Junior de la Poli, amenintat cu exmatricularea daca nu joaca pentru LPS Banatul!

Unul dintre cei mai talentaţi juniori de la Poli Timişoara, Silviu Balaure, a fost ameninţat de directorul sportiv al LCS Banatul cu exmatricularea de la şcoală, dacă nu pleacă de la clubul finanţat exclusiv din bani publici la liceul cu profil sportiv. Gestul directorului sportiv de la LPS Banatul este extrem de grav, în condițiile în care Călin Rosenblum deţine aceeaşi funcţie la Poli Timişoara.

Săptămâna trecută, Silviu Balaure a fost amenințat de Călin Rosenblum, care i-a ameninţat că va fi exmatriculat de la LPS Banatul, dacă nu va accepta să joace pentru pentru LPS Banatul în detrimentul lui Poli. Ameninţările au continuat chiar înaintea unui meci oficial dintre juniorii lui Poli și LPS Banatul. „În zi de meci mi-a spus că de săptămâna viitoare să mă prezint la LPS Banatul, la care am repetat că nu vreau să plec de la echipa unde joc de când am venit în Timişoara, răspunzându-mi <bine, atunci te suspend!> Mi-a amintit domnul Rosenblum că am şi absenţe la şcoală, dar strânse cu convocările la lotul naţional, aşa încât mă exmatriculează”, spune Balaure, pentru www.sporttim.ro.

Ioan Balaure, tatăl adolescentului, este revoltat de situație. „Cum puteam să-l las să fie trimis la LPS Banatul, când băiatul nostru a venit în Timişoara, la Poli, şi aici se pregăteşte în al patrulea an, cu nădejdea să ajungă într-o bună zi la echipa mare a clubului? El a şi fost convocat în lotul lărgit al echipei mari la două amicale recente. Mai înţeleg şi că Rosenblum i-ar fi spus antrenorului principal Vali Velcea Dom’ne, nu mai vrea Balaure să joace la echipa mare? De unde până unde?”, a declarat Balaure, pentru același site.

Silviu Balaure este singurul internaţional de la Poli născut în 1996, ceea ce l-a determinat pe Rosenblum să-l direcţioneze spre LPS Banatul, în vederea play-off-ului la republicani, chiar cu riscul de a-l scoate pe puşti din circuitul primei echipe, unde a fost promovat de Valentin Velcea în această iarnă.

În aceeaşi situaţie se află şi alt mijlocaş coleg de generaţie cu Balaure, Marius Dalea, cei doi fiind colegi la echipa de juniori pregătită la Poli de Roberto Ivan. Ambii jucători locuiesc într-un cămin studenţesc, cazarea şi masa fiind suportate de Poli, adică din bani publici.

Niciun junior de la LPS Banatul nu a ajuns la Poli Timişoara, iar Călin Rosenblum, în dublă calitate de oficial în ambele părţi, bătătoreşte drumul juniorilor de la Poli către liceul cu profil sportiv, nu şi invers. Cel mai elocvent exemplu este al lui Andrei Ţugui, fostul junior al LPS Banatul împrumutat la AS Roma, în detrimentul lui Poli. Culmea e ca Ţugui evolua pentru aceeaşi grupă de juniori a LPS Banatul la care Rosenblum vrea să-i ducă forţat pe Balaure şi Dalea.

Este foarte curios cum va explica oficialul de la LPS şi Poli felul în care a cântărit situaţia jucătorilor şi de ce LPS Banatul are mai mare nevoie de doi juniori de la Poli decât de un junior crescut în propria pepinieră, dar transferat fără nicio informare în prealabil în Italia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

sighi a spus: (martie 4th, 2013 at 11:36 )

urat. nu ai voie sa te comporti intr-un asemenea hal fata de un copil.

lucas a spus: (martie 4th, 2013 at 12:36 )

..Dl. Rosenblum , probabil ca are niste legaturi prin fotbalul din occident si ar vrea si el sa se lipeasca de ceva banuti la un eventual transfer al juniorului afara ..de acea vrea sa-lmute la Liceul Sportiv …..acest domn toata vitaa lui a umblat numai dupa ” lipeala „

navetistu a spus: (martie 4th, 2013 at 13:58 )

Toata lumea stie ca Poli este o vaca de muls.Cei mai siguri bani sint cei publici.
Nu a fost prost Rosemblum cind a acceptat functia de manager sportiv,a stiut el ce a stiut,ca de …smenuri se fac la transferuri,ies cele mai bune comisioane.
Am avut unul nu demult,moldovean si a plecat dar cu sacu plin.
Ce a zis Rosemblum …ce eu sint mai fraier…sa fac si eu un leu de o ciorba,pina nu se prind fraierii si dupa mine potopul.In ceeace priveste aspectul cu juniorul clubului nu este profesional ce a facut.
Parca si elefantul avea apucaturi de astea.Dorea culmea un jucator de la echipa cu care urma poli sa joace in etapa urmatoare.
Oare sa fi ramas vreun virus prin club si s-a contaminat Rosemblum?
Se pare ca da.Atunci s-ar putea sa aibe soarta predecesorului sau.
Doar ca nu are cartea de vizita a lui si s-ar putea sa ramina cu buza umflata.

EXISTA SOLUTIE !!! a spus: (martie 4th, 2013 at 15:23 )

Rosemblum = DEMISIA !!! A venit momentul sa ne luam ADIO de la acest domn!

Dle ROBU - fii barbat ! a spus: (martie 4th, 2013 at 15:35 )

Dle. ROBU a sosit momentul sa fi barbat si sa-l dai urgent afara pe Rosenblung asta! Ca el nu-si da demisia in veci.

examen a spus: (martie 4th, 2013 at 15:47 )

Propun ca postul de manager sportiv la Poli sa fie scos la concurs,cu o singura conditie :
1. Rosemblum sa nu participe ptr. ca ne-am lamurit de aptitudinile sale.
2. Sa candideze fosti jucatori ai Politehnicii care au facut ceva ptr. acest club.
3. Persoaa care va cistiga postul sa nu mai detina si alta functie in alta parte,ptr. a se dedica total muncii de meneger sportiv.
4. Avem nevoie de oameni competenti si care au o imagine buna atit in oras cit si in tara si de ce nu in strainatate.
5. Cel care va ocupa functia sa nu aibe imaginea patata asa cum este cea a lui Rosemblum
6. Munca pe care o face sa o faca din pasiune ptr. club nu interesat de avantaje materiale si banesti care ar putea aduce prejudicii imaginii clubului.

examen a spus: (martie 4th, 2013 at 15:48 )

Propun ca postul de manager sportiv la Poli sa fie scos la concurs,cu mai multe conditii :
1. Rosemblum sa nu participe ptr. ca ne-am lamurit de aptitudinile sale.
2. Sa candideze fosti jucatori ai Politehnicii care au facut ceva ptr. acest club.
3. Persoaa care va cistiga postul sa nu mai detina si alta functie in alta parte,ptr. a se dedica total muncii de meneger sportiv.
4. Avem nevoie de oameni competenti si care au o imagine buna atit in oras cit si in tara si de ce nu in strainatate.
5. Cel care va ocupa functia sa nu aibe imaginea patata asa cum este cea a lui Rosemblum
6. Munca pe care o face sa o faca din pasiune ptr. club nu interesat de avantaje materiale si banesti care ar putea aduce prejudicii imaginii clubului.

doru a spus: (martie 4th, 2013 at 15:51 )

Bărbătește: DEMISIA, DEMISIA! Iar dacă nu, Dl primar Robu, împreună cu președintele Staicu să apese pe butonul care scrie, Demisia!
AȘTEPTĂM!

Si echipa mare a spus: (martie 4th, 2013 at 16:00 )

Problemele incep si la echipa mare, ca din cauza astuia se strica atmosfera si am inceput sa luam batute.

DEMISIA ! a spus: (martie 4th, 2013 at 17:55 )

Adica presedintele ACS Poli este…….contra ACS POLI !?! DATI-L AFARA URGENT ! ROBULE , URGENT SA-L DEMITI DIN AMBELE FUNCTII ! ACS POLI SI LPS BANATUL SUNT TINUTE PE BANI PUBLICI ! Jidane , esti un coate goale ,mereu te-ai tinut de gainarii . Schimbatil si pe Cociu de la LPS ca si ala-i patat . Adica cresc juniori pe banii timisorenilor ca sa-i vanda bineinteles cu comisionul de rigoare la dinamo ,steaua sau viitorul c-ta niste smecheri care au increngaturi cu samsarii de jucatori . AFARA URGENT CU rOSENBLUM SI cOCIU ! Se aude domn primar ???

rodion a spus: (martie 4th, 2013 at 18:02 )

robu crede ca se pricepe la fotbal, dar se inseala. ar trebui sa aiba in preajma un om care face sau a facut parte din fenomen, pentru a-i spune exact despre ce presupune fenomenul asta. este regretabil daca un director de scoala ajunge sa ameninte un copil in halul asta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top