astfel praful de campania lui electorală, iar potențiala șefă a acesteia a fost nevoită să se reorienteze. La fel cum s-a reorientat, de fapt, și Cândea. Simona Fica a vrut să fie președinte la PDL, iar fostul viitor candidat a devenit șef de cabinet al senatorului Marcel Suciu. Sau consilier pe probleme juridice, că tot are experiență în domeniu. (sursa foto: singurafelina.weblog.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

dodo a spus: (martie 6th, 2013 at 19:50 )

da, e adevarat, tipa ar fi trebuit sa conduca campania lui Dorin Candea daca acesta nu ar fi fost dat la o parte. a fost prezenta la partid la intalniri cu sefii PDL Timis, deci lumea o cunoaste. Tipa s-a suparat rau pe ce s-a intamplat si a inceput sa dea din casa pe blogul http://www.explozivnews.ro informatii despre Ostaficiuc, inclusiv despre amanta lui Oana Gaita (relatie pe care o stie deja toata lumea) care de fapt conduce PDL Timis pentru ca el nu e in stare. Tipa este fan Basescu si fan Boc.

cosmin a spus: (martie 6th, 2013 at 22:18 )

hahahaha!!!! ce tare e asta!!!! buahahhahahahahah

Gargantua a spus: (martie 7th, 2013 at 09:09 )

Femeia asta e nebuna cu acte in regula!

@dodo a spus: (martie 7th, 2013 at 10:36 )

stim ca esti nebuna de care se vorbeste in articol…tu nu vezi ca esti luata la bascalie de toata lumea??? locul lau e back la jebel de unde ai scapat

@dodo a spus: (martie 7th, 2013 at 11:00 )

bai frate…cine esti ma? cine e si candea asta? cica a fost dat la o parte…draga fica…e la psd…si tu esti parte din conspiratia care nu i-a mai iesit lu candea si tie…

@dodo a spus: (martie 7th, 2013 at 11:29 )

Schizofrenia este o psihoză caracterizată prin deteriorarea proceselor de gândire și de răspunsuri emoționale inadecvate. Tulburarea se manifestă prin halucinații auditive, deliruri paranoide sau bizare sau prin vorbire și gândire dezorganizate și este însoțită de disfuncție socială sau ocupațională semnificativă..

de boala asta sufera fica asta…doar ca la ea e cronica

tata a spus: (martie 7th, 2013 at 11:33 )

dorin candea chiar e sedul de cabinet a lui Suciu? am auzit ca nu e inregistrat la Parlament….

cornel a spus: (martie 7th, 2013 at 12:26 )

doamne!!!! mare e gradina lui Dumnezeu…multi prosti sar gardu si poarta e larg deschisa….de unde a mai aparut si panarama asta?

ce campanie? a spus: (martie 7th, 2013 at 12:34 )

ce capmania lu peste a avut candea? eu stiu ca candea a fost soferul lui bojin in campania asta…pai atunci ziarista asta lu`peste i-a facut campanie lui suciu? lui bojin? sau statea pe bancheta din spate langa bojin, intretinandu-l intre comune cu ..gura ei aurita..?

ce campanie? a spus: (martie 7th, 2013 at 12:50 )

pardon….vroiam sa zic „cu gura ei aiurita” sa nu se inteleaga gresit…ca la fata care o are…nu cred ca o ajuta nici gura sa poata face ceva…

senzational a spus: (martie 7th, 2013 at 13:57 )

exploziv!!!!!ela simona fica a fost aleasa noul papa la vatican!!!!
=)) penibila femeie…cine nu ma crede, sa arunce un ochi pe profilul distinsei de facebook…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top