Bojin candideaza de unul singur pentru un nou mandat

Actualul preşedinte al social-democraţilor din Timiş, Titu Bojin, candidează de unul singur pentru un nou mandat în PSD. Pe 5 aprilie, de la ora 14, la Expovest va avea loc Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Timiş.

În afara preşedintelui, delegaţii social-democraţi vor alege şi Consiliul Judeţean al PSD Timiş, format din 160 de membri. Mult mai târziu, după Congresul Naţional PSD, din 19-20 aprilie, cei 160 de aleşi în Consiliul Judeţean al PSD Timiş vor stabili prim-vicepreşedintele, vicepreşedinţii filialei judeţene şi biroul de conducere al PSD Timiş. Până atunci, biroul de conducere al PSD Timiş rămâne cel actual.

La alegerile pentru conducerea PSD Timişoara, din 23 martie, nu s-a mai votat la urne pentru cele mai importante funcţii din partid. Având în vedere că pentru funcţiile de preşedinte şi prim-vicepreşedinte era doar câte un singur candidat, s-a recurs la votul la vedere, cu mâna sus. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi vineri la Expovest.

La ultimele alegeri importante dintr-o filială PSD, desfăşurate la Giroc, Ionel Toma, primarul localităţii, a candidat tot de unul singur pentru un nou mandat de preşedinte. Toma va deveni mai mult ca sigur vicepreşedinte PSD la nivel judeţean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

cosminstanciulescu a spus: (April 5th, 2013 at 01:25 )

Il merita din plin! Felicitari! Cel mai bun presedinte PSD Timis!

 
Dan a spus: (April 5th, 2013 at 10:31 )

..il merita, om fara minte si pardid comunist- aceleasi principii……….

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Ofertă de nerefuzat pentru Liviu Dragnea. Pușcăria din Giurgiu are spațiu suficient

Sindicaliștii din penitenciare îl anunță pe Liviu Drgnea, condamnat în primă insnață la trei ani și jumătate de închisoare, că penitenciarul unde ar trebui repartizat, potrivit domiciliului, are toate condițiile pentru o detenție ușoară. Sindicaliștii menționează că sunt doar 73 de persoane închise pentru abuz în servciu, însă Dragnea este singurul care a furat de la copiii orfani.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertă de nerefuzat pentru Liviu Dragnea. Pușcăria din Giurgiu are spațiu suficient
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Prima stranieră din actualul lot, a treia din istoria clubului! Nume important pentru Agroland

Prim-divizionara Agroland Timişoara a ajuns la un acord cu extrema Katarina Jovanović pentru sezonul 2018-2019. Născută la Belgrad (Serbia) la 9 iunie 1991, Jovanović devine a treia stranieră din istoria clubului UVT Agroland Timișoara, după muntenegreanca Andrea Lakovic și australianca Sophie Godfrey, și a evoluat în ultimul sezon în Franța.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima stranieră din actualul lot, a treia din istoria clubului! Nume important pentru Agroland
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iubitorii de avioane și spectacole de acrobație aeriană au avut parte de o sâmbătă complet pe placul lor. A cincea ediție a mitingului Timișoara Airshow, organizată de Aeroportul Internațional „Traian Vuia” a beneficiat de o seara însorită și caldă, numai bună de stat… cu ochii pe cer. Mii de oameni s-au bucurat de spectacolul pregătit de piloți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara Air Show
Prim-divizionara Agroland Timişoara a ajuns la un acord cu extrema Katarina Jovanović pentru sezonul 2018-2019. Născută la Belgrad (Serbia) la 9 iunie 1991, Jovanović devine a treia stranieră din istoria clubului UVT Agroland Timișoara, după muntenegreanca Andrea Lakovic și australianca Sophie Godfrey, și a evoluat în ultimul sezon în Franța.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima stranieră din actualul lot, a treia din istoria clubului! Nume important pentru Agroland
Sindicaliștii din penitenciare îl anunță pe Liviu Drgnea, condamnat în primă insnață la trei ani și jumătate de închisoare, că penitenciarul unde ar trebui repartizat, potrivit domiciliului, are toate condițiile pentru o detenție ușoară. Sindicaliștii menționează că sunt doar 73 de persoane închise pentru abuz în servciu, însă Dragnea este singurul care a furat de la copiii orfani.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertă de nerefuzat pentru Liviu Dragnea. Pușcăria din Giurgiu are spațiu suficient
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com